FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Dan Petrescu i-a speriat pe foștii colegi de generație: „Am vorbit la telefon, eram preocupat de starea lui”

Dan Petrescu a fost diagnosticat cu COVID-19, dar starea sa s-a ameliorat
Dan Petrescu a fost diagnosticat cu COVID-19, dar starea sa s-a ameliorat

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 iulie 2020 19:39 / Actualizat sambata, 25 iulie 2020 20:44

Gică Popescu, președintele celor de la Viitorul, fost coleg cu Dan Petrescu în „Generația de Aur”, a fost îngrijorat după ce bunul său prieten a fost diagnosticat zilele trecute cu COVID-19.

Am vorbit cu Dan Petrescu la telefon acum două zile, eram şi eu preocupat de situaţia lui de sănătate. M-am bucurat că este ok, şi nici el nu ştia cum a izbucnit acest focar. 

Este o situaţie nefericită şi la ei şi la Dinamo, noi sperăm cu toţii ca acest lucru să se încheie cât mai repede şi să poată să revină pe teren ambele echipe, pentru că dorim ca, indiferent ce se va întâmpla sus, la vârf, la câştigarea campionatului sau la retrogradare, acest lucru să se întâmple pe teren”, a spus „Baciul”, la TV Telekom Sport. 

Dan Petrescu a fost unul dintre puținii membri ai clubului depistați pozitiv cu COVID-19 care a manifestat simptome specifice virusului. În primele zile de la apariția bolii, acesta a acuzat dureri de cap și febră. Vineri, „Bursucul” a fost externat

Detalii despre starea lui Dan Petrescu: „Nu e speriat, mai degrabă dezamăgit” 

Invitat recent în cadrul unei emisiuni online, „Giovanni” Becali a oferit informații despre simptomele experimentate de Dan Petrescu în spital. 

„Era la spital la Cluj, singur în cameră. A avut temperatura 37 doar la Mogoșoaia (n.r. între timp a fost transferat la Cluj). Pentru el, cea mai mare problemă e că i-au venit toate cele trei fete la Cluj și nu poate să se vadă cu ele. Nu e speriat, mai degrabă e dezamăgit”, a spus Ioan Becali, potrivit Prosport.

VIDEO. Creșterea de cazuri de coronavirus din România ar putea afecta și Liga 1

Citește și alte știri despre CFR Cluj: 

Posibilele adversare pentru viitoarea campioană a României în turul I al preliminariilor Champions League » Cine merge în Europa + singura necunoscută

CFR CLUJ. Dan Petrescu a fost externat! Cine va sta pe banca echipei la următoarea partidă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
Special
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
Altele
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român
Superliga
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează