FOTBAL  »  Superliga  »  OPINIE

Comentariu de Cătălin Popescu » În pat cu "dușmanul" sau cum a mimat FRF un război cu CFR-ul

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 mai 2015 00:00

Ca în ultimii 8 ani, TAS a mai modificat ieri un clasament al Ligii 1. Degeaba s-au bătut cu pumnii în piept cei de la Federație că dreptatea e de partea lor, elvețienii au decis altceva.

De fapt, un englez a fost cel care a dat punctele înapoi clujenilor. Mark Hovell, căci despre el e vorba, a considerat că FRF a greșit. Britanicul e un asociat al lui Jorge Ibarrola, unul dintre avocații ardelenilor.

Partea cealaltă, Federația, a știut acest lucru, dar nu a cerut recuzarea englezului pe motiv că, vezi Doamne!, li s-a părut la audieri că e imparțial. Interesant este și cum s-a ajuns ca acest caz să fie judecat de un singur judecător, așa a cerut CFR-ul, pentru a se diminua cheltuielile.

În schimb, clujenii au avut 8 avocați!!! Și uite așa CFR-ul a ajuns pe locul 3, iar în subsolul clasamentului, formații precum Rapid, Gaz sau Brașov s-au trezit băgate pînă la gît în eșalonul secund.

Detaliu care a făcut diferența

Cazul a fost unul extrem de simplu și decizia nu putea fi alta. Degeaba spun acum cei de la Federație că așteaptă motivarea pentru a face recurs. Nu cred că o vor mai face și, dacă totuși o fac, vor pierde și recursul.

Povestea e simplă. Legea insolvenței spune că din ZIUA în care se aprobă insolvența se suspendă orice executări împotriva debitorului, indică inclusiv depunctarea echipei!

Atenție, din ziua și nu din momentul, asta face ca decizia Comisiei de Disciplină din 4 februarie să fie nulă pentru că la cîteva ore distanță insolvența clubului din Gruia a fost aprobată!

Mult mai interesant este ce s-a întîmplat pînă în acea zi. Pentru cei care au uitat, să rememorăm puțin. În iunie 2014, mai mulți jucători de la CFR au depus memorii pentru a se plînge că sînt neplătiți.

După trei luni, în septembrie, Camera de Soluționare a Litigiilor le-a dat dreptate. De aici, Comisia de Disciplină trebuia să pună în aplicare decizia pentru că oficialii din Gruia nu le-au plătit restanțele.

20 de termene

Însă lucrurile s-au tergiversat și e foarte greu de crezut că FRF nu a făcut asta cu bună știință. Iuliu Mureșan, îl mai știți?, președintele celor de la CFR, cel care din februarie și pînă ieri dimineață, cînd a declarat că s-a făcut dreptate, s-a ascuns, evitînd să mai dea declarații, a rugat Comisia în toamna trecută să mai amîne depunctarea pe motiv că vor achita restanțele cînd vor veni banii din drepturile TV. N-au plătit pentru că CFR e clubul din Liga 1 care a facturat banii de la LPF ultimul, amînînd momentul pentru a grăbi intrarea în insolvență.

I-a indus CFR-ul în eroare pe cei de la FRF sau aceștia din urmă au fost complici? Dacă e să-l credem pe Vasile Maftei, unul din fotbaliștii păgubiți de CFR, așa s-ar zice. Actualul căpitan de la Chiajna a explicat: "Depunctarea trebuia dictată de la început, dar au lălăit-o. Prima oară au spus că nu a mers faxul, apoi au trimis o scrisoare recomandată, pe care nu a primit-o nimeni. Au fost vreo 20 de termene în total".

Cînd s-au decis federalii să dicteze depunctarea? Pe 4 februarie, adică la o zi după ce clujenii aveau termen pentru aprobarea planului de reorganizare.

FRF știa că pierde

Judecătoarea cazului, Camelia Botiș, s-a recuzat însă, încurcîndu-le puțin planurile celor de la CFR și FRF. Astfel, cazul insolvenței CFR-ului s-a judecat pe 4 februarie, în aceeași zi cînd a primit și depunctarea, dar la cîteva ore după ce Comisia de Disciplină s-a întrunit. Probabil că dacă s-ar fi judecat pe 3 februarie nici nu s-ar mai fi dictat acea depunctare de 24 de puncte.

Așa, s-a dat, dar cu siguranță că s-a știut că va fi anulată ulterior. O dovadă în plus e și programarea clujenilor din ultima etapă. Aceștia vor evolua vineri, deși toate formațiile care se află în subsolul clasamentului vor juca miercuri. Iar programarea s-a făcut înainte de decizia TAS-ului!

Rămîne de văzut ce va face acum Răzvan Burleanu. Una peste alta, FRF a pierdut o luptă. Președintele de la Casa Fotbalului spunea că Federația trebuie să lupte la TAS pentru a-și apăra regulamentele. Acum, ori regulamentele sînt proaste, ori membrii comisiilor sînt ceferiști de mici, ori Burleanu nici nu vede, nici nu aude.

"Am avut nişte apărători excepţionali, iar avocaţii şi-au făcut meseria. Nu aveam cum să pierdem pentru că Legea insolvenţei ne dădea dreptate. După decizia de azi am primit deja foarte multe telefoane de la investitori care vor să bage bani la CFR Cluj"
Iuliu Mureșan, președinte CFR

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (26)
daniaania
daniaania  •  24 Mai 2015, 17:10

Va mananca ciuda, se vede. Sunteti disperati sa dispara CFR. Nu va disparea ci va fi si mai puternica HAI CFR!!!!!

alin76
alin76  •  23 Mai 2015, 23:25
Postat de cartgrigorescu pe 23 Mai 2015, 18:33

Eu cred ca dupa tot ce s-a scris aici, Burleanu Razvan este ungur. Comisia e plina de unguri. Echipa CFR-ului desigur e alcatuit numai de unguri. Iar in Elvetia la TAS sunt numai unguri. Asa se explica totul Iar la Rapid nu e o boaba de ungur numai ***

Esti total pe langa, aici se dezbatea ca FRF si CFR ar fi complici la hotie si nu ca ar avea aceeasi etnie, capisci?

677163655721125
Petrica Popescu  •  23 Mai 2015, 20:47

Cfr echipa nimanui nici macar Clujului!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează