Articol de GSP - Publicat marti, 31 martie 2020 17:29
Asociația Fotbaliştilor Amatori si Nonamatori din România (AFAN) a emis un comunicat dur cu privire la modul în care echipele din România gestionează în aceste săptămâni pandemia de coronavirus.
- Violeta Alexandru (44 de ani), Ministrul Muncii, a afirmat zilele trecute că echipele nu sunt obligate să plătească alte sume către fotbaliști, în afară de salariul mediu brut pe care statul îl oferă în acest caz, în valoare 4.070 de lei - detalii, AICI
Concret, AFAN taxează politica mai multor echipe care au profitat de perioada de criză pentru a micșora sau suspenda contractele jucătorilor.
AFAN: „Ne confruntăm cu tot felul de spețe, unele mai aiuritoare decât altele”
„AFAN apreciază că nu este firesc ca întregul cost al acestei crize să fie suportat doar de sportivi și de stat, soluția echitabilă fiind aceea ca, în urma unui proces de negociere, să se găsească o soluție de echilibru în suportarea costurilor între cluburi, sportivi și stat.
Din păcate, am luat act de comportamentul unor cluburi care au aruncat la coșul de gunoi scenariile care implicau buna-credință în gestionarea prezentei situații. Ne confruntăm cu tot felul de spețe, unele mai aiuritoare decât altele, în care, din păcate, costurile sunt suportate doar de stat și nu în ultimul rând de sportivi, unii dintre aceștia alegându-se cu reducerea brutală a drepturilor contractuale până la sfârsitul anului 2021!!!”, precizează AFAN în comunicat.
„Singura explicație? Amatorismul care bântuie prin biroul cluburilor!”
AFAN a făcut trimitere astfel la mai multe formații care au înjumătățit în această perioadă contractele jucătorilor sau chiar le-au suspendat. Printre exemple, se numără FCSB, Chindia Târgoviște sau Hermannstadt.
Hermannstadt a anunțat azi: „Contracte suspendate”
„Constatăm cu amărăciune (fără surprindere, în unele cazuri) faptul că anumite cluburi așteptau cu nerăbdare o astfel de conjunctură pentru a-și ascunde incompetența managerială sub umbrela unor ipotetice pierderi suferite prin întreruperea campionatului!! Incompetența managerială care se traduce prin incapacitatea de atragere, printr-un marketing bine structurat, de fonduri suplimentare.
Observăm cu tristețe că în unele cazuri nu se încearcă doar minimizarea pierderilor proprii aferente perioadei actuale, ci se dorește extinderea (cu 6 luni, 1 an sau chiar mai mult) perioadei în care veniturile jucătorilor sa fie diminuate!! În ritmul acesta, să nu mire pe nimeni dacă unele cluburi vor încerca diminuarea veniturilor sportivilor până la nivelul «veniturilor» unui sportiv amator. Singura explicație pentru un astfel de tip de comportament este doar «amatorismul» care bântuie prin birourile acestor cluburi”, mai specifică AFAN.
FRF și LPF, puse la zid: „Probabil este mult mai «rentabilă» o tăcere”
De asemenea, asociația condusă de Emilian Hulubei pune pasivitatea Federației și a Ligii în această perioadă pe seama politicii electorale. Altfel spus, AFAN sugerează că ambele foruri s-ar concentra doar pe strângerea de voturi, în niciun caz nu pe rezolvarea problemelor serioase cu care fotbalul românesc se confruntă acum.
„Nu înțelegem pasivitatea LPF și FRF în condițiile în care acestea ar fi trebuit să fie cele care măcar să recomande un pachet de măsuri echitabile menite să regleze prezenta situație în sensul împărțirii costurilor acestei perioade.
Dar, cel mai probabil este mult mai «rentabilă» o tăcere care are drept consecință aruncarea exclusivă a pierderilor în spinarea statului român și a jucătorilor decât recomandarea ca o parte din costuri să fie suportată de către membrii electori (cluburile sportive)”, afirmă AFAN.
Mesaj pentru sportivii din România:
„Având în vedere faptul că o parte dintre cluburi au apelat deja la metoda suspendării contractelor, în vederea obținerii indemnizației de la stat, în cazul în care aveți dubii cu privire la suma netă pe care ar urma să o încasați cu titlul de indemnizație, aveți posibilitatea de a contacta Departamentul Financiar-Contabil al AFAN, pentru a obține informații în acest sens.
Prezicăm ca OUG 32/2020 prevede la art. IV, alin. (2) ca - Pentru sportivii/antrenorii care au încheiat contracte de activitate sportivă, în vederea acordării sumelor necesare plății indemnizației, structurile sportive cu care au încheiate contracte de activitate sportivă au obligația sa depună, prin poșta electronică, la agențiile teritoriale în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de o declarație pe propria răspundere, la care se atașează lista cu participanții la activitatea sportivă cărora le-a fost suspendată activitatea”
AFAN
VIDEO Răzmeriță la Dinamo: contracte suspendate
Citește mai multe știri din Liga 1:
FCSB. Gigi Becali a dezvăluit discuția avută cu Florin Tănase: „Hai, bre, nea Gigi, lasă și mata!”
Ca pe vremea lui Parpas, Gora Tall și Jelev! Cum a întors-o în timp Gigi Becali pe FCSB
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!