FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cum s-a descurcat noul jucător al lui Dinamo la debut » Cifre, realizări + stilul Ibra

Dinamo. Abdoulaye Ba (29 de ani, fundaș central) a jucat pe final de meci cu Craiova (0-1) și a vrut să epateze de la prima apariție: a încercat o „foarfecă” în prelungiri pentru un gol spectaculos. +36   FOTO
Dinamo. Abdoulaye Ba (29 de ani, fundaș central) a jucat pe final de meci cu Craiova (0-1) și a vrut să epateze de la prima apariție: a încercat o „foarfecă” în prelungiri pentru un gol spectaculos.

Articol de - Publicat miercuri, 21 octombrie 2020 09:02 / Actualizat miercuri, 21 octombrie 2020 20:20

Dinamo. Abdoulaye Ba (29 de ani, fundaș central) a jucat pe final de meci cu Craiova (0-1) și a vrut să epateze de la prima apariție: a încercat o „foarfecă” în prelungiri pentru un gol spectaculos.

Decât un gol urât, mai bine o ratare frumoasă! Ca să facă haz de necaz, după trei eșecuri la rând în Liga 1, dinamoviștii au văzut cum Abdoulaye Ba, un fundaș central de 1,97 metri, a urcat impetuos în careul advers pe finalul partidei cu U Craiova (0-1) și a avut două faze în care a vrut să domine. 

Mai întâi, a reluat din plonjon, cu capul, dar n-a nimerit poarta. A doua oară, când nervii erau întinși la maximum, tot în centrul careului advers, a preferat o „foarfecă" spectaculoasă pe spate, însă a rămas doar cu ideea, cu acrobația. A fost mai prezent în ofensivă decât colegii săi din atac, în total a avut trei situații în fața porții oltenilor.

+31 FOTO

„E ca N'Doye"

„În ciuda înălțimii și a postului, încearcă tot felul de giumbușlucuri și la antrenament. Are o lejeritate debordantă în mișcări. E genul lui Ousmane N'Doye, ca mentalitate, ar vrea să le facă pe toate, să fie și-n apărare, și-n atac. Încearcă din când în când reluări cum vezi la Zlatan Ibrahimovici", au povestit dinamoviștii.

Senegalezul cu 7 selecții în naționala țării sale a fost campion cu Porto, coechipier cu Quaresma, Falcao și Jackson Martinez, a jucat la Rayo Vallecano, s-a duelat cu Messi, cu Ronaldo, cu Benzema, cu marile vedete din La Liga. „Eu am mentalitate de campion. Nu m-a ajutat nimeni, niciodată. În viața mea, tot ceea ce am reușit am făcut cu mintea mea, cu picioarele mele. Abordez fiecare antrenament ca și cum ar fi ultimul meci din viața mea. Am stofă de lider și-mi place s-o demonstrez, nu doar s-o spun", s-a autocaracterizat africanul.

„Are prea multă încredere în el"

Dinamoviștii nu trebuie să fie mirați de execuțiile și deciziile din teren ale noului apărător cu apetit ofensiv. Are personalitate, e și capricios, îi place să iasă în evidență. „E un fundaș central rapid, ce impresionează prin forța sa. E sigur pe el cu mingea la picior, dar e capabil să facă un meci bun, în general, iar apoi să facă o eroare care să coste puncte. Are încredere în el, poate prea multă! E foarte bun la fazele fixe, acolo vrea să iasă în evidență. Dacă se simte bine undeva, rupe!", l-au portretizat jurnaliștii iberici.

8 cluburia mai bifat senegalezul înainte de a semna cu roș-albii: FC Porto, Guimaraes, Coimbra, Rayo Vallecano, Fenerbahce, Alanyaspor, Munchen 1860 și La Coruna

8 cluburi 46 de meciuria strâns Abdoulaye în LaLiga. A marcat un gol

Cifrele debutului lui Ba în alb-roșu

  • 249 a fost indexul său, al 4-lea de la Dinamo
  • 3 șuturi, cele mai multe din echipa „câinilor"
  • 92% - acuratețea paselor, cea mai bună medie din echipă
  • 40% - media duelurilor câștigate

Raț l-a sfătuit să aleagă Dinamo

Înainte de a semna cu „câinii", în ultimele ore oficiale de mercato, Ba s-a consultat cu Borja Valle, alături de care a jucat la La Coruna, dar mai ales cu Răzvan Raț. Fostul căpitan al naționalei l-a sfătuit să vină la București. "Pot spune că mi-e prieten apropiat. Am jucat doi ani la Rayo cu el, Răzvan mi-a recomandat să semnez cu Dinamo, mi-a spus că este un club cu o istorie bogată. Eu vorbesc cu el orice. Îmi place ceea ce am găsit în România, mă simt foarte bine", a mărturisit Abdoulaye.

De unde îl știa pe „Guriță"

Într-un interviu acordat ProTV, actualul dinamovist a mărturisit că îl cunoștea pe Contra de mai mulți ani: „Îl știam pe Mister din perioada AC Milan și Atletico, s-a nimerit să fie echipele mele preferate, le urmăream în copilărie. Așa că mi s-a părut o idee bună de la început. Sunt sigur că mă va ajuta enorm în carieră cu experiența lui".

VIDEO Flavius Stoican despre Dinamo - Craiova: „I-am văzut apăsați pe jucătorii lui Dinamo”

Citește mai multe știri despre Dinamo:

DINAMO - U CRAIOVA 0-1. Cifrele oltenilor arată cât de slabă e echipa lui Cosmin Contra

Țălnar avertizează: „Săptămâna asta e decisivă pentru Dinamo! Dacă domnul Cortacero nu aduce banii, Doamne ferește!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
q2016
q2016  •  21 Octombrie 2020, 18:17

In ciuda scorurilor si arbitrajelor nefavorabile, Dinamo arata tot mai bine, deja isi domina adversarii indiferent de pozitia acestora din clasament. Timpul va limpezi jocul de atac si va betona apararea. Deocamdata Contra invarte din greu manivela, insa dupa ce motorul va porni va fi greu sa-l mai opreasca cineva in Liga 1. Ceea ce se intampla la Dinamo arata foarte bine. Ma asteptam sa fie o constructie de 2-3 ani, insa lucrurile par sa creasca mult mai rapid.

dinamofurata
dinamofurata  •  21 Octombrie 2020, 12:41

Pleaca Cortacero ! Plecati cu totii. Va dati seama daca era Dinamo preluata de Claudiu Florică, Anamaria Prodan si cu Reghecampf antrenor. Ne duceam tavalug in liga 1. Am fi avut cele mai favorabile arbitraje. L-ar fi luat si pe Neubert de la FCSB cu pungutele si ozonul. Eram peste Hermannstadt. In mama lor de spanioli ne baga in liga 2 si in faliment cu tot cu jucatorii lor din LaLiga sau City.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează