Articol de David Marinescu - Publicat luni, 15 mai 2023 12:09 / Actualizat luni, 15 mai 2023 12:44
Eugen Neagoe va încheia sezonul pe banca juveților, dar apoi nu este sigur că va continua în alb-albastru, singura salvare a sa fiind să încheie ediția pe locul 3 sau să nu rateze Europa.
CS Universitatea Craiova a reușit doar o remiză contra Farului, scor 1-1, acasă, cu un om în plus toată repriza secundă. Practic, împotriva multor rezerve și tineri ai lui Gică Hagi, întrucât „marinarii” au fost privați de șapte fotbaliști, dintre care trei titulari cerți, Larie, Tudor Băluță și Mazilu, plus Alibec eliminat în prelungirile primei părți.
A 7-a calificare în pericol
Conducerea clubului nu privește cu ochi buni o eventuală ratare a cupelor europene, cu toate că juveții nu au excelat în ultimii ani în fazele continentale.
Ar fi a 7-a calificare în cupele europene pentru olteni, care au făcut o paralelă cu o formație istorică: „O performață atinsă (și depășită) doar de Maxima!”. Astfel, Eugen Neagoe, 55 de ani, își menține funcția de antrenor principal al alb-albaștrilor dacă va încheia ediția pe locul 3. Există o legătură și cu finala Cupei României.
Rapidul îi vânează poziția
În cazul în care Sepsi câștigă trofeul, locul 3 din play-off-ul Superligii merge la barajul pentru Conference League. În cazul în care U Cluj câștigă trofeul, locul 4 merge la barajul pentru Conference League. Momentan, CSU este pe locul 4, dar și Rapidul îi suflă în ceafă, la două puncte distanță, iar lunea viitoare e duelul direct în Giulești.
Ce spune Cârțu: „Decizia e la patronat”
Președintele Sorin Cârțu a explicat care este situația, incertă, la nivelul băncii tehnice. Totul depinde de Mihai Rotaru, patronul grupării. „Sunt foarte supărat, pentru că aveam speranță. Și cu Farul am fi putut să luăm 3 puncte și să ne păstrăm șansele de loc 3 și chiar de locul 2. Obiectivele noastre au fost mărețe, să luăm campionate, cupe.
Trebuie o analiză pertinentă, fără subiectivism și apoi să luăm anumite decizii. Nu mi-a displăcut cum a jucat echipa în perioada cu Eugen Neagoe. Echipa a semănat cu cea din perioada lui Laurențiu Reghecampf. În privința lui Eugen, decizia e la patronat”, a reacționat Cârțu la DigiSport.
2victorii, 4 remize și două eșecuri a adunat CSU în play-off, golaveraj 12-11, învingând doar echipele de sub ea, pe Rapid (a) și pe Sepsi (d)