Articol de GSP - Publicat duminica, 15 septembrie 2019 23:16
Narcis Răducan, directorul sportiv al celor de la FCSB, a trasat concluziile derby-ului cu CS Universitatea Craiova, câștigat cu 1-0. Juvhel Tsoumou a înscris unicul gol al partidei, în minutul 88, când a profitat de eroarea uriașă a goalkeeper-ului Mirko Pigliacelli.
„E o victorie mare pentru noi având în vedere ce început de sezon am avut. Victoria le va dă încredere băieților, care au demonstrat încă din primul minut că vor să câștige. Am fost dezavantajați de gazon, avem jucători tehnici, care și-ar fi dorit un teren mai bun. Sperăm ca pe viitor să se refacă această problemă.
Ne așteptam la un pressing avansat al celor de la Craiova, iar noi avem jucători buni de contraatac. Am încercat foarte mult să profităm de spațiile lăsate, mă bucur mult că a înscris Tsoumou. Va avea o încredere mai mare de acum încolo după acest gol.
Vintilă a adus un echilibru din punct de vedere fizic, echipa nu mai are probleme în a susține efortul fizic al unui joc”, a declarat Narcis Răducan, la emisiunea GSP Live.
Vezi AICI toate detaliile de la Craiova - FCSB
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!