Articol de GSP - Publicat sambata, 03 august 2019 21:29
CFR Cluj a jucat modest în prima repriză a meciului jucat la Ploiești, contra Chindiei Târgoviște. Dâmbovițenii au înscris în minutul 27, prin Mihai Neicuțescu, iar Dan Petrescu a schimbat imediat după primirea golului. Campioana a revenit după pauză și s-a impus cu 4-1.
„Bursucul” l-a înlocuit pe Cătălin Itu (19 ani), unul dintre jucătorii eligibili pentru regula U21, introducându-l pe mult mai experimentatul Luis Aurelio (30 de ani).
Aprig contestatar al regulii U21, Dan Petrescu e față în față cu o premieră în această seară. E pentru prima oară când înlocuiește un jucător sub 21 de ani încă din prima repriză.
Cătălin Itu a fost titular în toate cele 3 meciuri jucate până acum în Liga 1, puștiul reușind să și marcheze un gol. S-a întâmplat în victoria categorică reușită în etapa a doua în deplasarea de la Clinceni, câștigată cu 4-1.
Dan Petrescu a anunțat înainte de startul sezonului că nu va ezita să schimbe unul dintre juniori încă din primul minut, dacă evoluția jocului nu va fi în favoarea echipei sale. (Detalii AICI)
Regula U21
Începând cu acest sezon, echipele din Liga 1 sunt obligate să înceapă partida cu doi jucători U21 în primul „11”. Pe parcursul partidei însă, unul poate fi înlocuit cu un jucător peste limita de vârstă, în timp ce al doilea poate fi schimbat doar cu un alt jucător U21.