Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu - Publicat duminica, 28 august 2011 00:00 / Actualizat sambata, 27 august 2011 22:34
Aflat la limita suspendării, Dan Alexa are misiune să se "închidă" la cartonaşe la Piatra Neamţ.
Răzvan Lucescu nici nu concepe să-l piardă peste două etape, cînd Rapid se va duce peste Dinamo şi i-a cerut "închizătorului" să obţină premeditat un cartonaş galben în această seară. Alexa ar deveni automat suspendat pentru meciul următor, acasă cu FC Braşov, dar va putea apoi să-şi ajute colegii în Ştefan cel Mare.
N-a lipsit nici un minut!
Împreună cu Marcos Antonio şi Dani Coman, fostul căpitan al lui Poli alcătuieşte tripleta de rapidişti care n-a ratat nici un minut din cele şase înfruntări oficiale de pînă acum. Alexa a dovedit pînă acum că e principalul pilon al mijlocului rapidist. Dincolo de aportul defensiv, cifrele arată că mijlocaşul de 31 de ani are un rol important şi la construcţie, avînd un procentaj foarte bun în ce priveşte participările în fazele ofensive şi pasele reuşite.
170.000 de euro pe an este salariul lui Alexa în Giuleşti, al treilea ca mărime dintre mijlocaşii Rapidului, după Deac şi Teixeira
Acuzat că se dă lovit cu "cîinii"!
În returul sezonului trecut, la Poli, Dan Alexa a ratat partida cu Dinamo tocmai din cauza cumului de cartonaşe galbene. "Alexa nu a putut uita de reminiscenţele trecutului şi a luat un cartonaş tocmai ca să nu joace cu Dinamo, să nu cumva să supere pe cineva. Nu i-a păsat de echipă, a fost mai interesat să nu joace cu dinamoviştii", a acuzat atunci actorul Florin Călinescu, fan înfocat al bănăţenilor. Alexa a apărat timp de trei sezoane culorile trupei din "Groapă".
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat