Articol de GSP - Publicat duminica, 07 aprilie 2019 22:37
Fostul arbitru Adrian Porumboiu l-a criticat dur pe Devis Mangia pentru evoluția lui CSU Craiova din meciul cu CFR Cluj, scor 0-0, din play-off-ul Ligii 1. Nici Ioan Hora, Cristi Bud și Andrei Cristea n-au scăpat de criticile omului de afaceri.
„A fost un meci modest. Au fost meciuri mai spectaculoase. Ambele echipe au fost fără atac, n-au avut atacanți. Au fost vreo 6 atacanți pe teren, dar cu realizări foarte puține. A fost un meci de țăcăneală. Cristea m-a dezamăgit. Bud spune că ar fi o realizare pentru el dacă ar ieși campion la tatuaje.
Avram n-a avut mari probleme. A zbârcit-o acum pe final când a dat o lovitură liberă Craiovei. Mangia nu convinge. Sunt antrenori mai buni în România. Nu văd nimic în atac. La Dan Petrescu se știe că joacă pe apărare, dar la Mangia nu văd nimic. Sper că nu s-a supărat nimeni, e doar o părere”, a declarat Adrian Porumboiu la GSP LIVE.
Fostul arbitru a continuat criticile: „Steaua, CFR și Craiova vor să joace în Champions League, dar Steaua vine cu Hora, Craiova cu Cristea și CFR cu Bud. E o problemă. Niciuna nu e pregătită pentru a merge în Champions League. Trebuie să aduci atacanți cu care să rupi norii. Să iei campionatul cu Bud, Cristea sau Hora mi se pare...”.
VEZI ȘI:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat