Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 21 martie 2023 13:00 / Actualizat marti, 21 martie 2023 13:07
Analizând partida FCSB - CS Universitatea Craiova 1-1, Basarab Panduru a avut un discurs dur la adresa extremei Octavian Popescu (20 de ani).
Fostul internațional a criticat evoluția mijlocașului ajuns în dizgrația lui Gigi Becali și a explicat ce remarcat în prima repriză a meciului de pe Arena Națională.
Basarab Panduru, ironie după FCSB - CSU Craiova: „Olaru și Tavi Popescu”
„Cred că rezultatul e corect. Dar Craiova mi s-a părut mult mai bună decât a fost FCSB în repriza a doua. Uitându-te la poziția jucătorilor, îți dai seama că FCSB joacă exact ce-l trece capul pe fiecare jucător.
FCSB a jucat cu Florinel Coman în dreapta, Octavian Popescu în stânga, cu Șut și doi interi, Olaru și Edjouma, la mijloc și Compangno în atac. Dacă te uiți pe pozițiile lor, te iei cu mâinile de cap. De fapt, nu te iei pentru că știi ce se întâmplă acolo.
Aproape toată prima repriză, Olaru și Octavian Popescu sunt unul peste altul. Craiova a jucat în 10, FCSB a jucat în 9. Nu ai cum să fii unul peste altul. Mi se pare incredibil! Zici ca e la polo călare, unul e călărețul și unul e calul.
În mod normal, Popescu vine sub Olaru. Coman... Ei sunt interi. Fiecare face ce-l taie capul. Probabil de aceea Craiova a dominat-o pe FCSB în prima repriză. FCSB nu a contat pe teren, nu a avut nicio ocazie”, a spus Basarab Panduru la „Minutul 91”, emisiunea moderată la Orange Sport de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor.
Basarab Panduru se ia de Octavian Popescu
După declarațiile lui Gigi Becali, care anunța că Tavi Popescu va deveni rezervă, Basarab Panduru a avut un discrus dur la adresa mijlocașului.
„Te aștepți să joace Octavian Popescu la națională? De ce îl iei în primul rând? Trebuie să-l iei pe Ivan, dacă tot voiai să iei ceva.
Noi am văzut toate meciurile. Am văzut play-off-ul din anul trecut. De atunci și până acum, el joacă la fel. Slab. Răzleț câte ceva... De ce îl chemi la națională? De ce îl chemi? Iordănescu a zis «El nu joacă, dar îl chem». Așa a gândit.
Tavi Popescu e bulversat și dat peste cap de toată lumea. Nici el nu știe ce mai joacă. Faptul că joacă extremă stângă și vine ca pe poziția de inter dreapta e din cauza faptului că habar nu are ce joacă și ce trebuie să joace. Cel mai grav mi se pare că de anul trecut până acum, el joacă același «fotbal-țurcă». Aproape de fiecare datâ când are mingea, se oprește, trage niște picioare peste minge și așteaptă să vadă ce se întâmplă în față lui. După aceea dă o pasă cu exteriorul. Așa face în 90% dintre acțiuni.
El nu face ce trebuie! Nu face lucruri bine. Nu merge să stai și să dai exterior că ești geniu. Ce e aia? E foarte talentat, dar trebuie să se schimbe. Să își schimbe viziunea, să schimbe ce face pe teren. Cu statul pe teren și datul peste minge nu ai ajuns nicăieri”, a adăugat Panduru.