Articol de Adrian Jitea - Publicat duminica, 16 iulie 2023 00:07 / Actualizat duminica, 16 iulie 2023 00:13
CFR Cluj a învins-o pe Poli Iași, scor 2-0, în prima rundă a noului sezon. Andrea Mandorlini (62 de ani), antrenorul „feroviarilor”, așteaptă întăriri urgente la echipă.
Ioan Varga a vândut cei mai importanți fotbaliști în această vară. CFR Cluj a rămas descoperită în multe posturi, iar Andrea Mandorlini deja se plânge de subțirimea lotului.
Andrea Mandorlini, revenire cu victorie la CFR Cluj
„Suntem fericiți că am reușit să câștigăm, dar nu a fost deloc ușor. Contează doar victoria pentru moralul nostru, suntem liniștiți.
Cred că vor mai veni câțiva jucători, da. Matija Boben s-a accidentat astăzi. Mai avem doar doi fundași centrali. Avem probleme, Mogoș a intrat la 40% din capacitate, nu era pregătit.
Știam că astăzi va fi o partidă dificilă, așa e mereu la început de drum. Am avut și un pic de șansă la decizia VAR din startul partidei. Acum e bine, putem construi în jurul acestui rezultat”, a spus Mandorlini la Orange Sport.
Întrebat despre „dubla” cu Adana Demirspor din turul secund preliminar al Conference League, Mandorlini a admis că sunt multe probleme.
Yuri a plecat, Burcă a plecat, Boben e accidentat. Avem probleme multe, Petrila e accidentat. Dar trebuie să facem tot ce depinde de noi
- Andrea Mandorlini
Bursa transferurilor la CFR Cluj:
- Antrenor: Andrea Mandorlini (nou)
- Veniri: Philip Otele (UTA Arad), Cătălin Căbuz (Chindia), Vasile Mogoș (Crotone), Arlind Ajeti (Pordenone), Durel Avounou (Umraniyespor)
- Reveniri: Jefté Betancor (Pafos), Otto Hindrich (Kisvárda), Zé Gomes (U Cluj), Sergiu Buș (Chindia), Ionuț Rusu (Ripensia), Denis Rusu (Șoimii Lipova), Sebastian Serediuc (Poli Timișoara), Alex Militaru (Unirea Dej)
- Plecări: Christopher Braun (Rapid), Mihai Bordeianu (U Cluj), Denis Kolinger (Velje), Alex Militaru (Poli Iași), Zé Gomes (Ethnikos Achna FC), Gabriel Debeljuh (liber), Anton Maglica (liber), Karlo Brucic (liber), Nana Boateng (Jeonbuk Motors), Simone Scuffet (Cagliari), Yuri Matias (Neftchi Baku), Andrei Burcă (Al-Okhdood Club).