Articol de GSP - Publicat vineri, 26 ianuarie 2018 18:36
Alexandru Bourceanu, 32 de ani, a vorbit despre revenirea lui Cristi Tănase la FCSB și laudă psihicul pe care-l are mijlocașul de 30 de ani.
"E cel mai rezistent jucător la fluierături pe care îl cunosc. Eu nu sunt aşa de puternic cum e el. De la el toată lumea se aştepta la foarte mult mereu, să îi dai mingea, să facă un dribling şi să tragă în vinclu.
Nimeni nu poate asta! Duce foarte bine presiunea. În plus, e foarte agresiv pe teren. E un jucător agresiv. Agresivitatea nu se poate învăța, așa cum faci la antrenamente, preluare - pasă", a declarat Bourceanu la TV Telekom Sport.
...despre accidentarea suferită în luna decembrie: "Piciorul a pocnit ca un lemn! M-a prins cu el jos şi de-aia s-a întâmplat. Vă daţi seama că m-am speriat rău. Nu ştiu cât trebuie să mai stau acum. 3-4 ore pe zi muncesc ca să revin. Asta când nu mă lălăi (n.r. râde)"
Cristi Tănase a mai evoluat pentru FCSB în perioada 2009-2015, iar de-a lungul carierei a mai jucat pentru FC Argeș, Tianjin Teda, Sivasspor și Karabukspor.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro