Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 octombrie 2021 15:31 / Actualizat miercuri, 06 octombrie 2021 15:44
Edi Iordănescu (43 de ani), antrenorul celor de la FCSB, și-a radiografiat, în cadrul unei intervenții televizate, cele șapte săptămâni petrecute pe banca roș-albaștrilor. Tehnicianul a vorbit despre criticile primite, dar și despre alte subiecte fierbinți de la echipa sa.
„Opinia publică vorbeste, analizează. Chiar am fost provocat să răspund în fața unor analize. Sunt lucruri normale, firești. Din punctul meu de vedere, fiecare e liber să spună ce vrea. Nu am timpul necesar să fac revista presei, am pe cineva în club care mă mai ține informat.
Lumea uită repede în ce condiții vii, în ce mod preiei o echipă. Lucrez cu un grup în care eu cred foarte tare, dar a fost construit de alt antrenor. Făcând o analiză generală, jocul nu e la nivelul pe care eu îl aștept. Dar distanța față de primele locuri m-a făcut să mă intereseze mai mult rezultatele. Toți ne-am dori să avem un joc estetic, dar asta vine în timp”, a declarat Edi Iordănescu, la emisiunea „Liga DigiSport”.
Edi Iordănescu, despre Keșeru: „Dacă nu i-a căzut bine, o să-i treacă”
Tehnicianul FCSB-ului a comentat și situația lui Claudiu Keșeru, fotbalistul nemulțumit că a fost schimbat devreme în partida contra Chindiei Târgoviște.
„Dacă nu i-a căzut bine, o să-i treacă. Jucători precum Keșeru sau Budescu aduc stabilittate, generează o altă stare de spirit în vestiar. Sunt sigur că ambii ne vor ajuta foarte mult.
Budescu a venit cu carențe importante de pregătire, dar s-a implicat total și e important că îl văd antrenându-se cot la cot cu ceilalți băieți”.
Edi Iordănescu, despre...
...dialogul cu patronul de la FCSB: „Gigi Becali e bine, e sănătos și e în așteptare de performanță. Relația mea cu Gigi Becali e naturală, așa cum mi-am dorit eu. E normal să știe ce se întâmplă cu echipa. E nevoie de consecvență și răbdare.”
...vaccinarea împotriva COVID-19: „Vaccinarea e un subiect mai delicat pe care nu vreau să-l expun. În trecut, aproape toți jucătorii de aici au trecut prin această problemă. Până la urma urmei, e foarte important să fii responsabil”.
...problemele de lot de la FCSB: „Situația nu s-a schimbat foarte mult față de ultimele mele intervenții. Tavi Popescu e în afara programului. Sunt șanse mari ca săptămâna viitoare să iasă și el pe teren. La Florinel Coman e vorba de o perioadă mai lungă”.
VIDEO FCSB în mișcare » Imagini de la antrenamentele lui Edi Iordănescu
Citește și alte știri despre FCSB:
Edi Iordănescu a vorbit despre relația cu Gigi Becali: „Nu putem vedea toți fotbalul la fel”