Articol de Raed Krishan (foto) - Publicat luni, 25 octombrie 2021 22:26 / Actualizat luni, 25 octombrie 2021 22:45
CFR Cluj a învins-o fără probleme pe Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 2-0, un triumf care mai liniștește apele învolburate din Gruia.
Programul complet al etapei #13
„Feroviarii” nu aveau amintiri tocmai plăcute de la ultimul meci direct. Sepsi câștigase în Gruia în primăvară, însă covăsnenii sunt de nerecunoscut față de acea perioadă. Degringolada din jocul echipei nu s-a schimbat nici după venirea lui Bergodi, astfel că CFR a avut de îndeplinit o simplă formalitate.
Campioana a deschis scorul în minutul 24, prin Rachid Bouhenna, algerianul marcând cu capul în urma unei faze fixe executate de Deac.
Victoria a devenit o certitudine în minutul 53, când „veteranul” Emmanuel Culio a înscris primul gol de la revenirea în Ardeal. Argentinianul a executat slab un penalty, însă mingea a ricoșat norocos din Niczuly, iar faza s-a încheiat cu gol.
CFR Cluj se distanțează din nou față de Craiova și FCSB
Eliminarea lui Bordeianu, care a văzut două „galbene” în două minute, nu a afectat prea mult jocul CFR-ului. Campioana a închis jocul și a securizat cele trei puncte, atât de importante pentru viitorul incert al lui Dan Petrescu. CFR are opt puncte peste Universitatea Craiova și nouă peste FCSB, dovada că, deși în criză de formă, ardelenii tot sunt capabili să ducă pe picioare lupta pentru titlu.
21 de goluria marcat Culio pentru CFR, cel de luni seară fiind primul de la revenirea în Gruia, ultimul înscriindu-l pe 21 decembrie 2019, într-un 4-0 în deplasare cu FC Voluntari, din penalty
Emoții cu Niczuly
În minutul 21, la un duel aerian între portarul Roland Niczuly și mijlocașul Ciprian Deac, jucătorul ardelenilor l-a lovit cu umărul în față pe adversarul său, imediat după ce acesta prinsese mingea.
Goalkeeperul a căzut amețit la pământ, rămânând nemișcat și provocând reacția imediată a arbitrului Andrei Chivulete, care a cerut intervenția echipei medicale. După un minut de îngrijiri, Niczuly și-a revenit, dar foarte repede, la prima fază în careul său, a încasat golul din partea lui Bouhenna, fostul său coleg.
CFR Cluj - Sepsi 2-0
- Au marcat: Bouhenna '24, Culio '52
- Bordeianu, trimis pe teren în repriza secundă, a văzut al doilea cartonaș galben, fiind eliminat în minutul 80.
- Click AICI pentru statistici!
- VIDEO cu cele mai importante faze
CFR Cluj - Sepsi, echipe de start:
CFR CLUJ: Bălgrădean - Susic, Bouhenna, Burcă, Camora - Culio, Boateng, Deac - Omrani, Alibec, Petrila
REZERVE: Hindrich, Manea, Cestor, Bordeianu, Sigurjonsson, Păun, M. Gâdea, Costache, Debeljuh
ANTRENOR: Dan Petrescu
SEPSI: Niczuly - R. Dimitrov, Tincu, Mitrea, R. Ispas - Aganovic, N. Păun, Fofana, Bărbuț - Golofca, Chunchucov
REZERVE: Began, N. Tamaș, Luckassen, Achahbar, Ștefănescu, Ashkovski, Tortella, Bojic, Ninaj
ABSENȚI: Vașvari, I. Fulop, Rep, Damașcan (accidentați)
ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca)
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti)