Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 16 octombrie 2020 17:28 / Actualizat vineri, 16 octombrie 2020 17:30
Cristiano Bergodi trebuie să-i readucă pe linia de plutire pe Bancu, Bălașa și Cicâldău, toți cu moralul la pământ după dezastrul de la echipa națională
Vorbind la un moment dat despre "șocul" cu U Craiova, Cosmin Contra le pasa oltenilor statutul de favoriți, duminică: "Ei sunt în formă și mai omogeni". Trimitere la startul excelent de campionat al alb-albaștrilor, cu 6 victorii din tot atâtea posibile, dar și la problemele cu care se confruntă el la Dinamo, unde trebuie să integreze în echipă o mulțime de nou-veniți.
Dinamo - Craiova, cu probleme mari la oaspeți
Situația s-a schimbat însă în rău. Pentru juveți! I-au pierdut pe Koljici, accidentat, și pe Mihăilă, transferat la Parma, iar acum, după o campanie dezastruoasă a echipei naționale, antrenorul Cristiano Bergodi s-a trezit cu o nouă problemă de rezolvat până la ora partidei.
În vreme ce "Guriță" n-a dat niciun "câine" la lot, Bergodi are acum de resuscitat psihic trei jucători esențiali: Mihai Bălașa, Alex Cicâldău și căpitanul Nicușor Bancu. Implicați într-o măsură mai mică sau mai mare în cele trei eșecuri la rând suferite într-o săptămână, toți sunt cu moralul la pământ.
Mult gri la Craiova
Bălașa a fost integralist la Reykjavik, unde s-a ratat intrarea în finala barajului pentru Euro 2020 (1-2), Cicâldău a evoluat doar 3 minute, iar Bancu, titularul postului de apărător stânga, a trebuit să-i cedeze locul în primul unsprezece lui Camora.
La umilința cu Norvegia (0-4), primul a rămas pe bancă, dar au jucat ceilalți doi. Dezastruos! Iar contra Austriei (0-1), Bălașa, transformat în fundaș dreapta din fundaș central, și Bancu au fost integraliști, fără a da satisfacție, în timp ce "Cic" a prins 28 de minute în final.
Bancu: „A fost o perioadă foarte grea"
Cât de afectați sunt ei? Declarația lui Bancu de la finalul meciului de miercuri seară spune totul: "La faza golului trebuia să fiu mult mai concentrat. Am încercat să ne depășim pe noi. Am încercat să dăm totul. A fost o perioadă foarte grea. Când iei bătaie de fiecare dată, atmosfera nu e foarte bună. Ne pare foarte rău, a trecut iarăși un turneu final pe lângă noi".
Câte minute au jucat și ce notă au luat cei 3 în meciurile de la națională
VIDEO. Dinamo - Craiova, derby-ul orgoliilor din Liga 1
Citește și alte știri despre Craiova - Dinamo:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat