Articol de GSP - Publicat sambata, 26 decembrie 2020 14:39 / Actualizat sambata, 26 decembrie 2020 14:52
Cornel Dinu (72 de ani), a relatat în aprilie 2019, în studioul GSP Live, dialogul pe care l-a avut în 1968 cu Ion Iliescu, 90 de ani, președinte al României timp de 10 ani și inculpat pentru crime comise împotriva umanității în dosarul Revoluției.
„În 1968, Iliescu era secretarul UTM-ului (n.r - Uniunea Tineretului Muncitor, organizația de tineret a Partidului Comunist Român). Trebuia să vorbesc la un congres. N-am mai apucat însă să vorbesc, n-am mai luat cuvântul, am plecat la Bârlad la o înmormântare.
Pe scări, m-am întâlnit cu Ion Iliescu și i-am spus: «Domnule Iliescu, mi-am ratat cariera politică, mă întorc la naționaliștii mei creștini de dreapta» Iliescu îmi spune: «Cornele, n-ai pierdut nimic, politica e o mizerie!»”, a rememorat Cornel Dinu, la emisiunea GSP Live.
VIDEO Amintirile lui Cornel Dinu cu Ion Iliescu
Despre Ion Iliescu:
- S-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi;
- A intrat în PCR în 1953 şi a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965. Începând cu 1971, a fost marginalizat de Nicolae Ceauşescu;
- A fost din decembrie 1989 liderul FSN, transformat ulterior în PDSR şi PSD. El a condus statul român ca preşedinte al CFSN şi CPUN până la alegerile din mai 1990, când a fost ales preşedinte al României;
- Ulterior, el a mai avut două mandate de preşedinte ales al ţării, între 1992-1996 şi 2000-2004. Între 1996-2000 şi 2004-2008 a fost senator din partea PDSR/PSD;
- A fost inculpat, pe 21 decembrie 2018, în Dosarul Revoluției.
Citește și alte știri de actualitate:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!