Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat luni, 01 iunie 2020 10:42
Ce se întâmplă dacă, după reluare, Liga 1 se va opri definitiv? Decizia finală urmează să se ia în cursul zilei de azi, dar aproape sigur criteriul decisiv va fi clasamentul din momentul în care nu se va mai putea juca, dar numărul de puncte se va pondera cu numărul de meciuri jucate.
Dilema care încă n-a primit un răspuns e legată de ierarhia care va fi luată în calcul în cazul în care Liga 1 trebuie oprită fără să fi ajuns la final.
„Meritul sportiv primează, iar tot ceea ce s-a jucat ar trebui luat în calcul, adică ierarhia de la momentul opririi, n-am avea cum să ne raportăm la un clasament de acum câteva luni, din moment ce se vor mai disputa, să zicem, 3-4 etape", e părerea lui Justin Ştefan, secretar general LPF.
Totuşi, Liga a solicitat un punct de vedere şi cluburilor, iar majoritatea dintre ele au susţinut aceeaşi idee: să decidă clasamentul de la momentul întreruperii. Cu un amendament: „Să nu păţim ce s-a petrecut la handbal, unde o echipă care era pe primul loc, la egalitate cu alta, dar avea un meci mai puţin, n-a avut câştig de cauză. În acel caz, cel mai corect ar fi să aplicăm raportul număr de puncte vs număr de jocuri".
Acest criteriu s-ar aplica doar în cazul în care nu toate echipele ar avea acelaşi număr de meciuri disputate.
Exemplu de calcul pentru clasament final Liga 1
Spre exemplu, dacă pe primul loc ar fi CFR, cu 53 de puncte în 30 de meciuri, iar pe locul 2 ar fi FCSB, cu 51 de puncte în doar 29 de meciuri, campioană ar fi declarată tot CFR, care ar avea un rezultat al raportului de 1,76 faţă de numai 1,75.
Cu totul altfel ar sta lucrurile dacă diferența ar fi de numai un punct. În acel caz, FCSB, cu un raport puncte/meciuri jucate de 1,79, ar deveni campioană în fața unui CFR care ar avea un raport inferior, 1,76!
Cum se vor realiza testările în Liga 1
Pentru jucători, antrenori, ceilalţi membri ai staff-ului
- cu 2/3 zile înainte de primul meci
- din 14 în 14 zile
Pentru arbitri
- cu 2/3 zile înainte de vizita medicală obligatorie
- din 14 în 14 zile
Pentru observatori
- cu 2 zile înainte de meci
Pentru ofiţerii de control doping
- cu 2/3 zile înainte de meci
*toate aceste teste trebuie făcute prin metoda RT-PCR
Cele mai interesante 10 reguli, publicate în Monitorul Oficial, privind desfășurarea meciurilor
- Transportul participanţilor la eveniment în interiorul aceluiaşi oraş e recomandabil să se facă cu maşina personală
- Trebuie păstrată în orice moment, în tribune sau în exteriorul arenei, distanţa de 2 metri chiar şi atunci când se poartă echipament de protecţie şi de cel puţin 7 metri atunci când nu se poartă mască
- Jucătorii de rezervă vor aştepta pe gazon sau în zona băncilor de rezerve până când titularii vor ieşi la încălzire, abia apoi vor putea merge la vestiar, pentru a se echipa şi ei
- Dispunerea materialelor sportive pe terenul de joc pentru încălzirea jucătorilor va fi făcută astfel încât să susţină distanţa de 2 metri dintre jucători. În plus, mingile folosite la încălzire şi la joc trebuie dezinfectate
- Nu sunt recomandate şedinţele tehnico-tactice în vestiar
- Tot staff-ul tehnic va purta mască pe durata meciului, singura excepţie este admisă în cazul antrenorului delegat să dea indicaţii (de regulă, cel principal), care nu e obligat să o poarte
- La final, folosirea duşurilor se va face numai respectând o distanţă de 2 metri între persoane
- Controlul echipamentului de către arbitri va fi făcut pe suprafaţa de joc, nu pe culoarul dintre vestiare şi gazon!
- Declaraţiile jucătorilor şi antrenorilor vor fi oferite exclusiv deţinătorilor de drepturi TV, la flash-interviuri.
- Echipele oaspete care se vor caza la hotel, nu vor avea voie să folosească acolo zona de wellness, fitness şi nici alte spaţii comune, cum ar fi de exemplu barul.
Când se ajunge la stadion
- Observatorul de joc - cu 120 de minute înainte de start
- Arbitrii - cu 100 de minute înainte, iar cu 40 de minute înainte de meci va ieşi pe teren pentru inspecţia suprafeţei de joc
- Echipa oaspete - cu 90 de minute înainte
- Echipa gazdă - cu 75 de minute înainte
- Observatorul de joc - chiar înainte de start, va merge direct în tribună, nu va intra în contact cu brigada de arbitri pe toata durata evenimentului
Popularea zonelor la meci
- ZONA 1 - teren, pistă, culoar vestiar, vestiare (maximum 80 de persoane)
- ZONA 2 - tribunele (maximum 85 de persoane)
- ZONA 3 - exteriorul arenei (maximum 60 de persoane)
Ce meciuri amicale sunt permise
Din această săptămână, nu doar anularea cantonamentului obligatoriu e o veste bună pentru cluburi, ci şi posibilitatea disputării meciurilor de verificare.
Acestea vor putea fi disputate nu doar între echipele de Liga 1, ci şi formaţiile din Liga secundă, cele 6 care vor participa în play-off şi care şi-au reluat deja antrenamentele, pot intra în calcul, însă trebuie să îndeplinească obligatoriu o condiţie: să aibă deja cele 3 testari PCR realizate în intervalul de timp stabilit: T0 (intrarea în cantonament), T1 (după 7 zile), T2 (după 14 zile).
Primele echipe care au anunţat că vor disputa amicale sunt U Craiova şi Viitorul, care se vor întâlni sâmbătă la Craiova şi vor susţine două jocuri într-o singură zi.
Ce se schimbă în regulament
Chiar de la primul meci care se va juca la reluare şi care foarte probabil va avea loc vinerea viitoare, pe 12 iunie, vor fi puse în practică două noutăţi:
- Posibilitatea ca echipele să facă pe parcursul meciului un număr de 5 schimbări. Acestea vor putea fi efectuate în cel mult 4 momente: pauză plus alte maximum 3 opriri ale jocului
- Echipele vor putea pune pe foaia de joc 20 de jucători, în loc de 18 cum a fost până acum. Automat, numărul jucătorilor de rezervă va creşte de la 7 la 9!
FOTO Cum se practică sportul în timpul stării de alertă
Ce nu se va schimba încă
Anumite modificări de regulament, anunţate de IFAB încă din martie, pe care FRF informase că le va pune în aplicare începând cu 1 iunie, nu se vor aplica în finalul actualului sezon, ci la startul ediţiei 2020-2021:
1. REGULA HENȚULUI
„Jucarea accidentală a mingii cu mâna de către un jucător aflat în atac se penalizează numai dacă duce „imediat" la înscrierea unui gol sau la o ocazie evidentă de a înscrie un gol pentru jucătorul respectiv şi/sau echipa sa (respectiv, dacă, după ce a fost jucată cu mâna, mingea parcurge o distanţă foarte scurtă şi / sau urmează doar câteva pase). În scopul stabilirii abaterii de joc cu mâna, „braţul" se termină la limita inferioară a axilei”
2. REGULA PENALTY-ULUI
„Dacă portarul comite o abatere, dar executantul ratează sau mingea este respinsă de bară, lovitura nu se repetă decât dacă abaterea comisă de portar a avut un impact clar şi evident asupra executantului"
3. VAR
Nu doar că Liga 1 nu va beneficia de arbitraj video în acest final de sezon, însă nu va exista aşa ceva nici măcar la startul viitoarei ediţii de campionat. Cu toate aprobările IFAB care sunt necesare, Liga 1 ar putea avea VAR cel mai devreme la startul play-off-ului şi play-out-ului în 2021!
VIDEO Imagini de la antrenamentele lui FCSB
Citește mai multe meciuri din Liga 1:
CFR Cluj, butoi cu pulbere! Străinii nu acceptă propunerea șefilor + Djokovic a notificat clubul
LPF nu e de acord cu anunțul lui Klaus Iohannis! Demersul anunțat de Ligă: „Ni se pare normal”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro