Articol de GSP - Publicat joi, 28 ianuarie 2016 11:07
Gică Popescu a stat în spatele gratiilor nu mai puțin de 611 zile, fiind găsit vinovat în Dosarul Transferurilor. Instanța a decis ca el să fie eliberat la 4 noiembrie 2015.
Fostul jucător vrea să revină în fotbal și a plecat în cantonament cu Viitorul, formația cumnatului său, Gică Hagi. Astăzi, Popescu s-a antrenat alături de elevii lui Hagi și a demonstrat că este într-o formă fizică foarte bună.
"Singura persoană cu care aș vrea să lucrez în fotbal dacă mi s-ar permite din punct de vedere legal ar fi Gică Hagi" Gică Popescu, după ieșirea din penitenciar.
După ieșirea din închisoare, prima apariție a lui Popescu a fost la un meci al celor de la Viitorul, cu CSU Craiova.
Astăzi, Popescu a susținut o conferință de presă și a vorbit despre motivul pentru care se află în cantonament cu Viitorul.
"Pe 12 februarie va fi un meci amical între Barcelona și Real Madrid, la Ryad. Va fi un El Clasico al legendelor. Nu am vrut să mă duc nepregătit. Știind că Gică pleacă în cantonament, l-am rugat să vin și să mă antrenez cu Gică.
Eu nu am nici o implicare oficială la Viitorul. Știți foarte bine că nu pot ocupa o funcție în cadrul clubului" Gică Popescu
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!