FOTBAL  »  Superliga  »  CCA

Definiția nepotismului în arbitrajul românesc: Andrei Chivulete » Cum a făcut praf meciul Chindia - FCSB și modul scandalos în care e privilegiat la delegări

Andrei Chivulete
Andrei Chivulete

Articol de , , - Publicat miercuri, 04 noiembrie 2020 08:48 / Actualizat miercuri, 04 noiembrie 2020 09:58

Arbitrul Andrei Chivulete a distrus al treilea meci, din cele 4 conduse în acest campionat, neacordând două penalty-uri Chindiei la eșecul cu FCSB, însă protecția de care beneficiază din partea lui Kyros Vassaras e totală și merge până acolo încât după pandemie a fost singurul „central” bucureștean privilegiat și în privința distanțelor față de orașul în care e delegat.

Cazul Andrei Chivulete e pe cale să arunce în aer actuala Comisie Centrală a Arbitrilor. Sprijinul total de care fiul lui Florin Chivulete beneficiază din partea lui Kyros Vassaras, președintele Comisiei, realmente i-a scandalizat pe ceilalți membri. Decizia care a creat confuzie totală a fost aceea de a-l promova pe lista FIFA în această toamnă în care Chivulete junior a avut cele mai slabe prestații.

A arbitrat 4 meciuri de Liga 1 în actualul sezon, iar 3 dintre ele au fost viciate din cauza erorilor grave comise de el. Cele 3 meciuri:

  1. Voluntari - Gaz Metan 2-1: a inventat penalty-ul din care gazdele au marcat primul gol
  2. Hermannstadt - Botoșani 2-1: la 1-1, în minutul 88, a acordat penalty pentru gazde la o fază în care decizia care se impunea era fault în atac. Sibiul a marcat și a câștigat
  3. Chindia - FCSB 0-2: n-a văzut un penalty pentru gazde, la faultul lui Miron asupra lui Pițian, la scorul de 0-1, apoi n-a acordat un 11 metri clar la talpa pe care Crețu i-a aplicat-o lui Neguț în repriza secundă, a fost un fault grosolan, s-ar fi impus și cartonaș galben.

GSP îi schimbă nota

Pentru prestația de la meciul Chindia - FCSB 0-2, Chivulete junior a fost notat cu 7 în caseta meciului, făcută imediat după joc. După analiza reluărilor însă, GSP a luat decizia de a-i schimba calificativul, iar nota finală a lui Andrei Chivulete este 4! Mai ales la cel de-al doilea penalty neacordat Chindiei, reluările n-au fost difuzate în timpul meciului, ci la mare distanță după terminarea acestuia. 

În ciuda acestor greșeli enorme, Andrei Chivulete nu doar că n-a fost pedepsit dur, dar a primit ecuson internațional începând de la 1 ianuarie 2021. Lista FIFA nouă a fost deja trimisă de Vassaras către forul internațional, iar Chivulete, alături de Marian Barbu, au fost introduși în locul lui Marius Avram și Sebastian Colțescu.

Favorizat la delegări

Nu este însă singura decizie luată de Vassaras care a provocat multe semne de întrebare în rândul celor din CCA. După ce fotbalul a fost reluat, în urma pandemiei, perioadă în care arbitrii au avut foarte mult de suferit din punct de vedere financiar, Chivulete junior a beneficiat de un imens avantaj pe care șeful CCA i l-a creat.

A primit delegări aproape exclusiv în București, locul în care domiciliază, sau în localități aflate în apropiere, gen Ploiești, Giurgiu, Voluntari, Buftea. Practic, cum sistemul de plată al arbitrilor presupune o sumă fixă, de un pic peste 1.000 de euro, dar din care fiecare își suportă cheltuielile de transport, cazare și masă până în orașul în care se joacă meciul, rezultă că Andrei Chivulete a avut cheltuieli minime, iar baremul i-a rămas lui aproape în întregime.

Din totalul de 11 partide conduse, Chivulete jr. a mers într-o altă localitate, aflată la peste 100 de kilometri distanță de Capitală, doar de două ori. Adică a arbitrat practic acasă în peste 80% din cazuri!

Chivulete versus alți „centrali” bucureșteni

ArbitruMeciuri arbitrate*Meciuri în București sau în apropiere (%)
Chivulete119 (82%)
Avram126 (50%)
Petrescu93 (33%)
Bârsan143 (21%)
Mladinovici 112 (18%)

* jocuri la care a fost delegat în Liga 1 sau Liga 2 după ce fotbalul a fost reluat în urma pandemiei

Nu același lucru s-a petrecut și cu ceilalți 4 „centrali” bucureșteni, care au avut parte de cam același număr de meciuri la care au oficiat ca și Andrei Chivulete. De exemplu, Horia Mladinovici a avut tot 11 meciuri, în intervalul iunie - noiembrie, dar două meciuri au fost în București sau aproape de București.

Adică a arbitrat acasă în mai puțin de 20% din cazuri! În rest, a fost trimis la Sf. Gheorghe, Craiova, Iași, Mediaș, Ovidiu, unde arbitrii stau chiar și două nopți de cazare, una înainte și una după joc, iar cheltuielile pot atinge și 20% din barem!

Traseul lui Andrei Chivulete

  • s-a născut în noiembrie 1986
  • a devenit arbitru în anul 2000, când avea numai 14 ani
  • a ajuns în Liga a 3-a în 2007
  • după numai un an a fost promovat în liga secundă
  • în 2010 a ajuns în Liga 1
  • în 2020, după 10 ani în Liga 1, e promovat pe lista FIFA

Explicația protecției lui Chivulete jr: tatăl său, raportorul lui Vassaras

Un „central” mediocru pentru nivelul Ligii 1 în anii trecuți a devenit brusc un favorit al delegărilor și al promovării pe lista FIFA. Poziția actualului șef față de Andrei Chivulete are o explicație. De ceva vreme, unul dintre cei mai apropiați foști arbitri pe care Vassaras i-a atras alături de el e chiar tatăl lui Andrei Chivulete, Florin Chivulete. 

El nu face parte din CCA și nici nu a primit o funcție oficială din partea grecului, însă e unul dintre ajutoarele de nădejde ale acestuia. A primit ca sarcină de la Vassaras să întocmească la majoritatea meciurilor de Liga 1 un raport, pe care să îl trimită exclusiv către șeful CCA, tocmai ca acesta să aibă control pe anumite partide pe care nu le poate vedea din cauza faptului că stă mai mult plecat din țară.

Chivulete senior a provocat scandalul folcloristelor

Numele Chivulete revine în prim-planul arbitrajului românesc la două decenii după ce tatăl actualului arbitru din Liga 1 fost în centrul celui mai mare scandal sexual din fotbalul nostru. Florin Chivulete fusese desemnat de FRF, în anul 2000, ca însoțitor pentru brigada de arbitri din Franța la meciul Ceahlăul - Austria Viena, din Cupa UEFA Intertoto. 

„Centralul” francez Stephane Moulin a reclamat faptul că organizatorii au adus la masa arbitrilor, cu o seară înainte de joc, patru fete, îmbrăcate sumar. În plus, observatorul german Selbherr Hermann a scris în raportul de joc că gruparea gazdă, patronată atunci de Gheorghe Ștefan, a dat dovadă de „ospitalitate excesivă”. Cazul a ajuns la UEFA, iar sancţiunile au fost drastice: Ceahlăul a fost suspendată din competițiile europene, iar Florin Chivulete a fost scos din arbitraj.

Cum va arăta lista FIFA pe anul 2021

  1. Ovidiu Hațegan, 40 ani
  2. Istvan Kovacs, 36 ani
  3. Radu Petrescu, 38 ani
  4. Horațiu Feșnic, 31 ani
  5. Marcel Bârsan, 38 ani
  6. Andrei Chivulete, 34 ani
  7. Marian Barbu, 32 ani

Chivulete e doar un episod în lungul șir al nepotismelor din arbitraj

În ultimii 20 de ani, arbitrajul românesc a fost populat, chiar la cel mai înalt nivel, de fii ai unor foști arbitri importanți. Marea lor majoritate au și ajuns pe lista FIFA, acolo unde fuseseră și părinții lor.

  • Primul a fost Marian Salomir, băiatul lui Mircea Salomir. Salomir junior a fost promovat pe lista internațională în 1999, când avea 31 de ani
  • A urmat Augustus Constantin, băiatul lui Gheorghe Constantin „Vâlcea”, fost și el cu ecuson FIFA și care a condus CCA până în 2009, când a fost arestat pentru luare de mită, ulterior și condamnat la închisoare. Augustus a ajuns pe lista FIFA la numai 27 de ani, la 2 ani după ce debutase pe prima scenă
  • Marius Avram a beneficiat și el din plin de faptul că e fiul unui fost arbitru. Tatăl său a fost și el președinte al CCA și a urmat fix traseul lui Constantin: a fost acuzat, arestat, judecat, condamnat și trimis în spatele gratiilor pentru fapte de corupție, săvârșite ca șef al arbitrilor. Avram junior a ajuns pe lista FIFA la 31 de ani, la 3 ani de momentul în care debuta în Liga 1
  • Și al doilea fiu al lui Vasile Avram e tot arbitru și e și el pe lista FIFA. Valentin a ajuns cu ecuson internațional pe piept încă din 2012
  • Sebastian Gheorghe e în acest moment unul dintre cei mai buni și mai experimentați asistenți din România, însă și el e fiu de fost arbitru important. Tatăl său e Constantin Gheorghe „Suceavă”, care e în continuare observator de arbitri. E pe lista FIFA încă din 2009, iar anul viitor va avea ultima prezență internațională, după care se va retrage din cauza vârstei, va împlini 45 de ani
  • În afara acestora, au mai existat și alții, însă nu la nivel de lista FIFA. Printre ei se numără Teo Crăciunescu (fiul lui Ion Crăciunescu), Andrei Constantinescu (fiul fostului asistent Tudor Constantinescu), Bogdan Anghelinei (fiul lui Viorel Anghelinei), Eduard Constantinescu (fiul lui Ion Constantinescu, unul dintre asistenții lui Crăciunescu la finala UCL).

Erorile arbitrilor: FCSB o egalează pe CFR în topul favoritismelor

După meciul de luni, de la Giurgiu, în care a beneficiat de două erori grave ale lui Andrei Chivulete, FCSB devine și ea o echipă care a fost ajutată de arbitri în actualul campionat. Înaintea partidei cu Chindia, raportul pro-contra, pe care FCSB îl avea în privința deciziilor greșite ale brigăzilor, era de 4-3. 

Acum el a ajuns la 6-3, exact cât are și CFR, iar cele două împart poziția a doua în clasamentul celor mai avantajate cluburi în primele 9 runde. Pe primul loc se află Hermannstadt, singura formație din Liga 1 împotriva căreia nu s-a făcut nici măcar o eroare, în schimb, a beneficiat de 9 greșeli mari.

VIDEO. Cornel Șfaițer: „Important e să aducem VAR-ul cât mai repede în România!”

Citește mai multe știri din fotbalul românesc:

Decizia finală anunțată în această seară de Dan Petrescu: „E prima oară când zic asta, de când sunt în fotbal” + reacție după dezvăluirile GSP

Gigi Becali îi mărește contractul, după ce a aflat că Inter e pe urmele lui! » Va câștiga cât Man și Coman

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (67)
1260234347346768
Ioan Trisi  •  04 Noiembrie 2020, 18:20

Rau am ajuns! Tara este condusa de CCR, partidele de corupti ,guvernele de incapabili,iar ierarhia in campionatul de fotbal este stabilita de arbitri, CCA si finantatorii corupatori! Cum dracu sa mai evoluezi? Asta inseamna ,,DEMOCRATIE,,? Si cine il tine in spate pe grecul asta?

gintonic
gintonic  •  04 Noiembrie 2020, 13:24
Postat de remarque pe 04 Noiembrie 2020, 12:30

in Romania nu exista meritocratie. Sistemul de pile, relatii, nepotisme si amante sufoca practic societatea romaneasca. Arbitrajul e o doar o instanta a ceea ce este societatea romanesca in ansamblu. Cancerul acestei tari care este coruptia, ne impiedica sa progresam si ne mentine in coada Europei la calitatea vietii. Toti ne dorim sa se nasca din nou Tepes si Cuza si sa starpeasca aceasta hidra cu 1000 de capete. Noi singuri nu putem sau mai degraba nu vrem sa facem ceva pentru a o starpi.

Total de acord cu dvs. ! Presa totusi semnaleaza aceste manevre, insa , din pacate, se merge asa inainte, cu acest sistem bolnav! Toti parvenitii acestia nu mai au rusine nici de presa, nici de societate! Sunt multumiti ca lor le este bine si, daca Politia, DNA, DGA nu ii deranjeaza, continua sa fie corupti, nelegiuiti, aroganti si tupeisti !

anti_sistem
anti_sistem  •  04 Noiembrie 2020, 13:22
Postat de liviuemil pe 04 Noiembrie 2020, 12:49

Inca un prost!

Mai rar gigist asa sincer ca tine, sa recunoasca, public, ca e prost. Bravo!

Vezi toate comentariile (67)
Comentează