FOTBAL  »  Superliga  »  ANIVERSARE

CS Dinamo aniversează 60 de ani

Articol de GSP - Publicat luni, 12 mai 2008 00:00

Marcel Popescu, preşedintele CS Dinamo, club care împlineşte 60 de ani de existenţă pe 14 mai, a declarat luni că gruparea pe care o conduce s-a confundat de foarte multe ori cu loturile naţionale, sportivii săi cucerind la Jocurile Olimpice peste o sută de medalii.

"M-am uitat pe clasamentele cu Jocurile Olimpice din 1896 până în 2004 inclusiv, cu toate ţările participante, 204 sau 205 la număr. Dinamo a cucerit în cele 14 ediţii la care a participat pentru România 118 de medalii dintre care 33 de aur, 38 de argint şi 48 de bronz. Luând acel clasament am văzut că Dinamo, dacă ar fi o ţară, s-ar clasa pe locul 26", a explicat Marcel Popescu, într-o conferinţă de presă.

Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti împlineşte pe 14 mai 60 de ani de la înfiinţare, iar pe 19 mai, la Teatrul Naţional din Bucureşti, vor fi premiaţi 32 de campioni olimpici, 41 de vicecampioni olimpici, care au cucerit şi titlul mondial, antrenori şi oameni din fotbal. Premiul special "Ivan Paţzaichin" va fi primit de canotoarea Viorica Susanu.

În cei 60 de ani de existenţă, CS Dinamo a obţinut 118 medalii olimpice, din care 33 de aur, 607 medalii la Campionatele Mondiale (175 de aur), 697 la Campionatele Europene (187 de aur), 3.589 medalii la Campionatele Balcanice, 169 la Jocurile Mondiale Universitare, 15 Cupe ale Campionilor Europeni, o Cupă a Cupelor, 5 recorduri olimpice, 4 recorduri mondiale şi 2.602 recorduri naţionale.

Vor mai primi trofee jucători din toate generaţiile de fotbalişti care au evoluat la Dinamo Bucureşti. Atacantul echipei naţionale a României, Adrian Mutu, care a activat la Dinamo în prioada 1998-2000, va primi un trofeu special. Din generaţia actuală, vor urca pe scenă Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu şi Bogdan Lobonţ. Printre jucătorii premiaţi se vor afla şi cei trei fotbalişti care au primit ''Gheata de Aur'': Dudu Georgescu, Rodion Cămătaru şi Dorin Mateuţ, iar dintre antrenori Angelo Niculescu, Mircea Rednic şi Ioan Andone.

Preşedintele CS Dinamo a vorbit şi despre evoluţia lotului masculin de gimnastică al României la CE de la Lausanne: "Lumea este nemulţumită de evoluţia gimnaştilor, nici noi nu ne putem declara fericiţi, dar să nu uităm că a absentat liderul Marian Drăgulescu. Noi sperăm ca până la Beijing el să revină şi să candidăm la aurul pe echipe". Marcel Popescu a vorbit şi despre medaliile dinamoviştilor Şelariu şi Popescu, dar şi de bronzul pe echipe, şi s-a declarat mulţumit că au fost adăugate în palmaresul clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Lotul naţional masculin de gimnastică al României s-a întors luni de la CE de la Lausane, unde elevii antrenaţi de Dan Grecu au obţinut trei medalii, dintre care argint la sol prin Răzvan Şelariu, bronz la sărituri prin Daniel Popescu, în timp ce în concursul pe echipe au cucerit bronzul.

În cadrul festivităţii de la Teatrul Naţional, clubului alb-roşu îi va fi conferit Ordinul Meritul Sportiv Clasa I.

 

sursa: News In

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali face afaceri cu fotbalistul favorit de la FCSB: „Are cel mai tare pământ!”
Superliga
Gigi Becali face afaceri cu fotbalistul favorit de la FCSB: „Are cel mai tare pământ!”
Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului
Stiri extrasport
Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”
Liga 2
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (5)
 •  14 Mai 2008, 21:53

FORTZA DINAMO hau hau hau cea mai iubita echipa de cei mai simpatici suporteri

 •  12 Mai 2008, 17:25

as vrea ca cei care au determinat desfiintarea clubuilui dinamo (pt.o scurta perioada de timp),in anul 1989,sa fie deconspirati si apoi vom vedea ce vom face cu ei.

 •  12 Mai 2008, 17:16

cei mai buni sportivi? ia mai numara o data.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează