Articol de Adrian Jitea - Publicat duminica, 30 aprilie 2023 23:21 / Actualizat duminica, 30 aprilie 2023 23:55
FCSB a învins-o pe CS Universitatea Craiova, scor 2-1, în runda cu numărul 6 a play-off-ului SuperLigii. Andrea Compagno, marcatorul primului gol al partidei, spune că respectiva fază a fost lucrată intens la antrenamente.
Andrea Compagno, după CS Universitatea Craiova - FCSB 1-2
„Este o caracteristică a mea, aștept mereu centrarea de acest gen. Eu mă duc mereu pe prima bară, dar trebuie să vină centrarea bună. Azi a făcut-o foarte bine Coman, sper să o facă cât mai des. Muncim și pregătim fazele fixe în fiecare săptămână, dar la meci e altceva, e presiune.
Am jucat contra unei echipe foarte bune, stadion plin, atmosfera foarte frumoasă. Știam că e un meci important și pentru ei, ne-ar fi depășit dacă ar fi câștigat. Au fost trei puncte importante pentru noi.
Secretul e să luăm fiecare meci în parte, să ajungem cu cât mai multe puncte la disputele cu Farul și CFR Cluj”, a spus Andrea Compagno la Prima Sport.
Întrebat despre penalty-ul irosit de Andrei Ivan într-un mod hilar, Andrea Compagno a spus: „Doar cine nu bate penalty nu poate greși. S-a întâmplat...”.
VIDEO CU GOLUL. Andrea Compagno, reușită de „9” veritabil pentru 0-1 în Universitatea Craiova - FCSB
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat