FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Câinii din Turnul Babel » Dinamoviștii sunt în team building în Turcia, jucătorii lui Rednic încă nu se cunosc între ei!

Articol de , - Publicat vineri, 18 ianuarie 2019 09:00

Antrenorului Mircea Rednic i-ar trebui un blender imens în care să omogenizeze ingredientele pe care el le adaugă încontinuu.

  • Corespondență GSP din Turcia

Vânzoleala continuă a creat la Dinamo un lot eterogen, cel mai nou din tot campionatul, un grup straniu în care jucătorii nu se cunosc foarte bine nici măcar după nume. Și le amestecă limbile fotbaliștilor. Și lui Rednic, care amestecă română, franceză și engleză când trebuie să dea indicații pentru mai mulți jucători în timpul unui exercițiu. 

Nistor italiano

Italianul Montini, algerianul Atmane, nigerianul Zenke, marocanul Jaadi, englezul Mustoe, albanezul Aliji. Ei alcătuiesc doar o parte din formula pestriță pe care a alcătuit-o Rednic. Mai sunt: francezul Krans, aflat în probe deocamdată, portughezul Salomao. Și mai sunt așteptați încă patru fotbaliști străini noi! Importurile îi învață limbi străine și pe români, și pe "importați".

Dan Nistor a prins expresii în italiană ca să i se poată adresa lui Montini. "Monti, vieni qua!", i-a strigat mijlocașul într-un moment în care erau coechipieri la un joc "șase la șase", pe teren redus. Italianul a marcat și a primit complimentul în română: "Bravo, Montini, ăsta ești!"

Formația lui Nistor a câștigat jocul și Dan i-a făcut în ciudă lui Salomao: "Locul 2 nu se premiază!". "Ba da, silver!", a răspuns portughezul. Comunicarea necesită mai multe coduri la Dinamo decât la o echipă obișnuită, fiindcă străinii nu au apucat să învețe română, iar un român ar trebui să fie adevărat poliglot ca să se poată înțelege cu toată lumea din vestiar. 

Aliji e chiar bun

Lipsa omogenității afectează echipa, deși unele semne se văd la fotbaliștii noi. Aliji e o revelație, în condițiile în care clubul se gândea să renunțe la el. Fundașul stânga venise spre finalul anului trecut, dar nu a jucat deloc, fiindcă avea probleme medicale. Rednic a avut răbdare, i-a permis să se trateze și l-a luat în cantonament. 

Albanezul cu cetățenie elvețiană e un "lateral" tehnic, fin, bun și pentru faza de atac. E mai "curat" în joc decât e englezul Mustoe, care se bazează pe forță și pe alergătură. Aliji, 24 de ani, pare primul câștig de la sosirea în Antalya, o mică victorie într-un turneu în care echipa pierde pe linie în amicale.

Au schimbat 20!

Comunicarea greoaie constituie un motiv pentru care Dinamo încă nu arată mai bine decât în 2018 și nici nu se va omogeniza curând echipa, fiindcă mai continuă schimbările. În șase luni, de când a început sezonul, roș-albii au dat afară 20 de jucători și i-au înlocuit cu alții! Un "supraviețuitor" cum e Nistor a schimbat aproape toți colegii, deși el a rămas la același club. 

Cine a dispărut din lot de la startul sezonului până acum:

  • Pesici, Katsikas, Corbu, Axente, Șerban Se antrenează singuri la Săftica
  • Penedo liber de contract
  • M. Popescu St. Mirren, Scoția
  • S. Popovici Hermannstadt
  • Hanca Cracovia, Polonia
  • Mahlangu Ludogoreț, Bulgaria
  • Târcoveanu Viitorul
  • Olteanu Poli Timișoara
  • Neicuțescu Chindia
  • Moldoveanu Petrolul
  • Delorge Lierse, Belgia
  • Mezague liber de contract
  • Cooper liber de contract
  • Subotici liber de contract
  • Grozav Kisvarda, Ungaria

Cine a venit recent:

  • Aliji fundaș stânga albanez
  • I. Filip mijlocaș defensiv român
  • Mustoe fundaș stânga englez
  • Reda Jaadi mijlocaș ofensiv marocan
  • Kevin Krans mijlocaș francez
  • Montini atacant italian
  • Ait Atmane mijlocaș central algerian
  • Zenke extremă dreapta nigeriană

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
1605200572897220
Diblaru Ionut  •  19 Ianuarie 2019, 06:45

Si fundasi centrali cand aduceți?

869192929839265
Dragos Bargaoanu  •  18 Ianuarie 2019, 15:18

"se bazează pe alergătură"???!!! Hal de exprimare la un nivel jurnalistic!!!! Nu degeaba vi se spune că sunteți un ziar bun de împachetat peşte...

vasy86le
vasy86le  •  18 Ianuarie 2019, 13:35

Nu prea imi place ideea asta cu jucatori straini, inteleg ca transferam si jucatori straini dar majoritatea ar trebui sa fie jucatori Romani.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează