Articol de Remus Răureanu - Publicat vineri, 06 martie 2020 20:30
Astra a învins-o pe FC Botoșani, scor 1-0, printr-un gol marcat din penalty de Gabriel Tamaș.
Clasamentul actualizat din play-off
În numele tatălui. Tamaș a marcat la o zi după ce și-a înmormântat părintele. Fundașul îmbătrânit și controversat, un taur furios din fotbal, a participat în toate fazele importante.
Gabriel Tamaș nu e cel mai disciplinat fotbalist, rămâne mai mult imaginea cu el dormind în scara unui bloc după ce spărsese ușa decât reține lumea că Tamaș a jucat în primele ligi din Spania, din Anglia, din Franța. Și că mai are chef și la 36 de ani. Fără să aibă talentul actoricesc al lui De Niro, Tamaș e "Raging bull" din fotbal, un sportiv ale cărui calități rămân la suprafață și când le subminează evenimentele dezastruoase din viață.
Stoperul a marcat din penalty golul Astrei. Greșise la un gol pe care-l marcase FC Botoșani și fusese salvat de o eroare a arbitrului. A mai avut intervenții importante și la alte atacuri ale moldovenilor, i-a condus pe Dima și pe Graovac ca un libero bătrân de pe vremuri.
Tamaș a ratat o convocare la echipa națională fiindcă a adormit în scara unui bloc și a jucat contra Botoșaniului la o zi după ce și-a înmormântat tatăl. În etapa trecută a fost pe teren în ziua în care aflase despre decesul părintelui. Care "Gabi" trebuie etichetat?
Oaspeții n-au jucat rău, au înscris un gol valabil și au mai ratat ocazii. Doar că a fost seara lui Tamaș, șeful echipei talentelor cam irosite: Alibec, Răduț și absentul Budescu.
712spectatori au asistat la meci
Arbitrul n-a nimerit deciziile importante
"Centralul" Coza a avut o seară proastă, a greșit grav încă din minutul 4. Portarul Lazar a vrut să degajeze din mână, nu de jos, așa că i-a ridicat balonul lui Tamaș, care i l-a întors portarului cu o lovitură cu capul. Lazar a pasat mingea, apoi arbitrul a oprit jocul și a dictat o lovitură liberă indirectă pentru Astra, a considerat că alb-negrii au trișat în felul acesta. Botoșănenii nu au reușit să marcheze, deși lovitura a fost de la 7 metri, cu toată echipa gazdă pe linia porții.
Regulamentul prevede reluarea repunerii mingii de către portar într-un asemenea caz, nu o lovitură liberă pentru adversari. A existat un caz în playoff-ul Champions League din sezonul acesta și IFAB, instituția care modifică regulile din fotbal, a anunțat că ia în considerare exemplul, însă până la vreo modificare rămâne o singură hotărâre corectă: repetarea degajării mingii de jos. Coza a greșit iar în minutul 11, a anulat pentru fault în atac un gol pe care-l înscrisese Keyta, deși atacantul de la Botoșani nu-l faultase pe Tamaș, așa cum a considerat arbitrul.
Astra - FC Botoșani 1-0
- A marcat: Tamaș '54
Astra: Lazar - Graovac, Tamaş, Dima, Radunovic - Baicu, Seto, Crepulja, Răduţ - Alibec, Fatai
Rezerve: Kitanov, David Bruno, Dandea, Begue, Simion, Ioniţă, V. Gheorghe
Antrenor: Bogdan Andone
Botoşani: Hankic - Haruţ, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu - Papa, Rodrigues - Ashkovski, E. Florescu, Keyta - Ofosu
Rezerve: Pap, Patache, Holzmann, Cîmpanu, Carlone, Mendoza, Cascini
Antrenor: Marius Croitoru
Stadion: „Marin Anastasovici” (Giurgiu)
Arbitru: Ionuț Coza (Ilfov) / Asistenți: Mircea Grigoriu (București) și Marius Nicoară (Mehedinți)