Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 07 august 2023 11:00 / Actualizat luni, 07 august 2023 13:59
Strategia FCSB, aceea de a-l sacrifica pe Andrea Compagno astfel încât un „9 fals” să-și facă apariția în primul „11”, e inutilă.
Deși a fost golgheterul echipei ediția trecută și al doilea al campionatului, cu 20 de reușite, Compagno și-a pierdut locul de titular în acest start de sezon.
Atacantul în vârstă de 27 de ani a început din primul minut numai meciurile cu CSKA 1948 Sofia din turul II preliminar Conference League. Și a fost integralist doar în duelul din Bulgaria, câștigat de vicecampioană cu 1-0.
Înlocuitorii lui Compagno la FCSB, zero impact. Italianul, decisiv când vine de pe bancă
În Superliga, a fost preferată varianta cu Alexandru Băluță „9 fals”. Iar când fotbalistul adus în această vară de roș-albaștri s-a confruntat cu probleme medicale, cum s-a întâmplat înaintea meciului cu CFR Cluj (1-0) de aseară, Gigi Becali și staff-ul tehnic au improvizat cu Octavian Popescu în centrul atacului, deși Compagno era apt. Popescu a făcut pe atacantul central pentru o scurtă perioadă de timp și la Galați, cu Oțelul (2-0), până când Andrea a intrat pe teren.
Ei bine, Băluță și Tavi n-au produs nimic concret din postura de „9 fals”, zero reușite. Și el fără realizări în duelurile cu CSKA 1948, Compagno a arătat însă ce poate în campionat, în două dintre cele trei partide în care a fost introdus pe parcursul reprizei secunde. Cu Oțelul a înscris spre final, la 1-0, iar aseară a rezolvat derby-ul contra CFR-ului: a marcat singurul gol al meciului dintr-un penalty pe care tot el l-a obținut.
VIDEO CU GOLUL. „Steaua suntem noi!” » Compagno a declanșat nebunia în Ghencea
Partidele în care FCSB a început cu un alt atacant central în locul lui Compagno
MECI | TITULARUL DIN CENTRUL ATACULUI | GOL, ASSIST, PENALTY SCOS? |
FCU Craiova - FCSB 1-3* | Al. Băluță | NU |
FCSB - Dinamo 2-1 | Al. Băluță | NU |
Oțelul - FCSB 0-2 | Al. Băluță | NU |
FCSB - CFR Cluj 1-0 | Oct. Popescu | NU |
*dacă Andrea Compagno ar fi evoluat împotriva fostei echipe, Becali ar fi fost obligat să-i achite lui Mititelu o clauză de 100.000 €
Gigi Becali tot încearcă să scape de Compagno
Pe parcursul verii, Gigi Becali a tot fost chestionat cu privire la un eventual transfer al lui Compagno, dorit, conform presei internaționale, de Heerenveen, Monza, Salernitana. Prima dată, patronul FCSB a spus că solicită 2,5 milioane în schimbul italianului. Gigi a scăzut treptat din pretenții, iar în urmă cu o săptămână a ajuns la 1,6 milioane.
- Becali, pe 7 iunie: „Cine îl vrea pe Compagno trebuie să dea 2,5 milioane de euro, cu un milion mai mult decât l-am luat. Aşa e în cazul tuturor jucătorilor care au peste 25-26 de ani la noi. Dacă îl vor, să dea cu un milion mai mult”
- Becali, pe 11 iulie: „Tată, pe Compagno l-am lăsat la două milioane. A fost o ofertă, eu am cerut două milioane și jumătate și ei au dat un milion și jumătate. Cine vrea să-l ia trebuie să dea două milioane. Punct!”
- Becali, pe 31 iulie: „Pe Compagno am cerut 1,6 milioane. Dă, bine. Nu? La revedere!”
2,5 milioane de euroe cota de piață a lui Compagno, conform portalului de specialitate Transfermarkt; FCSB l-a transferat vara trecută de la FCU Craiova cu 1.500.000 €
VIDEO. „Te simți 100% apreciat la FCSB?” » Compagno a început să râdă
Întrebat de reporteri, imediat după partida cu CFR, dacă se simte apreciat 100% la FCSB, italianul a început să râdă: „E ciudat, ce pot să zic? Dar nu mă gândesc la asta. Încerc să dau totul, să mulțumesc patronul și staff-ul tehnic. Normal că toată lumea vrea să joace toate minutele, să fie pe teren de la început. Noi muncim să fim titulari, lotul e mare, jucăm la trei zile, iar staff-ul trebuia să ia deciziile cele mai bune. Trebuie să fim profesioniști, indiferent de cât jucăm, și să dăm totul”.
Uitați, nu-mi place să spun că unii jucători sunt rezerve. Vreau să cred că am jucători care pot schimba soarta meciurilor. Iar Compagno e un jucător care a schimbat jocul, nu e rezervă, e un «game changer»
- Elias Charalambous, antrenor FCSB
Basarab Panduru: „Gigi vrea pe oricine atacant central, numai pe Compagno nu”
Doi dintre cei mai importanți analiști din România, Basarab Panduru și Ilie Dumitrescu, taxează strategia celor de la FCSB de a nu începe cu Compagno titular.
„Gigi vrea pe oricine atacant central, numai pe Compagno nu. De ce nu îl dai dacă nu îți place de el? Nu știu ce vrea să facă cu așezarea asta. Ai impresia câteodată că vrea să facă un bine echipei şi jucătorilor, dar parcă lucrurile ies invers pentru toată lumea”, a comentat Pandi la Orange Sport.
„Gigi a îndreptat eroarea făcută la începutul meciului, l-a scos pe Cordea și l-a introdus pe Compagno, un punct de sprijin extrem de important în economia jocului, mai ales pe faza ofensivă”, a spus și Ilie Dumitrescu la Digi Sport.