Articol de Andra Mocanu - Publicat marti, 21 noiembrie 2023 14:44 / Actualizat marti, 21 noiembrie 2023 15:45
Anamaria Prodan continuă lupta cu Dennis Man, atacantul de la Parma. Impresara a câștigat procesul cu internaționalul român, după ce jucătorul s-a transferat de la FCSB în Italia cu ajutorul fraților Becali în timp ce era sub contract cu ea. Acum, Anamaria Prodan vine cu declarații dure la adresa lui Man.
Dennis a fost o piesă importantă la calificarea naționalei la EURO 2024, deși nu a putut juca cu israel, 2-1, din cauza unei accidentări. Anamaria Prodan susține că Man ar trebuis să îi mulțumească toată viața, pentru că altfel nu ar fi ajuns la FCSB.
Anamaria Prodan: „Dacă nu eram eu, Man poate juca prin Liga 2 acum. Toată viața să spună: «Sărut-mâna»”
„Nu vreau să mai știu nimic din ceea ce face Dennis Man! Nu mă interesează pe cine schimbă sau dacă schimbă. Eu aștept să se facă dreptate, pentru că trebuie să se facă dreptate… Eu spun că în țara aceasta oricât de multe relații ar avea cineva și oricâte milioane ar avea, nimeni nu poate controla justiția.
Faptul că se laudă prin oraș toți mentorii lui Dennis, care i-au promis că ei plătesc, că ei se ocupă și că ei controlează justiția, pe mine nu mă face decât să râd. În țara asta, nimeni nu poate controla justiția! În țara aceasta, justiția își face datoria și cine greșește va trebui să și plătească, așa cum se spune în contract, că așa este firesc
Când ai contract cu un jucător eu cred că trebuie respectat și nu contează că te numești Anamaria Prodan, Giovanni sau Victor Becali, iar faptul că fotbaliștii schimbă managerii când vor și cum vor, asta nu este în regulă. Că managerii semnează contracte și după aceea nu se ocupă de jucători… și asta este o mare problemă.
Eu de asta am avut noroc și jucătorii mei m-au iubit și respectat. Eu m-am pus pe mine pe locul doi, ca să le fie lor bine. Așa a fost și cu Dennis Man.
Dennis Man, cumva, ar fi trebuit să lase capul în pământ și să spună: «Sărut-mâna». Toată viața lui! Dacă nu era Anamaria Prodan și acum poate că era prin liga a doua sau pe la UTA. Nu cred că atunci l-ar fi luat altcineva în afara unei nebune ca Anamaria Prodan, care s-a ținut de capul lui Gigi Becali să aducă un copil de la UTA. Recunoștința este boală grea”, a declarat Anamaria Prodan, potrivit Playsport.
Citește și:
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu