FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CFR - FCSB 0-0, 4-1 D.PEN.

CFR Cluj - FCSB 0-0, 4-1 d.pen. » Campioana României cucerește Supercupa!

CFR Cluj - FCSB 0-0, 4-1 d.pen. în Supercupa României +43   FOTO
CFR Cluj - FCSB 0-0, 4-1 d.pen. în Supercupa României

Articol de - Publicat joi, 15 aprilie 2021 21:14 / Actualizat joi, 15 aprilie 2021 21:35

CFR Cluj, campioana României, a câștigat Supercupa României 2020. După 0-0 în timpul regulamentar, s-a trecut la lovituri de departajare, iar ardelenii s-au impus, scor 4-1.

Minicupa CFR-ului

Cândva, în vremuri normale, Supercupa deschidea sezonul, era prefața unui nou an competițional. Acel "Cuvânt înainte", o primă impresie. Dar pentru că vorbim despre timpuri atipice, s-a ajuns ca performerele ultimului an să-și dispute Supercupa când deja sunt planuri pentru finalul sezonului actual, discuții și griji pentru cele 10 "finale" de play-off. Și când trofeul e disputat de cele ce conduc plutonul, dar care sunt măcinate de accidentări și jucători infectați, parcă lupta mai mult încurcă, are iz de supraviețuire și mai puțin de bucurie.

Ciprian Deac a câştigat ultima Supercupă a României chiar în faţa FCSB-ului, în anul 2021. Foto: Imago Images
+38 FOTO

Nici Supercupa nu-l iartă pe Gâdea

Parcă nici momentul intonării imnului n-a adus un miros mai oficial acestei competiții uitate până și de FRF. Poate doar dorința de revanșă a clujenilor să mai "spele" din tot acest fief amical. Și începutul n-a dezamăgit. FCSB a părut mai cu poftă, CFR-ul mai periculoasă. Culmea, tânărul Gâdea s-a grăbit să iasă în evidență. Știa ce urmează. L-a pus în gardă pe Vlad, apoi i-a lăsat locul experimentatului Rondon. Doar 8 minute pentru el. Însă s-a obișnuit, nu? Cele 13 experiențe ale sale numără între 7 și 13 minute, iar din sezonul viitor Iordănescu fie îl va folosi mai mult, fie va aduce alți puști de vârsta lui Gâdea. Regula îl obligă!

Fals 9, fals FCSB

Cu Oaidă vârf, acțiunile ofensive ale FCSB-ului aproape că n-au existat. Și cu Tănase în zi de "somn", Vână din nou șters, roș-albaștrii n-au făcut decât să se apere, de multe ori cu emoții. Debeljuh bară, erori peste erori, Ovidiu Popescu aproape de-un penalty nesancționat de "central", Vlad și el aproape de o "chiflă", doar norocul a făcut ca FCSB să scape fără gol primit în prima parte. Vestea rea e că în campionat, cel puțin în turul play-off-ului, prea multe schimbări nu vor fi: poate Șut și Cristea în plus pe teren. CFR a jucat dur! Probabil a învățat lecția de la Sfântu Gheorghe. FCSB poate fi anihilată simplu atunci când frica pătrunde printre "fragezii" jucători ai lui Toni Petrea.

Încă o premieră: 5 schimbări la pauză

Hazardul din ideea de joc a roș-albaștrilor a continuat și după pauză. Certați de fani pentru tentativa de abandonare a trofeului Cupei, FCSB a încercat doar o repriză să pară preocupată de Supercupă. S-a descotorosit de orice dorință după pauză, când de pe teren au ieșit Moruțan, Tavi Popescu, golgeterul Tănase, Vână și Oaidă. Iar ideea tactică a căpătat chiar aspecte comice. Niciun analist n-ar mai putea explica, logic, ce a vrut FCSB-ul de la acest meci. Poate doar să treacă mai repede!

Cine mai înțelege ceva?

CFR s-a aruncat spre poarta nefericitului Vlad, expus din toate părțile. Ben Youseff a fost primul ce putea debloca tabela, însă cum VAR-ul și tehnologia liniei porții nu sunt deocamdată decât "măr al discordiei" între LPF și FRF, nici după orele de analiză de după joc nu vom afla dacă a fost sau nu gol. Costache l-a transformat pe Vlad apoi în țintă mobilă. Curg ocaziile la poarta liderului din L1, Petrea schimbă iar sistemul, trece la apărare în 5.

Treceți la penalty-uri, scăpați-i de chin!

Dacă FCSB a rezistat cumva, și cu noroc, cu Nedelcu și Haruț fundași centrali, cu Istrate, Perianu, Simion sau Șut în teren, când în față îi avea pe Deac, Debeljuh, Chipciu, Camora sau Rondon, atunci cu siguranță că semnele de întrebare plutesc și deasupra băncii CFR-ului. Probabil că la Craiova e cineva care-și freacă mâinile și care-și creionează un plan de petrecere de titlu. Pentru că din finalul de meci nimeni n-a mai înțeles nimic. Nici cei din teren, nici cei de pe bănci, nici cei ce s-au uitat la TV.

Experiența a câștigat

Și probabil că doar la penalty-uri se putea decide un astfel de meci, ce putea fi câștigat și spre final de oricare dintre echipe, Nedelcu și Ciobotariu având fiecare câte o superocazie. Cât de o Supercupă! Se trece direct la penalty-uri, exact ca în turneele din Antalya sau Marbella, unde deși se joacă amical, trebuie să fie o câștigătoare. Cam ca la Ploiești aseară. Iar experiența a contat de data asta: Perianu și Șut au ratat, Chipciu și Camora au înscris, iar CFR triumfă pentru a 4-a oară în Supercupa României. 

4 Supercupeare CFR Cluj în vitrină acum (2009, 2010, 2018 și 2020)

CFR Cluj - FCSB 0-0, 4-1 d. pen. » Desfășurare liveTEXT

  • Mario Camora înscrie ultima lovitură de departajare, iar CFR Cluj câștigă trofeul!
  • FCSB ratează din nou, de această dată prin Adrian Șut! Arlauskis apără!
  • 3-1 pentru CFR Cluj, Alexandru Chipciu transformă fără emoții. 
  • Ovidiu Perianu ratează pentru FCSB! Tânărul fotbalist trimite în bară!
  • Adrian Păun face 2-1 pentru CFR Cluj, după ce l-a păcălit pe Andrei Vlad. 
  • Risto Radunovic face 1-1 cu o lovitură plasată extraordinar! 
  • Mario Rondon transformă prima lovitură de departajare. 1-0 pentru CFR Cluj!

FLUIER FINAL! AVEM LOVITURI DE DEPARTAJARE

  • min. 90+1: Păun șutează puțin pe lângă poartă;
  • min. 90: Ciobotariu face slalom printre fundașii lui FCSB, dar șutul său lovește bara;
  • min. 88: Dragoș Nedelcu lovește balonul cu capul după o centrare din corner a lui Ovidiu Popescu. Arlauskis respinge cu mare dificultate;
  • min. 84: Dragoș Nedelcu vede cartonașul galben după un fault dur la Mario Rondon;
  • min. 83: Sigurjonsson intră în locul lui William Soares;
  • min. 76: Ben Youssef reia cu o „foarfecă” spectaculoasă, dar mingea se duce peste poartă;
  • min. 72: Intră Păun, Ciobotariu și Chipciu, ies Manea, Costache și Debeljuh;
  • min. 68: Deac șutează după ce Rondon îi așază balonul, dar Andrei Vlad prinde mingea. Imediat după șut, Radunovic l-a lovit pe Deac;
  • min. 66: CFR Cluj trece din nou pe lângă deschiderea scorului! O centrare bună din partea dreaptă, a lui Deac, nu poate fi reluată de Costache;
  • min. 60: Deac centrează, Costache reia din 4 metri direct în Andrei Vlad! Ocazie uriașă pentru CFR Cluj;
  • min. 55: Andrei Vlad o salvează pe FCSB la lovitura de cap a lui Ben Youssef. Portarul lui FCSB respinge de pe linia porții!
  • min. 51: „Galben” și pentru Radunovic, care intră dur asupra lui Mario Rondon;
  • min. 50: Ciprian Deac primește cartonașul galben după o intrare dură asupra lui Perianu, cu talpa pe gleznă;
  • min. 46: FCSB a efectuat toate cele 5 schimbări la pauză! Au intrat Valentin Crețu, Șut, Perianu, Istrate și Radunovic, au ieșit Oaidă, Moruțan, Octavian Popescu, Florin Tănase și Vînă;

A început repriza a doua! 

PAUZĂ LA PLOIEȘTI!

  • min. 43: Oaidă șutează din afara careului, dar mingea trece mult peste poartă;
  • min. 36: Degajarea ratată a lui Vlad duce la o nouă ocazie importantă a ardelenilor, dar șutul lui Deac este prins de portarul de la FCSB;
  • min. 35: Debeljuh trimite în bară cu o lovitură de cap venită după o centrare din corner. Vlad era depășit;
  • min. 33: Edi Iordănescu și Toni Petrea, cei doi antrenori, au fost avertizați de „centralul” Radu Petrescu după o dispută avută la marginea terenului;
  • min. 30: Gabriel Debeljuh primește cartonașul galben pentru o presupusă simulare, după un duel fizic cu Ovidiu Popescu;
  • min. 27: Ciprian Deac îi pasează lui Mario Rondon, iar atacantul de la CFR șutează în plasa laterală;
  • min. 23: Florin Tănase este surprins în ofsaid. „Roș-albaștrii” împing jocul spre poarta celor de la CFR;
  • min. 8: Prima schimbare este efectuată de ardeleni. Gîdea, care a fost la un pas de a deschide scorul, este înlocuit cu Mario Rondon;
  • min. 5: Ocazie mare a campioanei. Gîdea șutează superb de la distanță, dar Andrei Vlad respinge în corner;
  • min. 2: Prima ocazie le aparține celor de la FCSB. Ionuț Vînă trimite cu capul peste poartă după centrarea lui Florin Tănase;

A ÎNCEPUT MECIUL!

CFR Cluj - FCSB: echipe de start

CFR CLUJ: Arlauskis - Manea, Ben Youssef, Burcă, Camora - Deac, Soares, Hoban - Gîdea, Debeljuh, Costache
REZERVE: Rezerve: Bălgrădean, Susic, Latovlevic, Ciobotariu, Sigurjonsson, Păun, Carnat, Rondon, Chipciu
ABSENȚI: Bordeianu, Itu, M. Pereira (indisponibili), Vinicius, Omrani, Cestor (accidentați)
ANTRENOR: Edward Iordănescu

FCSB: A. Vlad - Ov. Popescu, Haruț, Nedelcu, Panțîru - Vînă, G. Simion, Oaidă - Moruțan, Fl. Tănase, Oct. Popescu
REZERVE: Straton, V. Crețu, Vukusic, Soiledis, Perianu, Istrate, Radunovic, Timiș, Șut
ABSENȚI: A. Miron, L. Filip, Olaru, Fl. Coman (accidentați)
ANTRENOR: Toni Petrea

STADION: „Ilie Oană” (Ploiești)
ARBITRU: Radu Petrescu / A1: Mihail Grigoriu / A2: Marius Marica

CFR Cluj - FCSB: așa arată trofeul

CFR Cluj - FCSB 0-0, 4-1 d.pen. » Campioana României cucerește Supercupa!

Dezbatere GSP » Cine este favorită la câștigarea campionatului: FCSB sau CFR Cluj?

Citește mai multe știri de actualitate:

Becali îl somează pe Burleanu: „Cu cât îl plătești pe ăla? Ne va nenoroci pe toți!”

40% din play-out n-are licență de Europa! Barajele sunt în aer!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (564)
vali.gazzaev
vali.gazzaev  •  16 Aprilie 2021, 22:03

Bravo cfr!

vali.gazzaev
vali.gazzaev  •  16 Aprilie 2021, 21:50

Frumos meci. Mi-a placut.

parpalache
parpalache  •  16 Aprilie 2021, 16:13

Inchipuitzi-va cum ar fi urlat mass media(si mai ales GSP),daca fcsb ar fi fost arbitrata aseara cum a fost CFR!Sub bagheta cuviosului mafiot!

Vezi toate comentariile (564)
Comentează