Articol de GSP - Publicat sambata, 26 februarie 2022 21:01 / Actualizat sambata, 26 februarie 2022 21:05
Fotbaliștii lui Rapid și Dinamo au transmis mesaje speciale de susținere pentru Ucraina, înaintea partidei de astăzi, de pe Arena Națională.
Înaintea derby-ului de pe Arena Națională, fotbaliștii celor două formații și brigada de arbitri au purtat tricouri galbene, cu mesajul „Opriți războiul!”. Titularii lui Dinamo au pășit pe gazon și cu un banner imens: „Libertatea și pace în Ucraina”.
„Centralul” Istvan Kovacs a arbitrat două meciuri pe tărâm ucrainean în acest sezon, Șahtior - Inter, scor 0-0, în grupele Ligii Campionilor, și Zorya - Rapid Viena, scor 2-3, în preliminariile Europa League.
Grafică specială la Rapid - Dinamo: „Opriți războiul!”
Derby-ul bucureștean dintre Rapid și Dinamo a avut parte de o grafică specială. Înaintea partidei, mesajul „Stop war” (opriți războiul) a putut fi observat alături de siglele celor două formații.
Pe durata întregii partide, textul „Stop war” a rămas activ în dreapta secțiunii grafice care prezenta scorul și cronometrul de joc.
Lumea fotbalului, alături de Ucraina
Liga 1 intră în rândul marilor competiții care au atras atenția asupra războiului din Ucraina. Liga Profesionistă de Fotbal din Spania a decis ca în timpul tuturor meciurilor din La Liga, competiție transmisă în peste 185 de țări, și La Liga 2 să fie afișat pe ecran mesajul „Opriți războiul!”.
În Premier League, la meciul de astăzi dintre Everton și Manchester City, un steag imens al Ucrainei a fost afișat în tribune, iar fotbaliștii celor două formații s-au implicat la rândul lor.
Mykolenko, fundașul lui Everton, și Zinchenko, apărătorul lui City, au fost ținuți pe băncile de rezerve de Lampard și Guardiola, cu scopul de a-i menaja. Înaintea fluierului de start de pe „Goodison Park”, cei doi ucraineni s-au îmbrățișat secunde bune la centrul terenului. Fotbalistul campioanei Angliei și-a ținut cu greu lacrimile.
VIDEO Marius Șumudică, în tribunele Arenei Naționale la Rapid - Dinamo
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
FOTO Dan Petrescu, enervat de un jucător în timpul meciului cu Sepsi: „Uitați-vă, mă, ce face ăsta!”