FOTBAL  »  Superliga  »  CHINDIA - CLINCENI 2-2

VIDEO Chindia - Clinceni 2-2 » L-a salvat Cascini?! Poenaru evită al 6-lea eșec la rând în prelungiri

Chindia Târgoviște și Academica Clinceni au remizat, scor 2-2, în runda cu numărul 6 din Liga 1.
Chindia Târgoviște și Academica Clinceni au remizat, scor 2-2, în runda cu numărul 6 din Liga 1.

Articol de - Publicat vineri, 20 august 2021 20:30 / Actualizat vineri, 20 august 2021 20:32

Chindia Târgoviște și Academica Clinceni au remizat, scor 2-2, în runda cu numărul 6 din Liga 1.

Programul etapei #6 în Liga 1

Chindia - Clinceni 2-2 » Cronică: Noroc cu Cascini

Clinceniul a existat pe teren în primele minute și în ultimele, atunci când argentinianul Bautista i-a salvat postul lui Poenaru, într-un meci controlat de la cap la coadă de Chindia.

Cinci meciuri, cinci înfrângeri. La Clinceni nu se bagă Becali, dar o face primarul. Adrian Budeanu și-a pierdut răbdarea și era decis să-și sacrifice antrenorul. Același plan îl avea și Ilie Poenaru care nu mai suporta criza ilfoveană și voia să demisioneze. Dar jucătorii s-au rugat de tehnician să nu plece, că vor rezolva situația. Iar începutul de azi, de la Buzău, părea să confirme planul băieților din vestiar.

Startul a găsit apărarea dâmbovițenilor harcea-parcea. Fundașii dormeau. Celea și Căpușă se gândeau la cai verzi pe pereți. N-au înțeles nimic din golul lui Cascini (9), care a tras din interiorul careului, după pasa lui Omoh. 

Florea (12) a sunat revenirea, iar Popadiuc (17) a restabilit egalitatea. A găsit pe teren alți fotbaliști în letargie, Pîrvulescu și Patriche. Popadiuc a șutat tare, din unghi, i-a dat mâinile peste cap portarului și a făcut 1-1. Și cam atât pentru prima parte, de pe un stadion fantomă, părăsit, cu doar 200 de spectatori.

I-au făcut de râs!

A venit pauza, iar Clinceniul a pierdut tot ce-a arătat în primele 20 de minute. N-a mai pus niciun pericol, s-a chinuit să joace, parcă în trecerea cât mai rapidă a timpului. Oare unde se grăbeau? Așa s-a întâmplat și la bijuteria trimisă în vinclu de D. Florea (57). 

Nu mai puțin de șase jucători ilfoveni n-au știu ce s-a întâmplat cu ei, fiind făcuți KO din două fente și trei mișcări de tripleta Popadiuc&Dulca&Florea. Principalii vinovați? Fl. Achim și Jutrici! Dacă Săndoi zâmbea, Poenaru era negru de supărare.

Chiar dacă meciul s-a jucat cu nocturna pornită din prima secundă, pe Clinceni a ajutat-o doar în startul confruntării, și-apoi miraculos pe final. Cascini a găsit luminița salvatoare (90+3) cu un șut din prima, în forță, din 6 metri, după pasa lui Kazlauskas. 

Chiar și așa, visul frumos de anul trecut e imposibil să mai fie realizat. Acum, maximum ce și-ar propune ar fi o rugăciune care să-i țină în Liga 1. Dar în condițiile crizei actuale e din ce în ce mai greu, chiar dacă mai e destul timp până la final.

Ultimul meci al lui Poenaru?

Ilie Poenaru (44 de ani) ar putea fi demis după acest meci. Tehnicianul care a dus Academica Clinceni în play-off-ul Ligii 1, campionatul trecut, a primit un avertisment public din partea primarului din Clinceni, Adrian Budeanu, nemulțumit de evoluția echipei ilfovene, cinci înfrângeri în primele cinci etape (0-2 cu Sepsi, 1-2 cu CFR Cluj, 1-3 cu Dinamo, 1-2 cu FCU Craiova, 0-1 cu FC Voluntari).

Îi mai dăm o șansă. Vedem ce va fi la meciul următor, cu Chindia. Poenaru a avut stabilitate, liniștea necesară să lucreze la Clinceni. Au mai fost perioade când n-au fost rezultate, dar și-a făcut treaba, a muncit. Dar, se pare, că vine un ciclu în viața unei echipe când trebuie să te desparți. 

Nu ai ce să faci dacă nu apar rezultate. Sunt deja cinci înfrângeri. Normal, trebuia să avem 9 puncte în primele cinci etape. Am jucat cu Dinamo, care știm în ce situație este, cu FCU Craiova, acasă, și cu Voluntari, care nu ne-a dominat deloc
Adrian Budeanu, primar Clinceni

Chindia - Academica Clinceni 2-2

Chindia Târgoviște - Academica Clinceni: echipele de start

CHINDIA: Căbuz - Căpușă, Celea, Baxevanos, C. Dinu - D. Popa, Al. Iacob, Dulca, Popadiuc - Mătiș, Florea
REZERVE: A. Pop, Contave, Neguț, A. Șerban, Cherchez, Roumpoulakou, Suciu, M. Șerban, N. Corbu
ANTRENOR: Emil Săndoi

CLINCENI: Păun - Fl. Achim, Jutric, Nichita, Pîrvulescu - Cascini, Ventura - Omoh, De Amorim, Longher - Vellios
REZERVE: Ureche, Bilali, Gardoș, Gavra, Cioiu, Kazlauskas, Dumitrache, L. Filip, Holzmann
ANTRENOR: Ilie Poenaru

Stadion: Gloria (Buzău)
Arbitru: Kovacs Istvan (Carei) / A1: Artene Ovidiu (Vaslui), A2: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea)

Clinceniul se mută pe stadionul lui Dinamo » Anunțul făcut de LPF

Academica Clinceni va disputa următoarele meciuri de acasă pe stadionul lui Dinamo. 

Academica efectuează lucrări importante la arena din Clinceni. A fost nevoită să caute un nou stadion pentru meciurile de pe teren propriu din perioada următoare, iar varianta aleasă este stadionul Dinamo. Primul meci care se va juca aici este cel cu CS Mioveni, din runda cu numărul 7, programat luni, 30 august, de la ora 18:00. 

Gazonul din Clinceni, în reparații

Adrian Budeanu, primarul din Clinceni, a vorbit despre lucrările de la stadionul din Clinceni, într-un interviu acordat Gazetei: „Gazonul din Clinceni este deplorabil. Au început deja lucrările pentru drenaj și încălzire a gazonului. Am profitat și de faptul că se va întrerupe campionatul pentru meciurile naționalei din septembrie".

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1: 

Iordănescu, dezvăluiri despre contract: „M-am gândit ce să scriu ca să nu accepte! N-am venit la FCSB să fac bani din clauze”

VIDEO Declarații îndrăznețe înainte de Farul - Dinamo: „Tinerii noștri sunt peste ai lor” + „L-aș duce pe Sorescu la Bayern!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
nicolae.ungureanu
nicolae.ungureanu  •  20 August 2021, 21:08
Postat de Adrian Barbu pe 20 August 2021, 19:21

Cine e “PoenaruL”??? La ce scoala de “jurnalism” se preda ARTICULAREA numelui de familie???

Oricum era articulat și fără l, există oameni pe care îi cheamă Poenar.

1115907728536992
Gheorghe Bica  •  20 August 2021, 20:30

Chindia, prima retrogradatamPacat de Sandoi.

10206442251877526
Adrian Barbu  •  20 August 2021, 19:21

Cine e “PoenaruL”??? La ce scoala de “jurnalism” se preda ARTICULAREA numelui de familie???

Vezi toate comentariile (3)
Comentează