Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 18 mai 2022 17:26 / Actualizat miercuri, 18 mai 2022 19:38
Nicolae Badea a organizat marți un dineu împreună cu fotbaliștii lui Dinamo, fără a-i anunța pe conducători. Inițial deranjat de inițiativa omului de afaceri, administratorul judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a dialogat azi cu Badea și anunță că au rezolvat neînțelegerile.
În această dimineață, la GSP Live, Zăvăleanu l-a criticat pe Nicolae Badea, declarând că nu a fost momentul potrivit pentru o „petrecere”. În exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, Zăvăleanu afirmă câteva ore mai târziu că n-a fost vorba despre o petrecere, ci numai despre o „breșă de comunicare”.
Totodată, Răzvan Zăvăleanu spune că antrenorul Dusan Uhrin și-a dat acordul pentru cina intermediată de un alt oficial al „câinilor”, Florin Răducioiu.
DINAMO. Răzvan Zăvăleanu, discuție cu Nicolae Badea: „A fost o masă de socializare”
„Am avut o discuție foarte constructivă, domnul Badea mi-a explicat că n-a fost vorba de nicio petrecere, doar o masă cu jucătorii care a fost făcută prin intermediul lui Răducioiu și cu acordul lui Uhrin, o masă menită să ducă la socializarea între jucători. Probabil că dacă i se spunea domnului Badea că nu e momentul potrivit, nu ar mai fi existat această masă.
Legat de declarația lui Badea - «Jucătorii lui Dinamo nu au mai ieșit nici la o apă minerală» -, vreau să spun că au fost alte două mese cu jucătorii recent, una în mandatul lui Stoican, cea de-a doua fie în mandatul lui Bonetti, fie în mandatul lui Rednic.
Nu a fost vorba despre niciun baiaram sau chiolhan, ci doar o masă de socializare. Ține de decizia antrenorului, care știe cel mai bine oportunitatea unei astfel de situații. Am înțeles că această inițiativă nu a fost cu rea intenție, ci a fost doar o breșă de comunicare”, a declarat Zăvăleanu pentru GSP.ro.
Dineu cu cântec la Dinamo: „Cine plătește?”
Totuși, Zăvăleanu subliniază și un moment de neînțelegere: nu a fost clar de la început cine va plăti nota de la restaurant. Până la urmă, Badea s-a ocupat de bon.
„Eu am avut un singur moment de neînțelegere, fiindcă am fost sunat de cei de la club și m-au întrebat dacă noi trebuie să plătim, cu ordin de plată sau prin altă metodă. Cei de la restaurant nu știau cine va plăti nota”, a mai spus Zăvăleanu.
Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar Dinamo: „Am pus la punct pretinsele neînțelegeri cu Badea”
În concluzie, Zăvăleanu afirmă că discuția avută cu Nicolae Badea are doar efecte pozitive, nemulțumirile celor două părți fiind rezolvate.
„Domnul Badea și-a arătat nemulțumirea pentru că a avut mai multe contracte de mecenat cu câțiva jucători și a spus că ar fi trebuit să-i recunoaștem această contribuție. Da, are dreptate. Dar poate că era mai bine pentru club dacă făceam contracte de publicitate, ca banii să vină direct din club pentru jucători, nu prin cineva din afara clubului.
Am mai pus la punct și alte pretinse neînțelegeri. Domnul Badea a plătit niște servicii pentru Dinamo. Este în regulă, recunoaștem aceste lucruri, vom semna contracte de publicitate pentru banii veniți de la domnul Badea pentru ca toate părțile să fie mulțumite”.
Dacă toate discuțiile între dinamoviști ar decurge precum cea dintre mine și domnul Badea, Dinamo ar fi mult mai puternică
Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar Dinamo