Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat joi, 23 martie 2023 09:00 / Actualizat joi, 23 martie 2023 13:40
Dorian Ștefan, 65 de ani, a jucat ca fundaș central la Şoimii Sibiu, FC Argeş, Victoria Bucureşti și Valerenga ♦ Povestește cum arătau „meciurile prietenești” cu Dinamo, cum a participat la reciprocități și cum Revoluția din 1989 l-a prins în prima linie ♦ Recunoaște că a vrut să se stabilească în Norvegia, dar la petrecerea de adio organizată la Sibiu a renunțat la idee
- Domnule Ștefan, ce faceți, cum sunteți?
- Sunt bine, mulțumesc. Trebuie să recunosc că viața mea s-a schimbat radical în urmă cu trei decenii, de la o discuție cu domnul Constantin Stroe. După ce-am jucat la FC Argeș am rămas în relații bune cu dânsul. Era un model. Era un fenomen, aveai totală încredere!
- Vorbim de fostul director general al Uzinelor Dacia. Cum ați ajuns să lucrați într-un domeniu total diferit decât fotbalul?
- Vă povestesc pe scurt. Imediat după Revoluție, în 1990, am plecat de la Victoria București și am ajuns la Valerenga, presa a scris că am venit de la echipa lui Ceaușescu. Totul făcea parte din marketing. Dădea bine, noi habar n-aveam! Lumea știa de Ceaușescu, era ceva de actualitate.
„Mi-am dat seama că locul meu este în România”
- Și mai departe ce s-a întâmplat?
- Eu am ajuns la Valerenga, iar Țețe Moraru la Kristiansand. Atunci ne-au explicat ce au de gând să facă pe termen lung cu fotbalul și au și reușit între timp. Au schimbat o mentalitate. Acolo se juca pe sistemul englez, foarte puternic, dur, nici n-aveam șanse să joc fundaș central pentru că erau alții mai mari ca mine cu un cap.
- Fotbalul era diferit față de cel cu care erați obișnuit?
- Total diferit, iar eu am avut de suferit pentru că am venit nepregătit. Când am intrat în meci mi-am dat seama că sunt foarte duri, contacte aspre. Am stat acolo încă un an, iar la final de contract am hotărât să mă stabilesc în Norvegia.
- Și de ce n-ați mai rămas?
- Pentru că am venit la Sibiu să fac o petrecere de adio și n-am mai plecat! Au venit după mine norvegienii, dar le-am zis clar că eu nu mai plec de acasă. Am fost crescut mai tradiționalist, mai familist... Mi-am dat seama că locul meu este aici, în România.
103 meciuria jucat Ștefan în Liga 1 pentru FC Argeș și Victoria, pentru piteșteni marcând și șase goluri
„Simțeam că nu mai am ce căuta în fotbal”
- Poate viața arăta altfel pentru dumneavoastră.
- Nu știu, dar n-am mai plecat! M-am întâlnit cu actuala nevastă și sub nicio formă n-am mai vrut să plec din Sibiu. Am vrut să dau ceva înapoi oamenilor de aici.
- Atunci aveați vreo idee de afacere, ceva?
- Nu-mi vedeam viața în afara sportului. Prima oară m-am angrenat la Inter Sibiu, un fel de vicepreședinte, apoi acționar. Perioada de tranziție pentru mine a fost delicată, sălbatică. Am realizat că dacă continui în fotbal am șanse mari să mă aresteze!
138 de partidea bifat fundașul în Liga 2, toate pentru Șoimii Sibiu, unde și-a trecut în cont și 5 reușite
- Serios? De ce spuneți asta?
- Pentru că nu erau legi, iar cineva trebuia să dea socoteală, iar eu nu voiam! Apoi s-a născut băiatul meu și m-am întrebat: ce fac? Simțeam că nu mai am ce căuta în fotbal. Direcția în care se ducea fotbalul nu era pe mentalitatea și gustul meu. Și cum îmi căutam eu locul, a apărut domnul Stroe. Practic, revenim la începutul discuției noastre.
„Aduceam mașini la mama în grădină”
- Dânsul v-a schimbat direcția?
- M-a sunat: "Ce faci, mă copile?". "Sunt la Sibiu". "Perfect, o să fii omul care să reprezinte Dacia la Sibiu". "Doctore...". "Te reactivezi". Nu puteam să refuz un om, chiar dacă nu știam despre ce e vorba. "În trei zile să vii la mine la birou și-ți explic". Așa a început totul, iar în 1994 am devenit dealer autorizat Dacia în Sibiu.
- Și de aici a început noua viață.
- Am început la mama în grădină, unde aduceam mașini. Lucrurile s-au derulat rapid, am ascultat, am crescut. Mie și lui Dobrin, Constantin Stroe ne-a dat șansa să fim dealeri Dacia. Eu am fructificat și lucrurile au evoluat teribil de rapid. Am băgat toți banii pe care-i aveam de la fotbal în această direcție. Asta fac și acum, după mai bine de 30 de ani!
Uitați-vă cum arată o Dacie. Acum 30 de ani lumea se uita dacă are frâne și pleca cu ea la drum. Acum vorbim de motoare pe injecție, turbină, transmiterea datelor prin bluetooth, satelit, 4x4, încălzire în scaune, camere video... Nici nu se poate imagina transformarea! Cea mai bună reclamă pentru Dacia este aprecierea din străinătate
Dorian Ștefan, fost fotbalist
„Mi-a fost teamă că nu mai scăpăm sănătoși”
- Domnule Ștefan, povestea cu fotbalul cum a început?
- Prima parte a vieții mele, 15 ani deosebiți, de performanță în fotbal. Debutul l-am făcut la echipa tradițională a Sibiului, la Șoimii. Am jucat ca junior în teren de la 17 ani. În 1985 am pierdut promovarea în Divizia A, în detrimentul Victoriei București, într-un meci cu scandal, cu probleme și arestări. Atunci am avut o ofertă foarte bună de la Pitești și așa am decis să fac stagiatura la Dacia Pitești. Cu ocazia asta am ajuns și la FC Argeș, de unde a început activitatea mea mai profesionistă, la nivel mai mare.
- Arestări? Chiar așa de rău a fost?
- Mi-a fost pentru prima dată teamă că nu mai scăpăm sănătoși de pe teren! Lumea a intrat pe gazon, a rupt gardurile, a spart autocarul... A fost ceva incredibil!
10 meciuria jucat Dorian Ștefan în echipa olimpică a României, iar cu Victoria a prins 3 confruntări în Cupa UEFA
- Dar de ce? De unde pornise furia?
- Lumea era supărată că luasem bătaie cu 1-0. S-a considerat că am fost și nedreptățiți de arbitru, cu eliminări și cu un gol ciudat prin minutul 75. Eram la o echipă de provincie și era greu să ajung la marea performanță. Atunci am decis că e momentul să fac un declic.
„Halagian m-a convins să merg la FC Argeș”
- Și mutarea a fost la FC Argeș.
- Am avut oferte de la Cluj și de la Timișoara. Dar decizia finală am luat-o după venirea acasă la mine a domnului Halagian. M-a lămurit din câteva cuvinte că dacă vreau să joc la nivel superior trebuie să dau mâna cu dânsul, să am încredere și să merg la FC Argeș.
- Revenind la meciul cu Victoria.
- Domnule, atunci a fost tare delicat. Dumitru Vișan (nr. conducător la Șoimii Sibiu și unul dintre oamenii care au pus o piedică în calea ascensiunii echipei Miliției, patronată de Marin Bărbulescu) a fost arestat. Așa s-a scris istoria... Noi, ca fotbaliști, am suferit pentru că ne consideram nedreptățiți.
- Dar haosul de la ce s-a produs pe stadion?
- Atunci tribuna principală nu era finisată, gardurile au cedat și s-a creat o învălmășeală dificil de gestionat. Mi s-au estompat amintirile după atât timp, dar a rămas teama că ceva rău se putea întâmpla. Victoria a intrat în Divizia A și aia a fost.
14 septembrie 1985este debutul lui Ștefan în Liga 1: Dinamo - FC Argeș 0-2
- Și transferul la FC Argeș s-a datorat lui Halagian.
- Am înțeles pentru prima dată ce înseamnă performanța. Mentalitatea privind marea performanță nu era prea sănătoasă la o echipă de Divizia B. Când am înțeles că sacrificiile trebuie să le fac eu ca să am pretenții, m-am apucat de muncă. N-aveam încotro! Trebuia să demonstrez că merit și că pot face față.
„Voiam să fiu atacant și n-am mai prins echipa”
- De la un fotbal de "matineu" ați ajuns printre fotbaliști mari.
- Eu mă uitam la ei la televizor, apoi a trebuit să-i înfrunt pe teren. N-a fost deloc ușor! Am debutat contra lui Dinamo la București și am câștigat cu 2-0. Am mai avut șansă pentru că domnul Lucescu, în perioada de pregătire de iarnă a naționalei, de la Poiana Brașov, anual făcea câte un meci amical la Sibiu. Vrând-nevrând i-am mai văzut, i-am mai simțit, i-am mai atins.
- Ce tip de antrenor era Halagian?
- Avea calitatea să te îmbrace cu haina care îți stă bine. Când m-a văzut mijlocaș, mi-a zis direct: "Nu, tu ești fundaș central!". Și fundaș central am rămas. La un moment dat, a fost ceva hazliu, că apărarea mergea bine cu vreo patru rezultate de 0-0. "Domne, mă duc eu în atac să dau cu capul! La câte acțiuni avem, nu se poate să nu marcăm". Pe vremea aia era greu să faci 0-0 pentru că erau jucători foarte tehnici.
- Adică voiați să urcați în careu ca să mai câștige și echipa?
- Exact. S-a prins imediat și mi-a zis: "Vrei să joci atacant?". "Da". "Treci la antrenament cu atacanții!". Și am făcut o săptămână antrenamente cu ei. M-am pregătit extraordinar, absolut tot ce-a trebuit. Când a început meciul eram rezervă. "Domn profesor, eu ce fac?". "Păi, n-ai vrut să joci atacant?". "Ba da". "Păi, Radu II e mai atacant pentru mine decât eștitu. Joacă el! Când o să fii mai bun ca Radu II o să intri tu". La pauză nu mai puteam...
25 martie 1990este ultimul meci pe care fundașul l-a jucat în prima ligă: Steaua - FC Argeș 2-1
- Erați supărat că ați ieșit din echipă pentru un moft.
- Da. M-a simțit... "Vrei să intri pe teren?". "Da!". "Treci mă la tine, la ciobănie, acolo". Am avut foarte mult de învățat de la el. În primul rând, pentru că era foarte corect. Ce vorbea aia făcea. Mai ales că era armean, el împăca pe toată lumea. Mai devreme sau mai târziu rezolva treburile într-un mod pozitiv.
„Cum să-l las pe Cămătaru să dea trei goluri?”
- De la FC Argeș ați ajuns la Victoria.
- Am plecat tot din cauza lui Halagian. El a ajuns la Victoria și a apelat la mine. Venisem după o accidentare destul de rea la coloană. Cei de la Pitești m-au acuzat că vreau să plec fiindcă aveam semnătură la Steaua sau la Dinamo și că ăsta ar fi motivul pentru care eu nu joc. Au apărut aceste divergențe, dar Halagian mi-a zis: "Vino la mine, că jucăm în cupele europene. Am mare nevoie de cineva care să știe stilul".
- Victoria era echipa miliției bucureștene.
- Cei care o susțineau erau din Ministerul de Interne. Cei care veneau la meciuri erau din cadrul miliției. Era un club puternic departamental, după sistemul celor occidentale. Au început să înțeleagă că e nevoie de jucători de valoare ca să mențină clubul la un nivel de performanță. Iar pentru a avea rezultate pe plan internațional asta era o cerință: să transferi jucători experimentați.
- Au luat de cam peste tot jucători.
- Țețe Moraru, Orac, Damaschin, Coraș, Mirea...
- Moraru spunea de curând că meciurile cu Dinamo erau o glumă.
- Erau prietenești. Nu se punea problema altfel. Doar să jucăm frumos și să nu ne lovim. Nu era încrâncenare ca la alte meciuri. Toată săptămâna era diferită în pregătire și știai că vine un meci fără un sacrificiu total.
- Și nu era ciudat?
- Domnule, cu toate astea apărea orgoliul jucătorilor! Cum să-l las pe Cămătaru să dea trei goluri? Muream! O săptămână mă striga lumea numai "Cămătaru" pe stradă dacă mă făceam de râs. Nu acceptam! Dar era clar că nu exista încrâncenarea de la meciurile cu Steaua.
„La Revoluție am fost în prima linie”
- Meciuri trucate, blaturi, nimic?
- Am trăit momente când a venit cineva la noi să facem reciprocități. Venea căpitanul de echipă, dar doar când a apărut Bistrița în Divizia A. Aia era înțelegerea noastră cu ei.
- Era corectă chestiunea asta?
- Haideți să vă spun care era interesul pentru echipele astea de provincie, cum eram și noi. O formă de reglare a echipei, aveai posibilitatea ca la meciul următor cu Brașov sau Timișoara, de exemplu, să ai echipa pe picioare. Practic aveai două săptămâni de reglaj, de pregătire. Toată lumea era mulțumită că luai trei puncte garantat din două meciuri.
- Revoluția v-a prins la Victoria, nu?
- Am simțit că ceva nu e bine când s-a terminat campionatul. Noi am mai rămas în cantonament pentru că aveam o primă, un bonus, terminaserăm pe locul 3. Cred că trebuia să mergem la Abu Dhabi, să jucăm două jocuri.
- Și?
- Am stat pregătiți să plecăm o zi, două, trei și nu mai plecam. În a patra zi ne-au spus că totul s-a contramandat și că vom pleca după perioada de iarnă. Dar când am ieșit de la Săftica era o agitație și o forfotă! "E prăpăd la Timișoara!". Așa am aflat de Revoluție! M-am grăbit să ajung repede acasă și am prins momentul în care manifestanții se duceau să manifeste în centru. M-au luat cu ei în prima linie.
- N-ați avut o frică?
- Mi-a fost teamă mai ales când au început împușcăturile! Atunci s-a creat panică... Riscai să te strivească, iar eu am ajuns să dau cu cotul ca să scap. A fost o degringoladă generală.
„Eram al nimănui, mă antrenam prin parcuri”
- Odată cu Revoluția s-a terminat cu Victoria, cu Scornicești.
- Atunci s-a hotărât să ne întoarcem la echipele de unde fusesem fraudulos racolați. Mai bine zis transferați cu presiune. Eu am fost trimis înapoi la Pitești, dar i-am rugat să mă lase o săptămână și dacă nu rezolv ce-mi propusesem, revin la FC Argeș până în vară.
- Adică erați deja în discuții pentru un transfer în străinătate.
- Am avut oferte din Israel, Turcia și, în ultima clipă, din Norvegia, pe care am și ales-o. Și am ales Norvegia din două considerente. Campionatul era primăvară-toamnă și era un avantaj pentru că nu făcusem pregătirea de iarnă. Eram al nimănui, mă antrenam prin parcuri. Al doilea motiv, Halagian mi-a spus că fiind masiv nu mi se potrivesc terenurile tari din Israel. Iar în Turcia erau discuții dacă erau sau nu corecți, inclusiv Hagi având probleme de contract, de bani.
- Diferențe mari de bani?
- La Valerenga am primit 250.000 de dolari! Era enorm pentru țara noastră. Diferență fantastică, nu se poate compara. Pentru ei nu erau sume mari! Cel mai mic ajutor de șomaj acolo era de 550 de dolari. Noi n-aveam așa ceva... În România era de 50 de dolari...
- Bani buni erau și în România atunci.
- La Victoria aveam un salariu normal, dar aveam prime, avantaje. În 18 meciuri am luat 15 prime! Era foarte greu să nu câștigi bani.
„Am semnat cu Steaua, apoi cu Dinamo...”
- În 1986, după ce Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, Hagi...
- Hagi a semnat cu ei în ianuarie 1987. Atunci inclusiv eu semnasem cu Steaua!
- Serios?
- Foarte serios vorbesc! Semnasem pentru Steaua și m-au dus la Ilie Ceaușescu. Unchiul meu era antrenor de baschet la Steaua, și-mi zice: "Măi copile, vino că vreau să te rog ceva". Mi-a transmis prin mama. Am ajuns la București, m-a dus la Valentin, apoi imediat la Ilie. M-am și speriat când am auzit de Ceaușescu... Și mi-a zis "Tu vii la noi!". Și-am semnat!
- Păi, și ce s-a întâmplat după?
- Ce să se întâmple? Am semnat pentru Dinamo! Dar la scurt timp mi-a venit ordin de încorporare, pe care l-au trimis la Garnizoana Sibiu. Am venit la Sibiu, cu relații, și mi-au amânat un an de zile încorporarea. Nu m-au mai luat în armată, au intrat în conflict și cu Dinamo, și-a picat și transferul ăsta...
- Ați fost pe teren în iunie 1987 la meciul lotului olimpic Danemarca-România 8-0.
- Ce-a fost și atunci.... O degringoladă totală! Atunci cei din politic s-au gândit cine să joace. L-au băgat pe Zare fundaș dreapta, pe Movilă fundaș stânga, Tom Cristea amestecat și el. La mine au vrut să vadă dacă pot să joc cu Belodedici pe centru. Noi am rezistat, dar golurile le luam pe laterale. A fost o debandadă! Eram o echipă de fotbaliști care nu jucaserăm niciodată împreună. Tot atunci s-a descoperit că Weissenbacher nu vedea în nocturnă și-și pierdea reperele. Ne-au executat repede!
- Șprițuri puternice se făceau în perioada aceea?
- De fotbaliști călugări n-am auzit niciodată! Când am ajuns eu la Pitești, în cantonament, se rupeau balustradele. Erau vreo cinci care nici nu puteau să se țină pe picioare!
Pe vremea mea, din 365 de zile doar 57 le dormeam acasă. Restul eram numai în cantonamente, dintr-un avion într-un autocar. Dar aveam o armată de oameni pe lângă noi care se ocupau. La națională am învățat că trebuie să mă îngrijesc. Făceau studii pe noi, harta energetică a organismului. Cel mai mult pe noi asta ne-a dezvoltat
Dorian Ștefan, fost fotbalist
CITEȘTE ȘI ALTE INTERVIURI:
)
)
)
)
)
)
)
)
