Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 aprilie 2016 12:48
Dacă ar fi să se ghideze după statistică, atunci Comisia Centrală a Arbitrilor ar trebui să-l aleagă pe Ovidiu Haţegan ca să fluiere sâmbătă.
"Centralul" arădean nu apare pe lista celor două rivale la capitolul "prieteni". În schimb, le-a defavorizat pe ambele în aproape toate jocurile pe care le-a oficiat.
CCA a decis ieri să-l delege pe Haţegan la meciul de azi, din Cupa Ligii. Confruntarea de sâmbătă nu ar fi putut fi condusă de arădean deoarece marţea viitoare el va susţine testele la cursul UEFA, în vederea participării la Euro 2016, iar forul de la Nyon a recomandat tuturor federaţiilor să nu-i delege în acest wekeend pe arbitrii care vor merge în Franţa.