FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI

Scene incredibile la amicalul Botoșani - Poli Iași » Croitoru l-a scos din sărite pe Iftime: „Poate mă dă și pe mine afară! Înjurau oamenii la poartă”

FOTO: btonline.ro
FOTO: btonline.ro

Articol de - Publicat sambata, 26 martie 2022 18:55 / Actualizat sambata, 26 martie 2022 18:55

FC Botoșani a găzduit astăzi un meci amical împotriva rivalei locale Poli Iași, pierdut 0-2. Marius Croitoru nu a permis accesul fanilor pe stadion, lucru care l-a enervat pe finanțatorul Valeriu Iftime.

Derby-ul local dintre FC Botoșani și Poli Iași a atras atenția câtorva fani, în ciuda lipsei totale de mediatizare. Suporterii ajunși la porțile stadionului au rămas șocați când au aflat că Marius Croitoru a ordonat ca partida să se dispute cu porțile închise. 

Ziua pe care Giuleștiul nu o va uita niciodată » Rapid câștigă și meciul seniorilor, iar stadionul e gata pentru Liga 1!
INAUGURARE STADION RAPID
Ziua pe care Giuleștiul nu o va uita niciodată » Rapid câștigă și meciul seniorilor, iar stadionul e gata pentru Liga 1!

La câteva minute de la start, Valeriu Iftime a ajuns la arenă și permis accesul în tribune, glumind: „Poate mă dă și pe mine afară Croitoru”. Antrenorul prim-divizonarei le-a interzis televiziunilor locale să filmeze secvențe din meci, alt lucru corectat după intervenția finanțatorului. 

Valeriu Iftime, deranjat de decizia lui Marius Croitoru: „Este un eșec pentru noi toți”

„Un meci amical cu Poli Iași este un meci important pentru fotbalul din zonă. O să vorbesc cu președintele clubului pentru că mi se pare un pic nelalocul lui modul în care am organizat meciul. 

E deplasat să spună un antrenor că nu ai voie să filmezi. Fotbalul este pentru oameni, oricare ar fi aspectul, pregătire… Fotbalul e frumos și trebuie oferit oamenilor. Dacă îl ții ascuns sub oboroc și îl scoți din când în când, ajungi unde nu trebuie. Presa are rolul ei și nu doar în fotbal.

Cred că a greșit foarte tare președintele meu pentru că nu a organizat meciul ăsta ca un spectacol. Când vine Poli Iași la Botoșani e un eveniment sportiv important. Am venit mai târziu pentru că am fost să văd meciul de la U19, cu Dinamo. A fost un meci frumos și cu mai mulți oameni ca aici. 

Îmi pare rău că nu sunt eu atent și că șeful meu de marketing bate pietrele, Anton stă și se uită la meci la București. Nu știm să tratăm lucruri importante în viața fotbalului nostru. Este un eșec pentru toți. Dacă nu aduci oameni la stadion, ce vrei să faci cu fotbalul? Am adus eu doi care înjurau la poartă că nu pot să vadă meciul. 

Un tip de la Suceava mi-a spus: eu am venit până la Botoșani, am crezut că e un spectacol. L-am luat eu și am intrat. Dacă gândim tactic, mamă ce facem noi la meciul ăsta, înseamnă că suntem deplasați total”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Btonline.

VIDEO Valeriu Iftime, mobilizare pentru refugiații ucraineni: „I-am primit la mine acasă!”

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Dusan Uhrin Jr., după victoria lui Dinamo cu Zimbru Chișinău: „Practic, am repetat greșelile din campionat”

Rapid încă nu a semnat contractul de închiriere pentru stadionul din Giulești: „Nu e finalizat nimic!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (3)
hristo55
hristo55  •  27 Martie 2022, 00:51

in sf a zis ceva bine si patronu'. croitorul penguinul ofticos.

108779877311497
George Ionescu  •  26 Martie 2022, 19:39

...nu trebuia sa se bage peste antrenor...

steaua.libera
steaua.libera  •  26 Martie 2022, 19:32

Perfect adevărat! Bravo, Iftime!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează