FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

exclusiv Mihai Rotaru, criză de nervi! A intrat peste jucători în vestiar: „Gata, nu mai merge așa!”

Articol de - Publicat marti, 26 septembrie 2023 16:41 / Actualizat marti, 26 septembrie 2023 18:11

Potrivit unor surse ale Gazetei, patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a mers în vestiar la finalul meciului cu U Cluj (1-1) și i-a certat pe jucători pentru căderea din repriza secundă. Oltenii au fost egalați în prelungiri, după ce Koljic irosise o mare ocazie, și au pierdut astfel două puncte.

Mihai Rotaru s-a săturat să-i mai cauționeze pe jucătorii Universității Craiova. Din informațiile Gazetei Sporturilor, patronul juveților a făcut o criză de nervi la finalul ultimului meci susținut în campionat. 

Atunci când, deși a controlat o bună parte din partida de la Cluj, contra lui U, și a avut 1-0 pe tabelă din minutul 31 (Bancu), formația din Bănie n-a reușit să-i dea adversarului lovitura de grație. Mai mult, în final (90+1), s-a văzut egalată de fostul său jucător, Dan Nistor, iar Andrei Ivan a fost eliminat (90+5).

Cei mai importanți jucători ai Universității au dezamăgit la Cluj

După fluierul final, relatează surse GSP.ro, Rotaru a mers la vestiare și le-ar fi pus în vedere jucătorilor: „Așa nu mai merge. Din acest moment aveți credit zero! Fiecare va fi monitorizat și evaluat, nu vom ține cont de nume". 

În Dealul Feleacului, tocmai "greii" echipei pregătite de Corneliu Papură, respectiv Alex Mitriță, căpitanul Nicușor Bancu, Andrei Ivan, Alex Crețu și Raul Silva au dezamăgit cel mai tare. De asemenea, Markovic, în finalul primei părți, și Elvir Koljic, chiar înaintea golului egalizator al ardelenilor, au irosit ocazii mari de a "închide" conturile.

Jucătorilor Craiovei le e greu să „îmbrace" salopeta

Marea problemă? Aceeași din ultimii ani. Jucătorii Craiovei nu prea sunt dispuși să "îmbrace" salopeta când situația o impune. Potrivit statisticilor wyscout.com, ei au câștigat în prima repriză 46 la sută din duelurile susținute. Procentajul pe ansamblul părții secunde: 35 la sută.

Căderea, destul de abruptă, a început după minutul 60 al partidei: de la la 45%, în acea perioadă a jocului, la 30% în momentul fluierului final. Cele mai multe dueluri pierdute: Bancu (10), Crețu (13) și Mitriță (14).

Dragoș Bon: „Nu vrem să fim noi surpriza neplăcută"

Oltenii joacă miercuri în Cupă, la Tunari, prilej să se revanșeze oarecum față de suporteri. Însă secundul lui Papură, Dragoș Bon, a avertizat în privința stării gazonului: "Ne așteaptă un meci dificil, terenul e impracticabil și vreau să subliniez acest aspect. Nu e normal ca o competiție pe care noi o tratăm foarte serios și care este foarte importantă pentru fotbalul românesc să fie găzduită de astfel de stadioane. Pune în pericol integritatea jucătorilor și anulează spectacolul".

Bon a mai spus: "Tunari pare o echipă organizată defensiv, care nu pune prea mult accent pe partea ofensivă în partidele cu echipele mai bune din Liga 2. Trebuie să intrăm montați, motivați, să nu le dăm nicio șansă. Cupa e competiția surprizelor și nu vrem să fim noi surpriza neplăcută".

Terenul horror pe care se va juca în Cupa României » Oaspeții protestează: „Pune în pericol integritatea jucătorilor și anulează spectacolul”
DECLARAȚIE
Terenul horror pe care se va juca în Cupa României » Oaspeții protestează: „Pune în pericol integritatea jucătorilor și anulează spectacolul”
Sorin Cârțu se ia de una din vedetele de la CSU Craiova: „La el e vorba de frustrare, cu «F» mare! E un martir neînțeles”
CSU CRAIOVA
Sorin Cârțu se ia de una din vedetele de la CSU Craiova: „La el e vorba de frustrare, cu «F» mare! E un martir neînțeles”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (38)
vazicdegeaBA
vazicdegeaBA  •  27 Septembrie 2023, 18:33
Postat de eunescu09 pe 27 Septembrie 2023, 08:53

Rotaru este principalul vinovat de ce se întâmplă la Craiova căci este incapabil sa gestioneze indolenta crasa ajucătorilor. A schimbat antrenorii ca nimeni altul dar, sărmanul, nu poate pricepe ca problema este la jucători, la atitudinea acestora. La Becali, ori cât de *** ar fi, nu își permite nimeni sa își bata joc de banii lui pentru ca dispare imediat, fără prea multe discuții. Dar la Craiova se poate. În acest sens sunt emblematice atitudinile de grava indolenta pe care le observam în fiecare etapa la Mitrita, Ivan, Marcovici, Cretu, Bancu și nu doar la ei. Indivizii aceștia pur și simplu refuza sa joace fotbal iar Rotaru cauta vinovați acolo unde nu sunt.

sunteti niste suflete inchiriate! cs mogosoaia niciodata echipa Olteniei! voi aveti derby cu fc tunari.

mehigh_ms
mehigh_ms  •  27 Septembrie 2023, 10:06

În Dealul Feleacului???? bai stadionul e in Gruia!!!!

eunescu09
eunescu09  •  27 Septembrie 2023, 08:53

Rotaru este principalul vinovat de ce se întâmplă la Craiova căci este incapabil sa gestioneze indolenta crasa ajucătorilor. A schimbat antrenorii ca nimeni altul dar, sărmanul, nu poate pricepe ca problema este la jucători, la atitudinea acestora. La Becali, ori cât de *** ar fi, nu își permite nimeni sa își bata joc de banii lui pentru ca dispare imediat, fără prea multe discuții. Dar la Craiova se poate. În acest sens sunt emblematice atitudinile de grava indolenta pe care le observam în fiecare etapa la Mitrita, Ivan, Marcovici, Cretu, Bancu și nu doar la ei. Indivizii aceștia pur și simplu refuza sa joace fotbal iar Rotaru cauta vinovați acolo unde nu sunt.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (38)
Comentează