Articol de GSP - Publicat duminica, 27 septembrie 2020 18:38
Adrian Porumboiu și Ion Crăciunescu, cei doi mari foști arbitri, sunt născuți în aceeași zi și împlinesc astăzi 70 de ani, însă de mai mulți ani au întrerupt orice legătură și nu își mai vorbesc.
Invitat la GSP Live, Crăciunescu a povestit mai multe momente amuzante din cariera sa, inclusiv unul cu Adrian Porumboiu.
VIDEO Crăciunescu a povestit 3 episoade amuzante din cariera sa:
Porumboiu și înscenarea cu furtul din Monaco
„Ne-am dus la Monaco la un meci și am mers la un restaurant superb. Se vedea tot orașul. El fiind de la Vaslui, cum a ajuns la masă, era obiceiul să-și dea jos haina și să o pună pe spătarul scaunului. Eu și cu observatorul îl tot plimbam, uite acolo, uite acolo. Observatorul era elvețian, l-am călcat pe picior și am luat tacâmurile de pe masă apoi le-am băgat în haina lui Porumboiu.
După ce am terminat masa, observatorul zice «Un moment». Ne ia pe toți la controlat, se ridică Porumboiu în picioare să îl controleze și îi scoate tacâmurile din buzunar. Nu am să uit niciodată, îi ieșiseră ochii din cap. Dăduse într-o bâlbâială, se înroșise tot. Nu mai aveam aer, atât am râs de el”, a spus Crăciunescu la GSP Live.
Citește mai multe știri din emisiunea GSP Live:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro