Articol de GSP - Publicat luni, 06 mai 2019 16:41
Astra va juca azi cu CFR Cluj, de la ora 21:00, în ultimul meci din etapa a 8-a din play-off. Gigi Becali, patronul FCSB, își spune speranțele în atacantul Denis Alibec, 28 de ani, și a avut un mesaj pentru acesta.
Gigi Becali speră ca atacantul Denis Alibec să facă un meci bun cu CFR Cluj și s-o ajute pe FCSB în lupta la titlu.
„O să-l sun pe Alibec ca să-i urez baftă. O să-i spun «Eu am încercat să fac ceva pentru tine, măcar acum fă și tu ceva pentru mine». Lui Alibec, dacă-i dai încredere, te rupe. E foarte bun!
Are calitate, are valoare, dar nu are o viață potrivită pentru fotbal. Dacă avea, ajungea la Lyon sau Bordeaux, care s-au interesat de el. Dacă se joacă pe calculator ce să-i faci? Acum trebuie să lupte mult pentru a-și reveni.
Atât îl rog. «Denis, ajută-mă și tu, că și eu te-am ajutat». E mită asta? Dacă e mită, nu-l mai sun! E nebunie în România cu asta. E tentativă de vorbă, de opinie, de cuvânt. Dar sigur vede la televizor și-l rog să joace pentru mine, că eu l-am respectat”, a declarat Gigi Becali la Pro X.