FOTBAL  »  Superliga  »  PREZENTARE

Curtea de Argeş începe pregătirea pentru Liga I. Află totul despre echipă!

Articol de - Publicat luni, 15 iunie 2009 00:00

Internaţional Curtea de Argeş a fost fondat în anul 2000 de omul de afaceri Benone Lazăr, numindu-se atunci Internaţional Piteşti. A activat în Divizia C încă din primul an al existenţei sale. La sfîrşitul turului din sezonul 2000-2001 echipa se afla la 11 puncte distanţa de ocupanta primului loc, Minerul Motru.

Piteştenii au reuşit însă promovarea, terminînd campionatul pe locul 1, la egalitate de puncte cu Minerul. În sezonul 2001-2002 Internaţional a evoluat în seria a doua a Diviziei B. Ocuparea locului 5 a coincis cu cea mai mare performanţă din istoria clubului. Au urmat alţi trei ani în Divizia B echipa avînd următoarele clasari: locul 11 în sezonul 2002-2003, 8 în 2003-2004 şi 13 în 2004-2005.

În anul 2004 accede în şaisprezecimile Cupei României, unde este învinsă de FCM Bacău. Din 2005 a urmat o pauză de doi ani, iar în sezonul 2007-2008 echipa şi-a reluat activitatea în seria a patra din Liga a III-a. A promovat in Liga a II-a, unde a reuşit anul acesta să promoveze în prima ligă.

A jucat împotriva celor de la Rapid Bucureşti în optimile de finală fiind eliminaţi după golurile marcate de Ricardo Fernandes, Ovidiu Herea şi Joao Paulo Pinto. Sezonul acesta Intenaţional Curtea de Argeş a terminat pe poziţia a doua, cu 64 de puncte, la 5 puncte în spatele liderului seriei a doua, Apulum Alba-Iulia.

Golgeter
FC International Curtea de Arges a avut al doilea atac din esalonul secund, 61 de goluri marcate, iar Lucian Itu, cu 8 reusite, a fost cel mai prolific jucator al echipei. Clasamentul complet al jucatorilor ce au inscris pentru gruparea argeseana, este urmatorul: 

8 goluri - Lucian Itu
7 goluri - Ovidiu Vezan
6 goluri - Ovidiu Stoianof, Seydou Kone, Szabolcs Szekely
5 goluri - Cornel Frasineanu
4 goluri - Marian Constantinescu, Cristian Dicu
2 goluri - Mihai Radut, Tiberiu Bier,  Alexandru Ciucur, Constantin Schumacher
1 gol - Catalin Lazar, Alin Paleacu, Vasile Tatarciuc , Ionut Murineanu, Vlad Chiriches, Marius Jianu

Ştefan Stoica - antrenorul principal al echipei
''O să ne aştepte un an greu, ce-i drept frumos, însă e foarte greu în Liga I. O să păstram jucătorii care sînt puternici, de perspectivă şi trebuie să completăm lotul cu fotbalişti valoroşi, asta e cel mai important. Decît să transferam zece jucători modeşti, mai bine aducem 4-5 foarte buni. Vom avea un buget care să ne permită să aducem jucătorii de care avem nevoie''

Primul "11" din ultimul meci
C. Moldovan - C. Matei, Chiricheş, Ciobanu, Bouleanu - A. Stoica, Străuţ, Ciucur, M. Constantinescu - Cr. Dicu, Jianu

Palmares
Cupa Romaniei
- şaisprezecimi (2004-2005)
- optimi(2008-2009)
Liga a II-a
-locul 5 (2001-2002)
- locul 2 (2008-2009)
Liga a III-a
-locul 1 (2000-2001, 2007-2008)

Staff tehnic
Antrenor principal - Ştefan Stoica
Antrenor secund - Nicolae Ungureanu, Vasile Mănăilă
Antenor cu portarii - Valentin David
Doctor - Seiler Wilhelm
Maseur - Valentin Melu, Victor Stan

Staff administrativ
Preşedinte - Ion Lazăr
Vicepreşedinte - Adrian Pantea, Emanuel Marinescu
Director Executiv - Daniel Barbu
Director Sportiv - Constantin Vasilescu

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Superliga
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Superliga
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (17)
 •  21 Iunie 2009, 11:37
Postat de dariusgon pe 15 Iunie 2009, 13:11

pana nu se face o singura serie in liga II, echipe gen pitesti, otopeni, u cluj, apulum, ploiesti sunt doar o prezenta sporadica din cativa in cativa ani in prima liga

ne-a scris mama ta la redactie si ne-a spus sa nu te luam in serios; a zis ceva de genul ca ai probleme cu capul... cam asa ceva.

 •  16 Iunie 2009, 22:32

Nu prea am eu habar de echipa asta. dar din echipa care a evoluat in ultimul meci lipsesc primii 6 marcatori.Dubios

 •  16 Iunie 2009, 11:37

cum sunt pitesteni dak se cheama international curtea de arges?

Vezi toate comentariile (17)
Comentează