FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Exclusiv Costel Orac aplaudă cooptarea lui Ionuț Lupescu la CS Dinamo: „Ne-am dori o fuziune cât mai repede posibil”

Costel Orac
Costel Orac

Articol de - Publicat miercuri, 18 octombrie 2023 12:11 / Actualizat miercuri, 18 octombrie 2023 12:50

Costel Orac (64 de ani), fostul mare fotbalist dinamovist, a comentat pentru GSP.ro cooptarea lui Ionuț Lupescu (54 de ani) în cadrul Clubului Sportiv Dinamo, unde va ocupa, în prima fază, o funcție cheie în dezvoltarea Academiei de Fotbal.

Ionel Dănciulescu salută revenirea lui Ionuț Lupescu la CS Dinamo: „Este un mare plus pentru fotbalul românesc”
CS DINAMO
Ionel Dănciulescu salută revenirea lui Ionuț Lupescu la CS Dinamo: „Este un mare plus pentru fotbalul românesc”

Orac consideră că CS Dinamo a făcut o mutare inteligentă: „Ținând cont de faptul că Ionuț are atâta experiență, tot ce înseamnă organizare, management pe la UEFA, Clubul Sportiv Dinamo a făcut o mișcare mai mult decât inteligentă. 

Ionuț este un tip echilibrat, care analizează foarte bine situația atunci când vrea să se implice într-un proiect. Nu vrea să se facă de rușine, chiar dacă e vorba de Dinamo, el vrea să performeze”.

Și acționarii echipei Dinamo din SuperLiga ar fi vrut să-l atragă pe Ionuț Lupescu, dar proiectul Red&White nu l-a convins.

Costel Orac: „Ne-am dori fuziunea, dar trebuie să vrea și cei de la Red&White”

Costel Orac, fosta extremă din echipa lui Dinamo care a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în 1984, și-ar dori ca Ionuț Lupescu să reușească fuziunea dintre CS Dinamo și echipa din SuperLiga SC Dinamo 1948 SA.

„Noi, cei care am jucat la Dinamo și suntem alături de această echipă ne-am dori ca fuziunea să se întâmple cât mai repede posibil, pentru că situația actuală a echipei este foarte dificilă. Normal și logic, ne gândim că orice colaborare la nivel de academii poate fi benefică. Nu e însă suficient să ne gândim doar noi la aceste lucruri, trebuie să se gândească și cei de la Red&White. De ei depinde", a declarat Costel Orac.

Fosta glorie a continuat: „Din păcate, drumul este cam lung până acolo. Nu știu dacă cei de la Red&White își vor schimba între timp modul de a gândi. Bănuiesc că au venit la Dinamo să așeze lucrurile pe un făgaș normal, în sensul ca în cel mai scurt timp echipa să revină și să se lupte pentru cupe europene și pentru câștigarea campionatului".

Despre o posibilă fuziune între CS Dinamo și SC Dinamo 1948 SA a vorbit și președintele CS Dinamo, Ionuț Popa.

Costel Orac, recomandare pentru Red&White: „Au nevoie de specialiști în fotbal”

Construirea noului stadion, care va aparține Clubului Sportiv Dinamo, este văzută în mediile dinamoviste ca un posibil punct de legătură între cele două echipe Dinamo, cea a Ministerului de Interne și cea din SuperLiga.

„Vom vedea ce va fi după construirea stadionului, dacă va fi posibilă, la un moment dat, o colaborare între CS Dinamo și clubul din Liga 1. Deocamdată, din păcate, noi am intrat din nou în lupta pentru evitarea retrogradării din Liga 1, iar pericolul să revenim în Liga 2 este mare.

E greu de spus acum ce se va întâmpla", a menționat Orac.

Fostul fotbalist dinamovist le recomandă acționarilor SC Dinamo 1948 să coopteze în conducerea clubului specialiști în fotbal.

„Cei de la Red&White au declarat la început, în momentul când au preluat acțiunile echipei, că ei se pricep și n-au nevoie de fostele glorii. Nu știu dacă între timp și-au schimbat opinia sau nu.

Sperăm ca acționarii Red&White să înțeleagă că trebuie schimbat ceva. Le-am recomandat să se uite la echipele de top din Europa, să vadă că în toate conducerile, fie că e Juventus, Barcelona sau Bayern Munchen, există foști mari fotbaliști care sunt acolo pentru a-i sfătui pe partea sportivă pe cei care investesc.

Sper ca și cei de la Red&White să înțeleagă cât mai rapid că au nevoie de specialiști în fotbal. Ei se pricep la afaceri foarte bine, bravo lor, de aia au făcut bani, de aia au venit să investească, probabil, la Dinamo, dar trebuie să înțeleagă că n-au cum să stăpânească partea sportivă mai bine decât cei care lucrează sau au lucrat o viață întreagă în fenomenul fotbal".

Citește și alte articole:

Ionuț Lupescu, reacție în premieră după ce a bătut palma cu CS Dinamo: „Momentan, voi face doar atât. E ca la doctor”

Cristi Borcea, reacție după „transferul” lui Ionuț Lupescu la CS Dinamo: „Este o mutare de aur! Clubul din Liga 1 a făcut o greșeală că nu l-a atras de partea lui”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
mogosoaia
mogosoaia  •  18 Octombrie 2023, 15:00

Orache, Dinamo ala pe care-l invoci, nu mai exista de foarte multi ani.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează