Articol de Augustin Roman - Publicat luni, 06 decembrie 2010 00:00
Andone va fi nevoit să apară cu un raport explicativ în faţa lui Badea şi a lui Borcea. Antrenorul cere întăriri, şefii strîmbă din nas.
Suporterii, doar 99 prezenţi sîmbătă seara pe stadion!, i-au cerut demisia lui Ioan Andone. S-au raliat şi ei vocilor contestatoare de pe forum-urile dedicate "cîinilor". Şefii au început şi ei să critice tot mai des jocul echipei care n-a mai învins de 5 săptămîni acasă, în Liga 1.
Cristi Borcea e aşteptat zilele viitoare să revină în Bucureşti pentru o şedinţă lămuritoare alături de Nicolae Badea şi de antrenor. "Trebuie să se decidă clar: se continuă ferm cu Ando şi în 2011, pentru întreg anul, i se dă mînă liberă la transferuri sau îşi strîng mîna şi fiecare merge pe drumul lui. Oricum, în acest moment, acţionarii nu au nici o variantă clară de schimb", au dezvăluit oficialii clubului.
Ce spune Ando:
- "Nu-i de mirare că avem suporteri de putem să-i numărăm din ochi. În halul în care jucăm trebuie să le mulţumim că se mai încumetă să vină la meci pe frig şi pe ploaie".
- "Sînt lipsuri mari şi principalul vinovat sînt eu. Eu trebuia să-mi aleg jucătorii, să opresc pe unii pe care i-am împrumutat. Fotbaliştii pleacă acum acasă, se culcă, n-au nici o problemă! Vin după aia la antrenament, unii se gîndesc la transferuri, alţii că <Hai că-i bine la Dinamo chiar dacă sînt salarii restante!>. Şi vremea trece. Nu mai accept aşa ceva!".
- "O să prezint corect situaţia conducerii. O să zic exact ce se întîmplă, cum se întîmplă, fiecare jucător ce face şi să vedem ce decizii se vor lua spre binele lui Dinamo".
- "Trebuie să se întîmple ceva. Nu poţi an de an să stai pe locurile 3, 5, 7 şi să fii fericit că ai ajuns într-o cupă europeană".
- "După meciul trecut, ar fi trebuit să-l schimb pe Grigore. Dar cu cine? Poate că am greşit că i-am dat drumul lui Goian să plece la Astra. Poate o să-l aduc înapoi. Nu ştiu, să vedem".
"Nu ne merităm salariile! La ce jucăm, şefii n-ar fi de acuzat nici dacă nu ne-ar plăti vreo 6 luni"
Ioan Andone, antrenor Dinamo
"Lotul ar trebui schimbat, primenit, însă asta ar trebui să se facă în linişte, cu cap, nu la nervi"
Ioan Andone, antrenor Dinamo
120.000 de euro e salariul stagional al lui Andone. În iarnă, el ar putea pleca în Qatar, de unde are o ofertă de 4 ori mai avantajoasă
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”