Articol de Sergiu Alexandru - Publicat joi, 29 octombrie 2020 15:47 / Actualizat joi, 29 octombrie 2020 16:22
Dorin Șerdean, președintele executiv al lui Dinamo, a vorbit despre probleme financiare de la nivelul juniorilor și despre situația din club
GSP.ro a scris azi că echipa U19 a lui Dinamo n-a mai fost primită la masă la Liceul „Mircea Eliade” și nici nu li s-a mai permis puștilor cazarea la internat din cauza neplății serviciilor din luna decembrie, iar conducerea clubului a confirmat că au existat probleme cu această datorie.
Dorin Șerdean spune că formația alb-roșie a plătit această datorie și că actuala conducere nu poate fi acuzată pentru apariția unor probleme financiare din trecut.
„Sunt situații care apar. Plătim facturi din urmă, așa cum a fost chestiunea cu juniorii, la liceul „Mircea Eliade”. A fost o situația apărută marți și am rezolvat-o! Da, am plătit. Era o factură veche. Asta e. Sunt probleme care apar în fiecare zi. E mereu câte o surpriză. Dar ne bucurăm că le putem depăși. Nu avem încotro. Ne-am asumat asta.
Ce vină am eu dacă apare o factură din noiembrie 2019? Sau ce vină are investitorul? Asta e situația. Am vrea să depășim azi totul, dar nu e așa ușor. Dar trecem încet-încet în fiecare zi.”, a declarat Șerdean pentru GSP.ro.
Așteptăm decizia cu privire la meciul de mâine. Suntem pregătiți să jucăm. Ne pare rău de Astra, e o situație grea. Nu poți învinui pe nimeni că nu are grijă. Boala nu iartă pe nimeni. Suntem înțelegători și sperăm să fie bine. Suntem pregătiți să respectăm decizia forurilor competente. Dacă nu se va juca, nu e nicio problemă
- Dorin Șerdean