Articol de GSP - Publicat luni, 06 aprilie 2015 13:09
Marius Şumudică a avut mai multe contre verbale cu Ionuţ Chirilă în direct la TV, după ce l-a înlocuit pe acesta la cîrma Concordiei Chiajna. Azi, cei doi s-au împăcat, însă totul a venit abia după ce "Şumi" a fost demis de pe banca ilfovenilor.
Cei doi au purtat azi un dialog savuros în direct, la televiziunea sportro, în care Marius Şumudică a recunoscut că s-a ajutat de jucătorii aduşi de Ionuţ Chirilă:
Marius Şumudică: - Preşedintele l-a chemat pe secund şi i-a zis că sîntem demişi. Nu ştiu motivul. Sîntem la 3 puncte de Gaz Metan, locul 11, avem doar 2 înfrîngeri în 17 etape. Jucăm foarte frumos. Sincer îmi pare rău că nu mi-am dat demisia după Dinamo. În cîteva ore semnăm rezilierea. Nu vreau să spun ce s-a întîmplat încă, vă poate spune Ionuţ Chirilă că poate a păţit acelaşi lucru.
Ionuţ Chirilă: - Dacă această echipă retrogradează Mircea Minea este cel responsabil. Eu am adus echipa în Liga 1, de unul singur, am adus 1 milion de euro. De ce mă dai afară pe mine cînd am trerminat turul pe locul 9?
M.Ş: - Eu îi doresc multă baftă lui Ionuţ oriunde va antrena. Îl respect şi îl voi saluta mereu. Eu sînt alt gen de antrenor, el e un formator de jucători, eu sînt altfel. Regret acum cuvintele mai dure pe care ni le-am aruncat atunci. A fost, a trecut, acum ne vom înţelegere?
I.C: - Marius, pot să te întreb şi eu ceva? Crezi că ai renunţat prea uşor la jucători ca Purece, Bucurică sau Roşu?
M.Ş: - La mine joacă Bucurică. Cred că are multe minute. E om de bază.
I.C: - Eu vreau să-ţi spun că au fost aduşi nişte jucători foarte buni în vară, precum Boldrin. Recunoşti că te-au ajutat?
M.Ş: - Nu contest că m-au ajutat anumiţi jucători. Dacă îi folosesc, recunosc că mi-au fost de ajutor. Nu trebuie să îţi spun ţie public asta, se poate observa în teren.
I.C: - Dacă recunoşti asta înseamnă că esti un om de onoare.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro