Articol de Alexandru Răducanu - Publicat sambata, 19 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 18 noiembrie 2011 23:27
2.000 de copii însoţiţi de mame s-au bucurat aseară de un meci de Liga 1 ca de un joc adorat al copilăriei. Jandarmii au reuşit totuşi să le strice distracţia unora prin nişte măsuri absurde. Puştii s-au revanşat şi au scandat precum cei din vechile galerii
Pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, în tribuna unui stadion de Liga 1 se găseau aseară mai multe păpuşi Barbie decît bannere de încurajare. Iar în jurul arenei atmosfera aducea mai mult a serbare de 8 Martie, nicidecum a zi de meci. Mamele şi-au luat copiii de mînă şi i-au dus să vadă Petrolul - FCM Tîrgu Mureş. N-au venit zeci de mii ca la Fenerbahce, dar au venit. Au fost fix 2.206 suflete.
Marele inamic, penarul!
Pînă să intre în stadion, copiii au trebuit să facă însă cunoştinţă cu vigilenţa jandarmilor, una de "temut". Oamenii de ordine le-au reţinut penarele puştilor care au venit direct de la meditaţii. Motivul? În cutiuţele colorate se aflau creioane ascuţite care au fost considerate obiecte de mare risc! "De asemenea, dacă ni se pare că avem în faţă o persoană mai mare de 14 ani, o oprim la intrare, chiar dacă are bilet. De obicei, pe băieţi îi dă de gol barba", a mai fost unul dintre ordinele precise ale jandarmilor aseară.
"Bărbaţii ne-au trimis aici!"
Multe dintre persoanele de sex feminin au ajuns la meci, culmea!, mai mult la insistenţele bărbaţilor din familie care aseară au avut interzis de la LPF. "Mi-a zis fiul meu, care e din galerie, să mă duc neapărat pe stadion să-i încurajez pe băieţii de la Petrolul. Ce era să fac?! N-am conformat...", a explicat o doamnă care aştepta la casele de bilete să intre în posesia unui tichet gratuit.
Din repertoriul galeriei inedite a băieţilor lui Răchită au lipsit aseară scandări precum "Hoţii, hoţii!" sau "Sărim, sărim şi vă măcelărim!". S-au auzit tot felul de cîntece în schimb, iar cînd toată lumea s-a unit se scanda cu foc "Petrolul, Petrolul!".
Fanii au venit peste Răchită!
Deşi organizatorii au spus că au luat măsuri de securitate excepţionale la partida de aseară, mai mulţi suporteri încinşi ai gazdelor au pătruns pînă în preajma sălii de conferinţe şi i-au solicitat demisia lui Vivi Răchită, lovind cu pumnii în geam! Tehnicianul gazdelor a dat nemulţumit din cap, dar a evitat un răspuns tranşant: "S-o ducem pînă la iarnă aşa cum putem, apoi o să vedem ce facem".