FOTBAL  »  Superliga  »  BORCEA DESPRE TRANSFERUL LUI MOŢI LA SIENA

Borcea: "Dacă nu îl luam pe Tamaş, Moţi nu pleca"

Articol de - Publicat miercuri, 03 septembrie 2008 00:00

Preşedintele dinamovist Cristi Borcea a explicat astăzi motivele pentru care a ales să-i dea drumul lui Moţi în Italia, la Siena. Oficialul din Ştefan cel Mare a făcut publice şi detaliile financiare ale tranzacţiei:

"Pentru Moţi am avut ofertă de la Lazio de mai multă vreme. A venit preşedintele de la Lazio, dar nu am fost de acord să-l ăsăm pe jucător să plece. Am făcut apoi tot posibilul să-l luăm pe Julio Cesar. Am văzut că şi Goian a avut evoluţii foarte bune în ultimele meciuri şi începeam să ne gîndim că trebuie să luăm o decizie în cazul lui Moţi.

Giovani Becali făcea presiuni în acest sens, dar i-am zis că trebuie să-l luam pe Tamaş şi apoi vorbim pentru Moţi. A venit Gabi şi am zis că o rezolvăm cu Moţi: 600.000 de euro pentru împrumut pe şase luni şi opţiune pentru 3 milioane, plus 20 la sută dintr-o eventuală revînzare. Siena a fost o opţiune pe ultima sută de metri, de care am fost surprins. Era extraordinar dacă încasam 5,5 milioane pe Cosmin. Să fie clar, dacă nu îl luam pe Tamaş, Moţi nu pleca".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
Superliga

„Îi spun direct domnului Becali” » Patronul din Superliga își scoate la vânzare fotbalistul: „E excepțional!”

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția-răpusă de cancer

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer

Comentarii (6)
 •  03 Septembrie 2008, 16:24

Fara sa judec,eu din toata tarasenia cu Moti observ concret ca :1.Dinamo a ramas fara un jucator de valoare,poate printre putinii cu adevarat valorosi 2.afacerea in sine a avut de pierdut,odata ce Lazio oferea dupa spusele domnului Borcea cu 1.5mil mai mult.Deci si fara jucator,si cu bani mai putini,ca sa nu mai vorbim de trecerea peste dorinta jucatorului,care ar fi ales Lazio sau ramanerea la Dinamo..Mai multa inspiratie si calm pt data viitoare,va doresc,numai bine..

 •  03 Septembrie 2008, 15:34

poate o vinde giovani si pe fica sa inpreuna cu borcea sa o cumpar eu sa-i dau mojo

 •  03 Septembrie 2008, 15:27

mai bine ar pleca borcea si turcu. vand toti jucatorii de valoare inpreuna cu frati becali, sunteti de kakao

Vezi toate comentariile (6)
Comentează