Articol de George Chiriac - Publicat vineri, 01 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat joi, 31 octombrie 2013 22:44
Fotbalistul a dezvăluit că antrenorul intenţionează să-l bage şi în Ligă, săptămîna viitoare, însă tot el susţine că nu se simte în stare să joace un meci întreg la un ritm ridicat.
Pentru Steaua urmează mîine seară un meci în Liga 1, însă toată miza acestui final de an se leagă de partida de săptămîna viitoare, de la Basel, din Champions League. Trupa din Ghencea are nevoie de victorie în Elveţia pentru a mai putea spera la locul 3 în grupă şi, automat, la calificarea în primăvara Europa League.
Tocmai pentru că e un meci-cheie, Reghecampf pregăteşte o mare surpriză. Titularizarea lui Chipciu, fotbalist care abia a revenit pe gazon după o accidentare extrem de gravă, suferită în mai, cînd s-a jucat derby-ul cu Dinamo.
Chipciu a jucat titular miercuri seară, la "optimea" cu ACS Poli, însă după doar 55 de minute a fost scos, iar pînă la meciul cu Basel au mai rămas doar 5 zile, timp în care mijlocaşul n-ar mai putea acumula foarte mult în plan fizic.
Cu toate acestea, Reghe vrea să-l folosească din primul minut. A dezvăluit chiar Chipciu. "Mister mi-a zis că are de gînd să mă bage la Basel", a spus Chipciu, după care a dezvăluit în ce stare se află: "Mi-e greu din punct de vedere fizic. Chiar mai feresc şi piciorul, din instinct. Nu cred că aş putea juca 90 de minute în ritmul pe care îl aveam înainte de accidentare, dar eu sînt gata oricînd să intru pe teren şi să dau totul pentru Steaua, mai ales că urmează un meci foarte important".
69 de minute a jucat Chipciu în acest sezon: 12 minute cu Viitorul Constanţa, 4-0, şi 57 de minute cu ACS Poli, scor 2-0
6 luni şi 10 zile au trecut de cînd Chipciu a jucat ultima dată ca integralist în tricoul Stelei, pe 22 aprilie, în meciul Steaua - Petrolul 2-2