Articol de GSP - Publicat vineri, 26 aprilie 2013 00:00 / Actualizat joi, 25 aprilie 2013 20:56
Patronul vişiniilor vrea o victorie împotriva viitoarei campioane pentru ca jucătorii să se reabiliteze în faţa suporterilor.
CFR va preda duminică ştafeta noii campioane. Steaua nu mai poate pierde campionatul, dar clujenii speră să le administreze steliştilor prima înfrîngere din 2013, în Liga 1. Arpad Paszkany apelează la onoarea fotbaliştilor săi.
"Nu va fi un meci cu o mare încărcătură pentru că noi nu mai avem nimic de pierdut, în afară de onoare, care e nepreţuită. Se întîlnesc campioana în exerciţiu şi viitoarea campioană. Putem vorbi de un derby care trebuie onorat şi cîştigat după un joc în care băieţii să arate dăruire şi respect pentru fanii lor. Nu mă interesează cînd şi unde va sărbători Steaua titlul. Mă gîndesc numai la punctele puse în joc şi să cîştigăm tot pînă la final", a declarat Paszkany pentru Football Look.
Omul de afaceri clujean are încredere în Eugen Trică, tehnicianul care a semnat cu CFR pînă la sfîrşitul acestui sezon. "M-aş bucura ca Eugen să devină un antrenor de succes. L-am adus pentru calităţile lui de mobilizator. Ca jucător era unul dintre motoarele echipei, nu numai ca randament în teren, ci şi ca autoritate în vestiar. Echipa avea nevoie de un impuls psihologic, de un catalizator pentru rezultate pozitive. Sper să trezească orgoliul fotbaliştilor la meciul cu Steaua, o partidă prin care aceştia s-ar putea reabilita parţial", a mai spus Paszkany.
Cozi la bilete
După ce miercuri doar abonaţii CFR-ului au avut dreptul de a-şi achiziţiona bilete pentru meciul cu Steaua, de ieri casele de la stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" s-au deschis şi pentru restul suporterilor. Interesul a fost unul ridicat încă de la orele dimineţii, cînd s-au format cozi la casele de bilete. Pînă aseară se vînduseră aproximativ 4.000 de tichete, iar organizatorii estimează un stadion aproape plin duminică seara.
Direct la stadion
Eugen Trică a luat o decizie care i-a surprins pe jucătorii săi. Antrenorul a renunţat la cantonamentul obişnuit dinaintea meciurilor şi i-a convocat pe vişinii direct la stadion, cu cîteva ore înaintea meciului cu Steaua. "Vreau să fiţi responsabili! Am încredere în voi", le-a transmis Trică.
14 întîlniri directe au trecut de cînd CFR Cluj n-a mai cîştigat împotriva Stelei
"Jucăm acasă şi ne dorim mult o victorie. Nu e nimic special, vorbim de un meci de 3 puncte, dar fotbaliştii trebuie să demonstreze că seria de rezultate negative a fost un accident" (Arpad Paszkany)
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat