Articol de Liviu Manolache - Publicat sambata, 19 decembrie 2020 10:05 / Actualizat sambata, 19 decembrie 2020 10:32
Dennis Man (22 de ani) a vorbit după meciul câștigat de FCSB împotriva Craiovei, scor 2-0, în care a reușit „dubla” și a ajuns la 12 goluri marcate în acest sezon al Ligii 1.
Dennis Man spune că încă nu este pregătit sută la sută din punct de vedere fizic și explică secretul FCSB-ului, care va termina anul 2020 pe primul loc.
- Dennis, felicitări pentru dubla reușită!
- Mulțumesc! Am jucat împotriva unei echipe bune, aveam nevoie de o victorie în urma eșecului de la Cluj. Nu ne-a fost ușor să ne revenim după ce ne-a bătut CFR, tocmai din acest motiv cred că e un succes care ne va ajuta enorm de mult.
- Ce s-a întâmplat în primele 30-35 de minute?
- Am început slab meciul, am fost moi, dar chiar și cu acel joc slab am intrat la pauză în avantaj. Apoi, am făcut un meci remarcabil.
- Tu cum te simți? Toni Petrea a spus că nu credea că o să poți duce întreg meciul.
- Nu sunt sută la sută în acest moment, recunosc, sper ca odată cu reluarea campionatului, la jumătatea lui ianuarie, să fiu în formă maximă. Acele 5-6 zile în care n-am putut să mă antrenez m-au tras mult înapoi, dar chiar și așa am reușit să ajut echipa astăzi.
- Meciul cu Sepsi, de luni, nu o să-l puteți juca pe Arena Națională!
- Va fi foarte ciudat să jucăm la Mogoșoaia un meci oficial de Liga 1. Aceasta este situația, sper să nu fie un dezavantaj pentru noi și să trecem de Sepsi, chiar dacă mă aștept la un meci extrem de dificil.
- FCSB e pe primul loc, ce aveți în plus față de sezoanele precedente?
- Suntem mai bine decât în anii precedenți. Suntem mai maturi, mai uniți, suntem încrezători că vom putea să luăm titlul.
Etapa 15 // Match Preview FCSB - Sepsi
Citește mai multe știri despre Craiova - FCSB:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat