Articol de Remus Răureanu - Publicat joi, 24 aprilie 2008 00:00
Gafe şi execuţii spectaculoase într-unul din cele mai interesante meciuri din ultimii ani.
E sezonul în care Dinamo ţine cu tot dinadinsul să le arate propriilor suporteri că există oricînd loc pentru mai rău! “Cîinii” prind Cupa UEFA doar pentru că statutul României în clasamentul coeficienţilor trimite în Europa şase echipe din Liga I. Roş-albii n-au cîştigat nici un derby, luînd un singur punct din întîlnirile cu CFR Cluj, Steaua şi Rapid. Ce le mai rămăsese?
Un record vechi de 14 ani, pe care l-au jucat ieri ca la ruleta rusească . Din 1994 nu mai bătuse Ştiinţa în Ştefan cel Mare. Echipa lui Costea venise să lupte cu istoria.
Dina a marcat primul gol. Încă două reuşite pentru Craiova, o dată înaintea pauzei, iar a doua oară imediat ce au ieşit de la vestiare. Costea plus Gîngioveanu, ultimul cadou de la Lobonţ. Între primul şi al doilea gol al Universităţii, Stoica îi lăsase pe alb-albaştri în zece.
Echipa lui Napoli şi-a păstrat elanul fantastic şi în primele minute de joc în inferioritate, dar a picat moartă în repriza a doua. Dinamo s-a trezit la viaţă ca Frankenstein şi tot ca un monstru a început să marcheze non stop. Duble Bratu (foto) şi Dănciulescu! Napoli ameţea pe bancă, amărît că nu se trezise la timp să schimbe ceva într-o echipă care a uimit, după care a leşinat, în acelaşi spectacol.
Dar Lobonţ a mai comis-o o dată! A respins ca fript o minge şutată din lovitură liberă şi Costea a făcut iarăşi egal! Iar Rednic, din faţa televizorului, se gîndea dacă nu cumva analizele amănunţite ar trebui să fie anexate la contractul cu Borcea.
“Meritam victoria, iar dacă Gigi crede că mă poate păcăli etapa viitoare se înşală. M-au luat de prost! E un sistem ticăloşit!
Adrian Mititelu patron U Craiova
“E greu să cîştigi 10 contra 14. Cu Steaua vom juca pentru onoarea noastră”
Mircea Bornescu portar U Craiova
“Nu-mi explic rezultatul”
Antrenorul oltenilor, Nicolo Napoli, crede că echipa sa ar fi trebuit să obţină toate cele trei puncte în Ştefan cel Mare. “Meritam victoria, sînt mulţumit de joc, dar nu şi de rezultat. Nu pot să îmi explic nici acum cele patru goluri primite. Craiova nu va face jocurile nimănui, va juca doar pentru onoarea ei”, a spus tehnicianul Universităţii la finalul partidei.
Lobby a plîns
Cornel Dinu a spus că Lobonţ are pe conştiinţă golul lui Gîngioveanu. “La golul 3, Lobonţ a scăpat mingea, dar la golul 4 nu trebuia să ajungă Costea la balon înaintea fundaşilor noştri. Trebuia ca apărătorii să intervină”. La finalul partidei, Lobby a rămas la vestiare aproape o oră şi a plîns de supărare că a greşit. Portarul s-a simţit vinovat pentru că, fără greşeala sa, Dinamo ar fi învins.
Obscenităţi
La pauză, cînd scorul era 2-0 pentru Universitatea, suporterii de la tribuna a II-a i-au înjurat pe jucătorii dinamovişti care intrau la vestiare. Zicu (foto) le-a arătat degetul mijlociu, iar aceştia i-au cerut lui Ropotan, singurul pe care l-au aplaudat, să-i aplice o corecţie mijlocaşului. La final, fanii l-au înjurat iar pe Zicu şi i-au cerut să plece. “Plec, nu vă faceţi griji!”, le-a răspuns Ianis.
I-a dat afară cu bodyguarzii!
După ce tot meciul a fost ţinta injuriilor fanilor, Vasile Turcu nu a mai rezistat. După golul de 4-3, un grup de suporteri de la tribuna 0 l-a apostrofat pe acţionar. Acesta şi-a trimis şase gărzi de corp pentru a-i da afară pe doi din grupul respectiv. În timp ce bodyguarzii îi scoteau din stadion, i-a înjurat la rîndul său.
Conflict cu oltenii
Scandal după golul 4 al lui Dinamo între olteni şi dinamovişti! Oaspeţii au vrut să se ducă peste fanii “cîinilor” de la tribuna a II-a. A fost nevoie de intervenţia în forţă a jandarmilor. Aceştia i-au calmat pe craioveni, care erau gata-gata să rupă şi gardul care îi despărţea de teren!
Glumă? “Tu baţi la Dinamo, eu bat la Craiova!”
Adrian
Mititelu şi Gigi Becali s-au văzut ieri la restaurantul lui Turcu,
Clasa di T, unde patronul craiovean a luat masa cu şefii dinamovişti,
iar cîteva ore mai tîrziu s-au contrat în declaraţii. “Eliminarea lui Stoica a fost comandată, trebuia să lipsească în jocul cu Steaua!”,
a acuzat Mititelu la Fanatik Show. Olteanul a insinuat apoi că
finanţatorul roşalbaştrilor i-ar fi propus să o lase mai moale în jocul
de sîmbătă: “Gigi a spus mai multe la restaurant, ştie la ce mă refer, a vrut să mă îmbîrlige”. Becali a replicat: “I-am
zis: «Băi, Adriane, dacă bateţi pe Dinamo, mă laşi apoi să te bat?» Am
glumit, normal. Îl credeam băiat deştept, dar a început să abereze. E o
mare tîmpenie şi că «marele» Dorel a fost eliminat la comanda mea”.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro