Articol de Bogdan Fechită - Publicat joi, 04 aprilie 2013 00:00 / Actualizat joi, 04 aprilie 2013 16:06
GSP.ro continuă seria poveştilor despre fotbal. Azi avem un episod dedicat Luceafărului Bucureşti.
Din negura perioadei comuniste rămînem cu multe amintiri. Unele mai frumoase, altele nu. Luceafărul rămîne o echipă care prezintă interes şi curiozitate.
Pentru a revitaliza junioratul, federalii şi autorităţile comuniste au decis înfiinţarea unei echipe dedicate doar jucătorilor tineri. Între 1978 şi 1986, pragul acestei academii a fost trecut de nume mari. Hagi, Popescu, Lăcătuş, Andone, Rednic, Balint. Pe scheletul acestui proiect s-a născut Generaţia de Aur.
Luceafărul în loc de Viitorul
Iniţial, Luceafărul ar fi trebuit să poarte, asemeni echipei patronate de Hagi în acest moment, numele de Viitorul. Această idee le-a aparţinut conducătorilor Federaţiei Române de Fotbal, însă, la propunerea lui Constantin Drăgănescu, ministrul al sportului şi turismului din acea perioadă, echipa avea să se numească Centrul naţional "Luceafărul".
A urmat o selecţie riguroasă. 16 antrenori au fost trimişi în toată ţara şi timp de mai multe luni au urmărit cei mai buni juniori. S-au întors cu aproximativ 200 de copii, din care, în urma unei alte selecţii, au mai rămas doar 120.
Cei 120 de tineri au fost împărţiţi pe patru grupe de vîrstă. Fiecare grupă de vîrstă avea 30 de jucători şi doi antrenori. La rîndul său, fiecare antrenor se ocupa de cîte 15 juniori.
Juniorii au fost cazaţi într-un cămin al liceului Electroaparataj. Totodată, au fost mutaţi cu şcoala în această instituţie. Clasele jucătorilor aveau un program special pentru a le face timp de antrenamente şi chiar de cantonamente în ţări străine.
"Directorul şi profesorii au fost microbişti. Pe juniori îi mai luam prin rotaţie în deplasări scurte în ţări ca Turcia, Bulgaria şi Ungaria", îşi aminteşte fostul secretar al FRF, Daniel Lăzărescu în cartea "Istoria Fotbalului Românesc"
Bătaie pe postul de antrenor
Cea mai frumoasă performanţă obţinută de o generaţie a Luceafărului a fost medalia de bronz la Mondialul Under 20 din Australia.
Prima problemă după obţinerea calificării a fost asupra antrenorului care va conduce echipa la Antipozi. Au fost vehiculate patru nume: Ion Nunweiller, Mircea Lucescu, Mircea Rădulescu şi Constantin Cernăianu.
Primul a căzut în dizgraţia comuniştilor după ce fratele său a fugit în Elveţia şi nu a mai fost luat în calcul. Lucescu s-a retras din cursă, astfel că au mai rămas ca variante doar ultimii doi. În cele din urmă, decizia a fost luată în urmele unui vot strîns: Cernăianu avea să fie antrenorul României U20 la turneul din Australia.
Tricolorii au început competiţia cu o remiză în faţa Braziliei, una dintre cele mai puternice echipe ale vremii, scor 1-1.
"Jucătorii erau livizi de emoţie, atunci cînd am ajuns la stadion înaintea meciului cu Brazilia. Conform uzanţei, trebuia să prezentăm arbitrilor paşapoartele pentru controlul identităţii. Tache Macri trebuia să le aibă la el, dar cînd i le-am cerut şi-a dat seama că le-a lăsat în camera de hotel. În acel moment mi-am ieşit din fire şi am ţipat la el. Acest incident a avut un rol minune pentru jucători, care au depăşit starea de maximă emotivitate. A fost timp ca Macri să aducă paşapoartele de la hotel, iar echipa a jucat de la egal la egal cu brazilienii, opţinînd un meritat rezultat de egalitate", povesteşte Dan Lăzărescu în "Istoria fotbalului românesc"
După egalul cu Brazilia (gol Gabor), a urmat două victorii cu 1-0 în meciurile cu Italia (Gabor, din penalty) şi Coreea de Sud (Sertov). În sferturi, România a trecut de Uruguay cu scorul 2-1 prin reuşitele aceluiaşi Gabor.
Meciul cu RFG din semifinale avea să ne bareze drumul spre finala mare. După 0-0 în timpul regulamentar, partida avea să fie decisă de un gol al nemţilor marcat în prelungiri. Pentru medalia de bronz, România a jucat cu Anglia şi s-a impus cu 1-0 după un nou gol superb marcat de Gabor.
