Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 08 ianuarie 2018 10:09
Coutinho la Barcelona e transferul startului de an 2018. 160 de milioane de euro sumă de transfer, cu tot cu bonusurile prevăzute. În plus, brazilianului i-a fost fixată o clauză de 400 de milioane de euro.
De numai 5-6 ori mai mare decât cea stabilită de FCSB în cazul ultimului fotbalist cumpărat, Olimpiu Moruţan, adus de la Botoşani în finalul anului trecut, adică 70.000.000 de euro.
Dacă în privinţa clauzei de eliberare diferenţa dintre cei doi nu e foarte mare, nu la fel stau lucrurile şi în privinţa salariului anual, parametrul cel mai important care stă la baza stabilirii unei sume prin care un jucător să poată pleca pe parcursul contractului.
Coutinho va avea unul dintre cele mai mari contracte din istoria fotbalului, 14 milioane de euro pe an, în afara bonusurilor de performanţă. Ceea ce înseamnă un procent de 3,5% din clauza stabilită de Barcelona.
Cum stă Moruţan? El va avea 120.000 de euro în primul an, ceea ce reprezintă numai 0,1% din clauza de 70 de milioane de euro pe care Becali a dorit-o şi a şi reuşit să o impună în înţelegerea cu mijlocaşul de 18 ani. Dacă s-ar fi respectat raţionamentul din cazul Coutinho şi al ponderii salariului, atunci clauza pe care Moruţan ar fi avut-o era de 3,5 milioane de euro.
"După părerea mea, Moruţan cred că a doborât un record. E cel mai slab plătit jucător din lume care are o clauză de 70 de milioane de euro" Basarab Panduru, la TelekomSport
Ce clauze au actualii jucători ai FCSB
Fotbalist Sumă (euro)
Fl. Coman 100.000.000
Moruţan 70.000.000
Man 50.000.000
Nedelcu 50.000.000
Fl. Tănase 30.000.000
A. Vlad 30.000.000
R. Benzar 20.000.000
Alibec 20.000.000
Budescu 3.000.000
"La Coman am pus 100 de milioane de euro fiindcă e mai bun ca Mbappe. Dacă Monaco a luat peste 100 de milioane, eu de ce să nu iau?" Gigi Becali
"Florinel Coman nu seamănă cu Mbappe nici cu lumina stinsă" Cornel Dinu
Coman, clauză cât Griezmann
Nu doar în cazul lui Moruţan FCSB a stabilit o clauză imensă. Florinel Coman, adus de la Viitorul în vara trecută pentru 2 milioane de euro, are în contract o sumă de 100 de milioane de euro pentru care poate rezilia unilateral!!! Salariul însă nu e cu mult peste cel al lui Moruţan, 180.000 de euro pe an. În concluzie, tot 0,1% din clauză.
Top 5 vânzări FCSB
2016 - N. Stanciu 8.800.000 - Anderlecht
2013 - Chiricheş 8.500.000 - Tottenham
2014 - Gardoş 6.800.000 - Southamptom
2011 - B. Stancu 5.000.000 - Galatasaray
2009 - M. Rădoi 5.000.000 - Al Hilal
"S-a păcălit şi la salariu"
Moruţan a semnat pe 5 ani cu FCSB. Va pleca de la un salariu, în primul sezon, de 120.000 de euro care va creşte cu câte 25.000 de euro de la an la an. În ultimii doi ar urma să încaseze o medie de peste 200.000 de euro. "Eu n-aș fi acceptat așa ceva. Niciodată nu o să iei 195.000 sau 220.000 de euro. Dacă te duci la FCSB, în 2-3 ani vor să te vândă, iar dacă nu te dau afară, te vor trimite înapoi de unde te-au luat, deci salariile alea mari din ultimii 2-3 ani nu o să le vezi vreodată", a declarat Basarab Panduru, fost fotbalist în Ghencea între 1991 şi 1995.
Şi antrenorii aveau clauze
Nu doar jucătorilor le-au fost trecute clauze de reziliere în contracte, ci şi unor antrenori cu care Becali a colaborat în ultimii ani. În primul mandat, Reghecampf a avut o astfel de prevedere care valora 800.000 de euro. A rupt unilateral înţelegerea pentru a pleca la Al Hilal, iar Becali l-a pus să plătească. A venit Gâlcă, a cărui clauză era de 500.000 de euro. A fost punctul din contract care l-a menţinut pe Gâlcă în funcţie pe parcursul returului, când Becali a intenţionat să-l dea afară. În cele din urmă, Gâlcă a câştigat la finalul sezonului toate trofeele interne: titlul, Cupa şi Cupa Ligii.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”