Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 09 iulie 2020 19:07 / Actualizat joi, 09 iulie 2020 19:27
Fostul căpitan și antrenor la Craiova, Ovidiu Stângă, e de părere că un succes duminică seara, în derby-ul cu FCSB, va influența decisiv lupta la titlu. Deși „elefanții de clasă” ai CFR-ului vor fi greu de învins, consideră olteanul.
- Craiova - FCSB se joacă duminică, de la ora 21:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Look Sport, Digi Sport și TV Telekom Sport.
Revenit din Olanda, unde își duce traiul, în orașul natal, Ovidiu Stângă consideră că echipa lui Cristiano Bergodi are o șansă uriașă de a scrie istorie. Fost căpitan al alb-albaștrilor, cu care a câștigat trofee, fost antrenor la promovarea actualei formații din liga a doua în prima, fost component al Generației de Aur, olteanul de 47 de ani este în prezent secund la formația de fete a celor de la PSV Eindhoven.
Echipa era pe locul 1 înaintea pandemiei și principala candidată la titlu, doar că liga a fost închisă și a trebuit să se mulțumească numai cu participarea în Champions League, nu și cu titlul de campioană.
"Vin din Olanda, unde oamenii sunt relaxați, totul curge liniar. Se merge pe imunizare, pe reguli stricte, există respect mare între oameni. Cel bolnav rămâne în casă, nu mai iese, doar dacă e ceva foarte grav solicită salvarea sau intervenția cadrelor medicale", a povestit Ovidiu.
Stângă a expus Gazetei Sporturilor speranțele sale pentru un nou titlu în Bănie:
Pronosticul meu e că Universitatea va câștiga cu FCSB, duminică. Dacă nici de data asta... Craiova are toate atuurile să învingă, n-o zic doar din suflet, ci vorbind obiectiv. Dacă vor bate duminică, atunci vor lua campionatul. Steaua e într-o pasă proastă, Craiova e pe val.
Poate că titlul nu este garantat în cazul unui succes, dar Craiova poate face un pas uriaș către titlu. E greu cu CFR, mult mai greu decât cu Bucureștiul. Uitați-vă la ceea ce a oferit Clujul fotbalului românesc în ultimii ani. În acest moment, șansele sunt 50-50 la sută între Craiova și CFR. Elevii lui Dan Petrescu au experiența marilor meciuri, știu să gestioneze niște momente de presiune. Craiova încă nu are pâinea și cuțitul în mână, însă o victorie cu FCSB va aduce un avantaj important.
Ca să câștigi un campionat îți trebuie experiență, lot puternic, bancă foarte puternică, juniori importanți. Post pe post, Clujul are experiență mai mare. Dacă e pe formă, Craiova e mai bună. CFR e imprevizibilă, nu a depus armele. Ardelenii au niște «elefanți» de mare clasă, veterani de război, știu să închidă jocul când trebuie.
.Craiova are câțiva fotbaliști importanți. Cicâldău, Koljici și Nistor pot face diferența, au momente bune de joc. Mihăilă poate să aibă o sclipire.
În derby-uri e nevoie de experiență, nu câștigi doar cu talentul. Să treacă meciul cu FCSB, să fie victorie pentru Craiova, apoi se va face mai multă lumină.
24 de selecțiiare Ovidiu în naționala României, pentru care a jucat între 1993-1998
39 de goluria marcat Stângă pentru Universitatea în 146 de meciuri, în 3 perioade: 1990-1995, 2002-2004, 2005-2007
18 partidea adunat mijlocașul pentru Dinamo în 2001-2002