Un român, cel mai bun jucător al turneului
O altă performanţă reuşită de juniorii Luceafărului în Australia a fost obţinută de Romulus Gabor. Atacantul avea să înscrie patru goluri şi a fost unul dintre golgeterii competiţiei, alături de alţi patru jucători. Cu toate acestea, Gabor a fost cel care a primit titlul de jucător al turneului. La ediţia anterioară, această distincţie i-a fost acordată lui Maradona.
Din nefericire, Gabor nu a reuşit să confirme ulterior, jucînd în mare parte a carierei la Corvinul Hunedoara, iar spre final la U Cluj, Inter Sibiu, Viitorul Oradea şi o echipă din Ungaria.
"Într-o echipă a României, care s-a remarcat pentru forţa sa defensivă (doar trei goluri primite), Romulus Gabor s-a dovedit o adevărată stea în devenire. Acest mijlocaş, cu o gîndire foarte rapidă şi cu lovituri libere ucigătoare, a arătat ca avînd lumea fotbalistică la picioarele sale", e portretul care i-l face site-ul FIFA după turneul din Australia.
Deplasarea în Australia, prilej de fugă din ţară?
Ca orice competiţie care urma să se dispută în afara ţării, unii dintre jucători sau persoane din staff-ul echipei îşi făceau planuri de fugă din ţară. Mai întîi s-a speculat că secundul Tache Macri ar urma "să se dea dispărut" o dată ajuns în Australia deoarece se ştia că are un frate care fugise în Noua Zeelandă.
Mult mai hotărît a fost jucătorul băcăuan Gheorghe Viscreanu. După semifinala cu RFG, fundaşul a părăsit echipa şi a cerut azil politic în Australia. I s-a refuzat această cerere şi a fost trimis la Londra, de unde a fost preluat chiar de la scara avionului de Constantin Anghelache, secretarul Ambasadei României din Marea Britanie. Acesta l-a şi convins pe Viscreanu să se întoarcă în ţară. Cu toate acestea, jucătorul a emigrat definitiv în Spania în 1999.
Andone, trecut pe fals
Principala regulă a turneului din Australia a fost ca jucătorii să fie născuţi după 1 august 1961. Această cerinţă a fost încălcată de delegaţia română prin introducerea în lot a lui Ioan Andone. Pe foaie, fundaşul era născut chiar pe 1 august 1961. În realitate, data de naştere corectă era 15.03.1960. Andone a fost singurul jucător din cei 18 deplasaţi care nu se încadrau în regulament.
Cum a dispărut echipa
Juniorii Luceafărului activau în Divizia B şi în Divizia C, iar cluburile de la care veneau nu mai erau obligate să folosească un junior în timpul meciurilor. Acesta a fost unul dintre motivele care au dus la destrămarea echipei întrucît s-a constat că o parte din antrenori aduceau juniori pentru avantaje materiale.
Alte motive ale dispariţiei Luceafărului a fost lupta dintre Steaua şi Dinamo pentru a pune mîna pe cei promiţători jucători (Belodedici şi Balint chiar aveau să semneze cu gruparea din Ghencea), dar şi un control făcut de autorităţile echipei la magazia de echipament unde s-au descoperit nereguli (lipsă de echipament şi bunuri).
Ca o soluţie, după desfiinţarea Luceafărului, federalii au înfiinţat centre olimpice de pregătire pentru juniori în mai multe oraşe din ţară, însă acestea nu au avut succesul aşteptat.
Tentativă de relansare în 2004
În 2004, FRF a încercat să resuciteze proiectul "Luceafărul". S-au investit 430.000 de euro în loturile de juniori de la 15 la 17 ani. Neînţelegerile dintre jucători şi antrenori, dar şi campaniile de calificare ratate la turneele finale au constituit cîteva dintre motivele pentru care FRF a renunţat la această idee. Proiectul a fost încheiat în 2008. Din această generaţie, un singur jucător a reuşit să îşi confirme talentul: Marius Alexe.
"Juniorii de azi nu mai sînt obişnuiţi cu programul milităresc. Cred că pot ajunge fotbalişti doar din talent, dar nu se poate fără multă muncă şi sacrificii" (Gabi Balint, jucător lansat la "Luceafărul")
VIDEO Cum i-am învins pe ruşi » Meciul care l-a făcut pe Lăcătuş erou naţional
Povestea nefericitului Bogan » Internaţionalul cu un singur minut la naţională
)
)
)
)
)
)
)
)
