Articol de Maria Olteanu, Alexandru Tomuțiu - Publicat marti, 25 februarie 2025 16:46 / Actualizat marti, 25 februarie 2025 17:20
Cristi Borcea (55 de ani), fostul acționar de la Dinamo, a avut un discurs dur la adresa portarului bucureștenilor, Alexandru Roșca (21 de ani), considerând că acesta are partea lui de vină pentru golurile primite în derby-ul cu FCSB, pierdut de elevii lui Kopic cu 1-2.
Roșca și-a câștigat locul de titular între buturile lui Dinamo după accidentarea lui Golubovic și a avut evoluții bune în primele meciuri. În 2025 nu s-a mai ridicat însă la nivelul așteptărilor și a încasat 7 goluri, echipa ajungând pe locul 5 în Superliga și nefiind încă sigură de locul de play-off.
În opinia lui Borcea, Roșca ar fi trebuit să ofere mai multă siguranță și l-a taxat pe portar pentru declarațiile făcute de acesta înaintea meciului cu FCSB, când eram extrem de optimist, crezând că echipa lui va câștiga derby-ul.
Cristi Borcea l-a distrus pe Alexandru Roșca
„A bătut și el două auturi și s-a apucat cu declarațiile alea. A dat nesiguranță. Păi de la portar pleacă siguranța. Nu te mai complici. Încerci să dai tu, să paseszi.
Eu zic că trebuie să rezolve problema fundașului central. Au nevoie de fundași laterali puternici. Le trebuie mai multă viteză”, a spus Cristi Borcea marți la prânz, la emisiunea „Digi Sport Special”, de la Digi Sport.

Declarațiile lui Borcea vin în contextul în care înaintea meciului cu FCSB Roșca era extrem de optimism, bucurându-se din plin de pasul făcut de la Liga 3 la a fi titular în „Derby de România”. Entuziasmul nu a fost însă suficient, deoarece ulterior a fost învins de două ori de jucătorii campioanei României.
Încă nu am emoţii. Nu ştiu când se va apropia meciul. Sunt liniştit. Este cel mai mare derby din România. Acum doi-trei ani jucam în Liga 3.
Dacă mi-ar fi spus că peste doi ani joc derby cu FCSB – Dinamo, i-aş fi spus «Du-te, mă, de aici, nu spune prostiile astea!». Mă bucur, abia aştept să înceapă.
100% suntem pregătiţi (n.r - să învingă rivala). Să vedem ce se va întâmpla
- Alexandru Roșca, pentru Fanatik, înainte de meciul cu FCSB
Noi, dinamoviștii, trăim din amintiri, ce să facem? Pe vremuri știți că nu prea ne băteau, noi eram cu campionatele, cu cupele. Mergeam în primăvara europeană.
- Cristi Borcea, fost acționar Dinamo